Someone

Acum ca mi-am cam achitat o parte din datorii, tot sunt cazut pe ganduri. Dar ganduri mari si in capul meu este o singura melodie. Damn

Japonia cutremur, Libia razboi, Tsunami si Super Luna

Cum as putea sa integrez intr-un articol toate aceste trei lucruri ? Japonia cutremurul, Libia razboiul, Tsunami-ul din Indonesia si Japonia si Super Luna ? Pai daca tinem cont de superstiti ultima oara cand Luna a fost asa de aproape de Pamant, in saptamana dinaintea acestui eveniment, au avut loc anumite catastrofe cum ar fi Tsunami-ul din Indonesia. Acum inainte sa aibe loc Super Luna a avut loc cutremurul de 9 grade Richter in Japonia si mai nou razboiul din Libia! Mai nou presa adauga printre stiri faptul ca japonezii se inghesuie la zahar. Din cate am observat din gandul se pare ca erau romanii care se inghesuiau. Sa nu uitam totusi ca in Japonia este departe de Romania, ca si civilizatie ! In Libia oamenii se rascoala, desi tare tare ma gandesc faptul ca aici au o influenta americanii, care au avut ca tactica preluarea petrolului si detinerea controlului in anumite state pion. Sa nu uitam ca este usor sa pornesti o revolutie! Cat despre valul cel mare care a maturat tot in calea lui, atat in Indonesia cat si in Japonia ce sa mai zicem? Si toate astea in preajma evenimentului cu Super Luna de pe 19 martie. Cam greu sa nu faci o mica legatura. 

In Romania cred ca Super Luna a avut ca efect urmatoarele : divortiunile dintre Iri si Moni, Oana si Pepe! O Doamne, ce dezastru a putut face Super Luna, de ce Doamne tocmai acum cand lucurile erau ca o p**a roz din fier cu luminite si toate se frecau ca struna ? Hmm... incredibila, nemernica ce este ! Afurisita asta de Super Luna ! Hai sa o bombardam cu bombe nucleare ca vad ca produce cele mai multe pagube in Romania ! 

Deja sunt satul de prostia din Romania !

Loc de munca

Am trecut pe la fostul meu loc de munca ieri, sa dau buchete de flori fostelor mele colege de servici si evident fostei mele sefe. Vreau sa zic ca am cam avut emotii cand am intrat. Nu mai intrasem de mult la fostul meu birou, chiar si cand urcam scarile era ceva, boom boom in interiorul meu nu stiu de ce. Poate pentru ca acel loc de munca a fost unul de initiere si de descoperire a ceea ce pot eu sa fac. Asa cum a zis si fosta mea sefa, clar mie imi trebuie un servici in care sa ma misc de colo colo, caci in programare sa stau cu fundu pe scaun tot timpu m-as plictisi enorm de mult. Sunt o persoana creativa si energica si am nevoie de miscare. Sa stau intr-un singur loc zilnic, m-as plafona sau asa cum am zis si eu, m-as ofilii.

Cred ca dupa un timp incepi sa duci dorul la ceea ce devenise fara sa iti dai seama parte din viata ta. Cred ca sunt printre singurii romanii care se duceau de placere la munca. Stiam cand ma trezesc unde o sa ma duc, stiam ce trebuie sa fac. Si in plus nu cred ca se compara ceva cu cafeaua bauta dimineata si statu la povestire 5-10 minute, sa discutam despre ce am mai facut in week-end sau aseara. 

Ce incerc sa evidentiez este ca, locul de munca poate sa fie stresant sau nu, depinde de fiecare cum ni-l facem, iar daca eu duc dorul, inseamna ca locul ala era o placere nu? Si daca ai totusi un loc de munca tine-l de el si nu dezamagii angajatorul, caci aducand ceva nou, constructiv, arati sefului/sefei tale de ce meriti slujba pe care o ai. Asa cum nea' Baselu' zicea : "Trebuie ca toti sa fie competitivi, sa aiba un obiectiv de atins". 

Trup sau suflet ?

Nu am nici un chef sa scriu desi daca ar fi sa ma gandesc prin cate am trecut numai in acest week-end majoritatea dintre voi, ati zice ceva de genul ..... "buey de ma lasi, da cum de le faci pe toate?". Mai pe scurt sunt intr-o deplina lenevie intensa si maxima, unde tot ce-mi doresc in acest moment este doar sa ma plimb. De nebunul sa merg alene prin miile si miile de kilometri de jungla omeneasca, unde majoritatea "animalelor" se gandesc la bani si cum sa faca bani. Unde gandul lor ii poarta pe culmi de faima si averi monstruoase intr-un timp de criza, iar noi toti, suntem ca orbetele intr-un lac fara fund. Aberez pe aceasta cale metoda clasica de a distribui continut inteliboct maselor de oameni preocupati cu bunastarile lor. Pfff, sunt curios sa vad daca mi las mintea sa debiteze la o viteza uimitoare de cuvinte per gand, ce mi-ar putea iesi. Tin sa precizez ca ascult o muzica clasica, romantica mai ales, care ar trebuii sa-mi linisteasca gandirea. Daca mi ies doar cacaturi asta e cu totul si cu totul alta problema. Deci revenind. Plimbarea, ma simt ca acel catel din reclama de la "Germanos", plimbare.... !? Da, ar trebui si mi-as dori sa alerg pe dealurile irlandeze, si imi doresc enorm de mult sa vizitez Stonehenge. As dori sa am libertatea deplina de a merge si de a vizita sa fiu restrans de mult chestii inutile cum ar fi bani, familie, si problemele personale. Sunt un suflet libertin care nu are si mi doresc sa nu am prejudecati. Sunt cine sunt si nu sunt un sfant, sunt un om rau. Rau pentru ca-mi doresc sa plec fara sa-mi pese.

Daca as scapa de anumite impedimiente mama nu m-ar mai vedea la fata pentru putin 5 ani. Atatia ani in care mi-as pune in gand sa vizitez lumea, sa lucrez orice, si sa descopar o groaza de lucruri si de oameni si de culturi diferite. As vrea sa fiu pe pamanturi scotiene si sa ma uit la muntii scotieni, sa urlu de pe alpi in pielea goala, sa ma arunc cu parasuta deasupra Marelui Canion, sa vizitez Thailanda sau sa ma lupt cu un cangur in Australia. Vreau sa fac Tai Chi cu japonezii de pe acoperisul lor de munca, vreau sa-mi fac un iglu pe taramul Antarcticii.. .vreau.... Deci dupa cum bine puteti observa, in aceasta jungla in care eu mi-as face plimbarea, gandul meu m-ar putea la asemenea lucruri, nu la bani si faima. Pentru ca faima si banii sunt hrana pentru trup, un trup atat de egocentrist si lacom. Mereu vrea mai mult, si mai mult si nu se satura. Ce vreau eu, e cu totul altceva, vreau hrana pentru suflet. Vreau sa fac acele lucruri care sa-mi inunde sufletul cu lacrimi de bucurie in momentul in care le vad realizate si sa-mi zic :" Nu cred ca voi mai fi asa de implinit ca acum". E cu totul altceva, e ceva ce majoritatea tinerilor ce stau in zilele de azi in fata Wii-ului sau al PS3 sau eu stiu ce dracovenie de joc si de facebook si de messenger si cica ei sunt mari maestrii ai socializarii si comunicarii intre oamenii. Aham... si daca-i scoti afara ar trebui sa isi puna o pelerina neagra si niste ochelari de soare, pentru ca atuncea, asemenea omului din pestera ar descoperi cu o mare minunatie .... Soarele... ( sau focul in termeni de pestera ).

Deci ce alegem majoritatea... hrana pentru trup sau hrana pentru suflet. Ce anume te satisface ? Ce anume doresti.... ? Oare un cantec de pian melancolic te atinge undeva sau doar te doare-n cot ? Am fost odata la filarmonica si a fost un concert de pian, si ma jur, am plans. Mi-au dat lacrimile auzind acele note incredibile scoase de degetul unui om. Deci de ce anume ti-e foame ?

P.S: Sange de taur este prost pentru barbatii daca il beau femeile ! Gura lor o sa vorbeasca mai rau decat aberatii, o sa vorbeasca intr-una si intr-una si intr-una. It won't stop !

Idealuri

Vorbeam cu o amica despre idealuri. Idealul de fata sau de baiat al fiecaruia dintre noi. Ca ea avea un ideal candva, si cand l-a intalnit si l-a cunoscut cu adevarat s-a dus tot idealul. Nu se compara cu ce avea ea in cap. E bine sa avem idealuri? E bine sa consideram o fata sau un baiat un ideal pentru noi? Sincer, am o persoana, am o fata pe care inca o consider un ideal pentru mine. Poate pentru ca nu o cunosc desi face parte din trecutul meu. Nu o cunosc acum, dupa atatia ani, insa nu as crede ca s-a schimbat asa de mult. Si tot vorbind despre acest subiect m-a facut sa ma gandesc. Vreau sa o cunosc mai bine? Sau doar sa o las in aceea rama pusa pe "Hall of Fame" in care stau atunci cand ma retrag in sinea mea, pe acel coridor cu un pahar de vin rosu in mana si privesc la acel tablou si imi spun "da, ea ar putea fi in proportii mari the one". Dar daca ipotetic vorbind o intalnesc, si incepem sa vorbim sa spunem ce am facut in anii astia mie unul m-as cam face rosu la fata. Din acel baiat timid, cuminte, am devenit ce sunt acum. Nu ca as fi mandru, nu, insa ea asa ma stia. Inocent, dulce si cu o inima mare si calduroasa. Inima inca o mai am, dar inocent, nu as mai putea spune. 

Ciudat sentiment totusi, insa, e singura fata care atunci cand ma gandesc la ea ma face sa ma molesesc intr-un fel. E singura fata care ma tine cu picioarele de realitate, sau mai bine zis mai imi face inca legatura cu vechiul eu, acel eu inocent la care sper intr-o zi sa revin. Poate ca inca nu m-am schimbat complet, poate ca inca sper sa vina aceea zi in care am sa fiu cu ea si am sa fiu intr-un echilibru intre cele doua eu-uri. Nu vreau intru totul sa fiu inocent precum eram, ci un balans, asa e mai bine. 

Si ajung la intrebarea : "vreau sa o cunosc?". Vreau/Trebuie sa-mi cunosc idealul? Sau voi suferi o dezamagire? Ca nu se ridica la nivelul asteptarilor ? As vrea sa cunosc persoana caruia idealul ei/lui i s-a ridicat peste nivelul asteptarilor. Nu vreau sa cunosc dezamagiri. Nu, imi ajunge. Poate de aceea am ales sa ma inchid pentru a evita aceste dezamagiri. Poate ca sunt in aceea carapace a indiferentei si am pus lacat pe sentimentele mele, nu le mai dau drumul, decat pentru persoana potrivita, care merita.... 

Sa-mi cunosc idealul ?

The Cravings

As putea sa fiu un vampir care doar sa uita la vena ta si asteapta momentul cand sa muste. Nu vreau tare, ci sa gust un pic din savoarea pielii, din dorintele tale. Vreau sa sarut partea delicata a trupului ce reactioneaza la fiecare atingere fina a degetului meu pe gat. Inchid ochii si ma arunc intr-o cascada adanca, cu iluzii cu placeri ce par a nu se mai oprii. Inima bate mai puternic mai intens. Sangele iti pompeaza prin vene, aducandu-mi la cunostiinta faptul, ca trupul tau ma cheama si ma doreste. Sa cedez tentatiei ?

La multi ani !

Iata ca 2011 bate la usa, si bate si vine foarte repede. Putin timp a mai ramas pana intram in noul an. Lasam in urma un an dificil, greu, pentru fiecare, lasam regrete, dar si amintiri si timp petrecut frumos alaturi de cei dragi. Intram in noul an plini de speranta, plin de bucurie, de veselie. Este o traditie la romani ( cred ) aceea de a intra in noul an bine aranjat, bine imbracat si cu burta plina. Ei bine, sunt aranjat, sunt dusat, si in curand o sa ma apuc sa mananc. Dar mai ales sunt fericit si multumitor pentru ca 2010 pentru mine a fost unul foarte dificil. Si cu toate astea privesc inainte si vad ca ma asteapta un an intreg in care sa-mi indeplinesc visele si dorintele. Am 23 de ani si stiu ca pot, pentru ca vreau, si cel ce vrea si are credinta, va avea energie sa ajunga pana la capat ! Va urez credinta in mai bine pe care eu o am, va urez sanatate multa in primul rand, va urez multa dragoste si iubire si nu in ultimul rand, va doresc "succesuri" ! Va pup si ne vedem in noul an ! 

Cu dragoste, 

Cretzul ( Neydamn, Damian, Razvan, Fuji etc etc )

Sperante....

Intins pe mijlocul lacului inghetat, stateam si priveam stelele... Eram lipsit de orice speranta caci inima mea era zdrobita. Iubisem asa de mult si regretam ca nu am facut nimic ca sa arat, sa dovedesc. Eram prea timid, prea prost sa fac ceva. Pe cat de frig era afara, pe atat de fierbinti erau lacrimile ce curgeau pe obraji. Nu aveam nimic cu inima, insa ma durea asa de rau in interior incat nu stiam ce sa fac. Puneam mana pe ea, in speranta ca nu o sa ma mai doara, dar cu toatea astea nu se intampla nimic. Nu aveam cuvinte de spus, ci doar lacrimi amare si triste a ceea ce s-a intamplat. Ma intrebam de ce? Aceasi intamplare pe care toti dintre noi o avem la un moment dat in viata "De ce?". Vroiam ca gheata sa se sparga, in mii si mii de bucatele, ca eu sa cad intr-un abis al intunericului si nimeni sa nu mai stie nimic de mine. Vroiam sa scap de aceea inima zdrobita si ce ma durea ingrozitor. Vroiam sa se termine totul... Am privit spre cer, spre acele stele ce erau martore la suferinta mea. Erau martore a tot ceea ce se intamplase, si cu toate astea mi se pareau egoiste, inumane, priveau ca niste statui si totusi puteau sa-mi simta durerea, si cu toate astea nu faceau nimic... "De ce?".  Inchid ochii, adorm pe-un lac inghetat, cad intr-un adanc al gandurilor filozofice, al intrebarilor existentiale, cad adormind in propriul meu purgatoriu.

Timpul trece, asa de repede incat nici nu iti dai seama. Se spune ca timpul vindeca orice, dar oare de cat timp este nevoie sa vindece o inima zdrobita? Indiferent cat de mult timp ar trece, tot sunt urme, tot sunt cicatrici. Umblam in universitate, mergand alene, total schimbat fata de cum eram atunci pe acel lac. Nu mai eram naiv, nu mai credeam in dragoste, nu mai credeam in nimic. Nu mai vroiam sa mai simt aceea durere incredibila pe care am simtit-o atunci. Eram eu, cel care incerca sa se bucure de viata cu bune si cu rele, cu mic si cu mare. Eram un om ce se plimba printre oameni care dadeau importanta unor lucruri insignifiante pentru mine, bani, studii, viitor. Conta doar sa traiesc clipa la maxim posibil. Ma indreptam catre sala de curs, trec de o usa catre niste scari, vorbind la telefon. Imi ridic privirea si raman intepenit. Am inchis telefonul, caci mintea mea era complet goala, nu mai stia ce trebuia sa faca, unde trebuia sa ajunga. Era umpluta cu amintiri frumoase. Tot raul care a fost era uitat, sters de burete. Am simtit inima cum batea puternic, am simtit-o plina de viata, vesela, fericita. Genunchii mi se inmoaie, eram ca o gelatina, nu stiam ce ma mai tinea in picioare. Probabil daca m-as fi uitat la mine din exterior, as fi observat pulsul crescand nebuneste, cum in venele de la gat sangele imi pompeaza viata. Zambesc, eram fericit, o vedeam in carne si oase dupa atat de mult timp. 

Ne intoarcem iar la acel lac inghetat, ne intoarcem in timp si sa presupunem ironic ca, gheata s-ar fi spart, iar eu cad intr-un abis, intr-un adanc inghetat si intunecat. Intind mana spre o salvare, insa oare sa fie in zadar? O raza de lumina, aceea stea cazatoare, imi tulbure drumul meu amar spre strafundul lacului. Deschid ochii si tot ce vad este caldura, este un sentiment asa de cald ce emana doar din zambetul ei. Stralucirea ochilor ei, zambetul si privirea ei gingasa.... sa fie oare asta speranta ? 

Un romantic incurabil

Asa mi-a zis o foarte buna prietena de a mea ca sunt. Un romantic incurabil, pentru ca indiferent prin ce trec, tot gasesc in inima mea dragostea. Iubesc neconditionat si fara sa vreau ceva in schimb. Imi iubesc prietenii, imi iubesc nepoata, si chiar daca familia nu sunt un suport pe care eu il doresc, o iubesc si pe ea. Cat despre fete, ei bine, cateodata romantismul se tine scai de mine. Si fara sa ma gandesc, sau sa planuiesc ceva. Pur si simplu se intampla.

In caz ca nu ati vazut "Serendipity" atunci va rog sa il vedeti. Este un film unde destinul isi face aparitia. De ce am pomenit acest film? Pentru ca si mie mi s-a intamplat recent asa ceva. Un serendipity in Irish Way. De fapt as putea spune ca e inca in desfasurare. Am doar 10 zile 9 zile sa o gasesc. Atat sta in Craiova. Fara numar de telefon, fara id de mess. Hmm, asa cum ar zice Barney Stinson "I accept the challenge!",

Serendipity Soundtrack - Shawn Colvin When You Know

Asculta mai multe audio diverse

I'm in here

Stiati ca cerul devine asa de clar, dupa o zi intreaga de ploaie? Si daca stai in mijlocul unui camp, daca iti vei ridica privirea spre cer, vei vedea o minunata reprezentatie a stelelor? Atatea stele, si atat de stralucitoare incat ramai blana in fata unei asemenea frumuseti. Stai si incepi sa reflectezi la anumite ganduri, la anumite evenimente petrecute in viata ta, si incerci sa te imaginezi in viitorul apropiat. Unde vrei sa mergi, incotro o apuci? Pe cale sa iti pui piciorul ? Dar daca ai pe cineva langa tine? Sa ridice capul la fel de stupid cum il ridici si tu? Si sa stati asa cu capul ridicat intorcandu-va si cautand stele? 

Makes you wonder.......

Jones-ul lumii!

I wanna lay you down in a bed of roses.

Indiferent prin cate am trecut, tot nu mi-am pierdut increderea ca totul va fi bine. Si cu toate astea, desi dupa dezamagiri din partea prietenilor, a multor oameni, in care mi-am pus increderea, nu ma las si lupt, pentru visele mele, lupt pentru indeplinirea lor, lupt pentru ca asta imi doresc, sa demonstrez de fapt. Totul este posibil. De ce sa nu visam departe? De ce sa nu visam ceva ce va face pe oricine sa exclame "e da-o incolo!". Si cu toate astea, asa va fi. Ce simt in inima mea? Dragoste, pentru viata, pentru lume, pentru prieteni, pentru toti. Sunt facut din dragoste. Toti suntem nu? Si cu toate astea uitam, sa iubim asa cum trebuie. Dar cu toti ne place sa facem dragoste nu? Cu toti vrem sex, vrem saruturi, atentie si mangaieri. Cum multumim? Batandu-ne joc de cei din jurul nostru. Toti avem atatea posibilitati, fiecare in parte are atatea oportunitati, de ce suntem orbi si nu le vedem? E doar o intrebare nu? 

Mi-e dor sa vad fete ce zambesc, mi-e dor sa vad si sa aud oamenii din jurul meu razand. Azi, suntem preocupatii cu griji. Ne ingrijoram prea mult, ne stresam prea mult. Facem ce facem, si ne facem rau. Stres => gastrita => ulcer. E greu sa crezi in ceva ce nu vezi, nu simti, nu poti atinge, si ma refer aici la credinta ca totul o sa fie bine, indiferent prin ce treci nu? 

Mai exista totusi oameni, persoane, care au un zambet naucitor. Care nu ai ce face frate si zambesti cand se uita la tine cu ochii aia mari, parca s-ar uita direct in inima ta, si apoi iti arunca un zambet natural, din inima. E grav, ca nu poti rezista, ca nu te poti abtine, si cu toate astea, pentru o secunda zambesti si tu. Dar ce este important zambesti din inima, iar asta conteaza, pentru ca uiti sa faci asta. Arata un zambet, primesti mult mai mult! Fa un bine, si vei primi mult mai mult! Cam asta e credinta mea....... 

P.S: Cand o sa am 30 de ani, eu o sa arat incredibil de bine, sexy si extrem de atragator. Consider ca o sa fiu un Richard Gere pasional, plin de viata si de energie, ce nu va rata momentul sa multumeasca vietii ca ajuns la aceea varsta. Un Richard Gere fenomenal, in rolul lui "Mister Jones" nebun, lunatic! Dar care atunci cand va zambi, o va face din inima, iar zambetul ala va fi foarte molipsitor. Oricum, sunt pe drumul cel bun, ma indrept spre 30 ! :)))

Conversatie cu trecutul

A trecut atata timp, si totusi amintirile raman. Inca din cand in cand ma gandesc la tine, cat de pueril am putut sa fiu. Cat de visator am putut sa fiu. Pe cat de fericit eram cu tine, pe atat durerea a fost zdrobitoare. Un copil ca mine, ce nu avea idee ce inseamna dragoste sau sarut. Care nu stia cum e sau ce e dragostea, sau cum sa controlezi atata emotii si impulsuri. Nu m-ai invatat toate astea, nici nu stii prin ce treceam. Oare iti pasa? 

Anii trec, ma intreb, a mai ramas ceva in mine? M-am schimbat, enorm, daca m-ai intalni pe strada m-ai mai recunoaste? Eu unul pe tine, da. Insa cred ca tu, nu. Ciudat si ironic, desi visele si iluziile si sperantele au fost cele care m-au ranit in ultimul hal de mult, dar ironic si amuzant, tot ele ma conduc acum. M-am schimbat? In domeniul asta as zice ca nu. Nu pot sa renunt la ele. Visele imi dau speranta, speranta imi da credinta, iar credinta imi da putere. Asta sunt eu, asa merg eu. 

De te-as intalni acum, sa iti spun un lucru sincer. Probabil mi s-ar inmuia genunchii, si inima mi-ar lua-o la fugarit pamantul. De ce? Nu stiu, stiu ca nu mai e nici o sansa, dar cu toate astea, probabil, daca te-as vedea, as fi cel mai fericit om de pe planeta, din univers. De ce? As vedea ca esti bine, ca esti ok, si ca si bonus, ti-as auzi vocea aceea de care mi-este foarte dor.

Dar totul e redus la zero. Cum spuneam, nu imi raman decat amintirile, si toate momentele frumoase avute impreuna. Iar eu? Eu merg mai departe, ca si tine....

Cuvinte uitate - compasiune, intelegere, empatie

Scriu din interior si scriu fara sa ma gandesc. Este o postare de descarcare. Stiti cum ma simt? Hmm, optimist, plin de energie, imi revin puternic in forta, insa ceva ma opreste. Dupa atata amar de vreme de indureat si de luptat cu multe probleme, de cate ori reusesc sa evadez dintr-o camera intunecata, spre o lume plina de culori, plina de fericire si de dragoste ceva ma impinge inauntru. Ma lupt si ma zbat sa ies din camera aia. Ala nu sunt eu. E doar o clona, nu-mi place cum este el. Nu este deloc definitia a ceea ce sunt. Il consider o replica nereusita a mea. Pentru ca el se gandeste sa renunte. Eu nu as renunta niciodata. Nu pot si nu concep ideea de a renunta. Nu pot sa cedez. Numiti-o incapatanare, poate, dar eu nu pot sa ma las doborat cu una cu doua cu trei sau cu 10 000. Nu pot. In situatia in care el este inchis in camera aceea, renuntand la ideea de a evada, ce as putea sa fac? Sa fiu un Stallone blindat sa intru in incaperea aia, si sa il scot afara? Poate, ar fi o idee, caci as reusi, dar apoi mi-as pune intrebarea : Ce as face cu el ?. L-as bate pana si-ar intra in fire? As incerca sa il conving ca lumea are frumusetile ei? Ca se merita sa treci prin multe pentru ca in felul asta, acumulezi experienta. De ce eu nu renunt? Si totusi el da? Nu toti suntem oameni? De ce suntem totusi atat de diferiti ? Orice e posibil, trebuie doar sa crezi. Niciodata sa nu te lasi! Niciodata sa nu cedezi si sa iti pierzi speranta. Rabdare, ambitie, vointa. Trei cuvinte asa de puternice incat multi le uita. Mai stiu alte cateva cuvinte uitate de oameni. Intelegere, empatie, compasiune - inca trei uitate si aruncate de-a lungul istoriei. Ce simtiti cand un batran incearca sa treaca strada, sau cand o batrana plange in mijlocul strazii? De ce trecem pe langa ei ? De ce atata ignoranta si indiferenta? Batranul plange atunci cand un tanar vine sa il ajute, pentru ca nu-i vine a crede. Batrana se opreste din plans, si isi sterge ochii de lacrimi, acceptand ajutorul de la un tanar. Acel tanar era el si privesc acum spre o schimbare.

El se schimba, lumea mai are sanse?

Try to say goodbye and I choke

As dori sa faceti un exercitiu de imaginatie. E ceva simplu chiar. Pe bune, chiar ar fi placerea mea sa aflu parerile voastre. V-as ruga sa comparati doua lucruri. Nimic mai mult. As vrea sa va spuneti parerea daca ati face o comparatie intre lumea vazuta prin ochii unui copil, si lumea vazuta prin ochii unui adult. Ce ati zice? Vi se pare interesant?

La multi ani tuturor care se cheama Petru/Petruta. Azi e Sf. Petru.

Durere si fericire

Emotii descrise intr-un post ce se vrea a fi descrierea perfeta a starii mele. In afara de durerile care le am ingrozitor, sunt asa de incapatanat incat mai ies din cand in cand, sa mai fac o surpriza cuiva. Si va zic sincer, cand ii vad zambetul, uit de durere ( pt cateva clipe, dar acele clipe sunt cele mai bune ), si ma simt enorm de bine. Imi place spontaneitatea, mai ales cand se asteapta de la mine sa zac in pat ( ceea ce in majoritatea timpului fac ).  Dar nu ma pot lasa doborat de asa ceva, sa stau doar la pat, trebuie sa si merg, sa ajut, si sa fac lumea sa zambeasca. Poate ca asa m-ar numi multi, un profitor, ca profit de cei din jurul meu, de fericirea lor, ca sa uit pentru o clipa de durerea mea. Dar nu e asa, pentru ca zambetul lor, este mult mai pretios pentru mine, decat pentru oricare alta persoana. Iar ceea ce simt atunci cand surpriza e facuta si servita, mirarea de pe fata lor gingasa, si acel multumesc spus copilareste, iti da o forta sa mergi mai departe. Cel putin asa sunt eu. Am zis ca-mi place de cineva si ca tin, ei bine tin, eu chiar vorbesc serios. Si ajut, pentru ca ma simt implinit ajutand. In ultimele zile, am mers cu taxiu si ca drept plata ii dadui o felie de pizza. Impart ce am, mai putin durerea. Asta nu vreau sa o impart cu nimeni. Asta e doar a mea, si cum cineva zicea, parca ai naste. Fiind de sex feminin ii transmit inapoi "iti vine randu!". 

Multumesc tuturor, pentru timpul care mi-l acorda, si pentru ingrijorarea lor. Promit ca atunci cand ma voi face bine, veti vedea acelasi Cretz, plin de viata, plin de energie, plin de pofta de viata ( nu ca nu as avea si acum aceste pofte ). Imi vine sa dansez, sa alerg, sa vad multe, dar ce ma tine pe loc sunt durerile groaznice care le am. Si in suferinta sunt totusi fericit. De ce? Simplu, va dau un exemplu. Eram azi in oras, si vroiam sa plec spre Rio ca sa cumpar niste savarina. Si se opreste o masina in mijlocu strazii, ma claxoneaza si ma intreaba daca vreau sa merg undeva. Si m-a dus. Un prieten pe care nu l-am mai vazut de mult timp. Prietenii, ce ne-am face fara? Ce simt? Ma simt bine, in interiorul meu, ma simt implinit, ma simt fericit. 

Iar acelei persoane care crede ca in curand ma va pierde, ii zic un lucru, shut your pile hole! Negativismu nu face niciodata bine. Nu te mai gandi la viitor, ci doar la prezent, si la timpul care il avem. A da, imi placi enoooorm. Hai ca afla si mama ca am gagica, da mama am gagica si ce? :P

Sanatate multa la toata lumea!

Ce simti atunci cand?

La inceput iti place de ea. Te uiti, te atrage, o consideri frumoasa sau draguta, si incepi din nou sa te uiti mai atent la ea. Si apoi, vrei sa stii mai multe despre ea, dar apare trac-ul acela, chiar daca ai experienta, cea apare in interiorul tau, care te opreste sa te duci. Si te oftici ca de ce nu o faci, ca de ce esti gaina. Timpul trece, si o vezi inca odata, si iar, nu poti, dar reusesti intr-un final sa intri in vorba cu ea, si sa o intrebi cum o cheama. Incerci sa dai tot ce poti, dar observi ca o dai in bara, asa ca inchizi ochii si respiri adanc, si iti zici, daca tot o dau in bara, hai macar sa o dau eu insumi in bara, si incepi sa fi tu. Si ceva se intampla. Ea rade, si se uita la tine, si ii place. Te crede amuzant, idiot da nu conteaza, i-ai captat atentia nu? Ai luat si un id de messenger, ca mai incolo un pic sa te alegi si cu numarul de telefon. Si apoi te intalnesti cu ea, si apoi discuti cu ea, si apoi observi cum este ea, atat in interior cat si la exterior. 

Si apoi realizezi ceva, ca incepi sa te indragostesti de ea. Ca incepi sa tii la ea, ca incepi sa te gandesti tot timpul la ea. Iar sentimentele care incepi sa le ai sunt greu de descris, dar ale mele, ar putea fi descrise in felul urmator. Roua aceea a diminetii care se aseaza pe frunzele copacilor la acel rasarit de soare, o stiti ? Si mirosul acela de proaspat, imbietor, cu aceea mireasma imbelsugata de natura? Ei bine, de cate ori ma gandesc la ea, sunt transpus in acel loc, unde, este ea intr-o rochie frumoasa alba cu parul batut in vant, imbratisandu-ma calmandu-ma. Tot ce am in mine, cade in fata acestor sentimente care le am. Desi uneori ma enerveaza, sau ma oftica, nu ma pot supara, caci tin la ea, si imi place de ea. Imi place cum imi face inima sa bata, imi place trupul ei, imi place pielea ei, cand o ating cu buzele, cu mainile mele. Imi place sa-i sarut buzele, si ma simt al cuiva, ma simt stabil cand sunt cu ea, cand ma gandesc la ea. Este un copil atat de gingas, cu o piele atat de soft si placuta la atingere. Pot sa zic ca sunt fericit alaturi de ea, sunt incredibil de fericit cu ea. Nu mai am nevoie de nimic altceva, pentru ca sunt in acel loc in inima mea, unde adierea vantului usor de dimineata, misca frunzele copacilor, cazand aceea roua atat de naturala pe fata mea. Sunt un om foarte norocos, asta o pot spune. 

Imi placi enorm de mult.

Hai ca incep vara cu schimbari!

Drum plictisitor, dar ajuns la destinatie. Un Bucuresti cam trist, si innorat, si cu multa ploaie. Cam asta ar fi parerea mea. Radio Whisper, nu mi-a raspuns la telefon desi vroiam sa-i intalnesc. Sper ca sa pot sa realizez si asta. Intre timp, oameni buni, anunt schimbari si de data asta vorbesc serios. Am de gand sa ma ocup de mine, insumi, si renunt in primul rand la alcool. Kaput gata, mi s-a pus pata. Nu am mai baut de sambata seara. Si acum e marti, deci ma simt mandru, stiu ca suna ciudat a betivan, dar nu sunt alcoolic sau betiv, beau de sete, pentru ca mi se usuca gatul. In curand o sa ma vedeti, citind ceva de manangement sau de accesarea de fonduri europene. Pentru ca mi-au venit niste idei geniale ! Si vreau sa le pun in practica. Cred ca e timpul sa arat si de ce sunt in stare, sa fiu un exemplu pentru altii. Cat despre capitolul dragoste, hai sa va zic un lucru, fetelor. Sa nu va suparati dar, va spun, pa pa ! Nu, nu imi schimb orientarea, ci am deja o prietena, si nu prea vreau sa-i dau drumu. Inainte sa o cunosc mai bine, eram ca o bestie, insa ea, ma calmeaza, imi potoleste instinctele si ma face sa fiu un alt om. Cu toate ca mi-a zis sa nu mai beau, deja luasem hotararea de mult sa nu mai beau. 

Ma gandesc cum este sa dorm, cu ea in brate. Pentru ca trebuie sa recunosc ceva. Eu pana acum, dormeam cu o perna in brate. Imi place enorm de mult ca atunci cand dorm cu o fata, sa o iau in brate. Vreau sa renunt la perna, si o sa dorm cu ea. Hai ca.. prea suna asa naspa nu? In fine, asta e, asa sunt eu. Vreau sa o vad de dimineata, sa o trezesc in saruturi, sa o mangai usor pe fata, pe trup, sa o iau in brate. Cer prea mult ? Hmm, nu stiu sa vedem. Va anunt ca ma voi schimba! Iar prietenii mei deja, nu le mai place de mine.

Acum trebuie sa dorm, caci sunt rupt de oboseala. Va salut cu respect ! Numai bine !

Sentimente in plina noapte

Suparat si ofticat. Asa eram cand am iesit din casa. Ofticat rau de tot pe ea pentru ca era indecisa. Nu realizam ca afara inca era luna plina. Si ce mai luna plina. O, una asa de mare si de galbena inconjurata de nori ce erau stralucitori de la lumina ei. O, si luna asta, cand m-am uitat in ea, eram pierdut. Stomacul mi-a luat-o razna, pandaliile si ganganiile din capul meu sareau sus de fericire, ca sunt liberi in sfarsit, iar eu trebuia sa ma intalnesc cu ea. Deodata picioarele au inceput sa fuga de capul lor, habar nu imi dadeam seama ca eu alergam. Aveam deodata in mine o energie inexplicabila. Auzeam mai bine, miroseam mai bine, eram plin de viata. Nu mai eram letargic cum fusesem toata ziua, acu alergam, eram plin de energie. Si ma intalnesc cu ea. Si trebuia sa-mi controlez impulsurile care-mi veneau valuri valuri. Vorbim ce vorbim, si la un moment dat ma uit iar la luna, si apoi la gatul ei ce statea maiestuos neacoperit de nimic. Caci era cu o bluza ce pleca de la umeri, si lasa tot gatul dezvelit. Deja ma vedeam cum muscam, deja simteam parfumul, gustul, si pofta imi crestea in mine enorm. Stiu doar ca dupa ce m-am uitat la luna, m-am trezit infipt in buzele ei, sarutandu-le, muscandu-le, si singuru lucru care m-a facut sa ma opresc, a fost nu aici. Am luat-o de mana si am mers undeva intr-un loc mai retras, unde ca un leu in cusca, ce eram, am sarit pe ea. Doamne si ce buze are, si ce bine e sa le saruti, si ce gat, si ce puls, si ce gust. Ma innebuneau si mai mult, si vroiam si mai mult. Ne-am lasat amandoi dusi de val, insa nu atat de mult. Ci doar, ne sarutam, asta pana cand ma trezesc ca aproape ii sfasai bluza de pe ea, si sutienu. Si ma opresc iar, caci eram in rai, toate simturile mele erau high, si ea era incredibila. Si apoi se uita in ochii mei, cu aceea privire inocenta, si ma topeste enorm de mult. Raman fara cuvinte, caci in fata acelei priviri care poate imblanzii bestiile, cel putin bestia din mine, nu am ce sa fac. Sunt fara putere, si imi place mult de ea. Un sarut, si inca unu, si apoi aud vocea ei in timp ce se uita in ochii mei "imi place de tine mult". Inima o ia razna, pulsul imi creste, de fericire, caci ea era in bratele mele, atunci, acolo. Timpul trece, si nu ne dam seama, caci sunt prea ocupat cu gura ei, cu buzele ei, prea ocupat cu gatul ei, sunt prea ocupat cu ea, si nu mai imi pasa de nimic.

Orele trec, noapte era in deplina putere in acel moment in care ne-am hotarat sa plecam. In mine, sentimentele cresteau pe masura ce o priveam. Pe masura ce ii priveam buzele, ochii, si pielea ei fina. Pe masura ce stateam mai mult cu ea, pe atat imi cresteau sentimentele fata de ea. Ne-am oprit intr-un mic parc. Acolo, sa zic, am stat pe o banca, intr-un mod, destul de surprinzator, caci banca s-a transformat practic, intr-o clipita intr-un pat. Ea era intinsa pe spate, cu picioarele incolacite de soldul meu, iar eu, deasupra ei, sarutand-o. Daca ar fi avut rochie, mai mult ca sigur nu m-as fi putut abtine, sa nu incep sa sarut si mai mult. Cand e luna plina, sunt brainless, sunt condus de stomac si de impulsuri, si un lucru era sigur. Nu ma mai puteam satura de buzele ei, nu ma mai puteam satura de ea, o vroiam in brate, o vroiam langa mine si nu imi mai doream sa-i mai dau drumu. Era pur si simplu, si este, tot ce mi-am dorit.

Si cum mergeam spre casa ei, sa o conduc pe la ora 4 dimineata, in timp ce zorii zilei incepeau sa isi faca aparitia, o tineam de mana si eram super fericit ca sunt cu ea. Nu imi era foame, nu imi era sete,  eram bucuros ca aveam langa mine, o fiinta gingasa cum era ea. Ajunsi in fata blocului ei, o iau de mana, ma uit in ochii frumosi, inocenti si puri asemeni ca unui copil ce nu cunoaste raul, si ii sarut buzele rosii, stralucitoare, apetisante. Imi iau ramas bun de la ea, si ma pregatesc sa plec. Asta pana cand, ma apuca ea de mana, ma trage puternic langa ea, si imi zice "nu vii sus?". Raspunsul meu, l-am tradus printr-o serie nebuna de saruturi, pasionale, in timp ce imi doream sa o iau in brate si sa urc cu ea, mi-am adus aminte ca sta la etaju 4. Am preferat sa nu o iau in brate, sa mergem in reprize sarutandu-ne, dorindu-ne sa ne sfasiem hainele unu de pe celalalt. Ajunsi in camera ei, m-am infipt spre sanii ei si am inceput sa-i sarut frenetic, incontrolabil, in timp cea isi baga mainile in parul meu, si apoi cobora pe spate, cu unghiile ei fine, zgariindu-ma incet si dulce pe spatele meu incordat. Inima batea puternic, iar hainele ei i le sfasiam cu privirea. Ea citea destul de bine dorinta din ochii mei, cat si eu pe a ei. Iar cand am vazut patul, ma rugam in mintea mea, sa nu scartie. Ruga mi-a fost auzita, iar noaptea a fost lunga si placuta. Dupa o noapte nebuna, si pasionala, am vazut-o in camasa mea fara nimic altceva decat saruturile mele, si cu un decolteu asemeni unei scolarite inocente. M-am lasat pe spate, in timp ce ea isi gasea loc pe pieptul meu. Bratele mele au strans-o puternic, iar buzele mele ii sarutau fruntea. Vroiam sa stie cat de mult pot sa tin la ea, si totodata, cat de mult incep sa o iubesc.

Shhhht. Nothing more.

Cum poti descrie o fata care ti-a intrat in cap? Lipitoare sau harciog? Vedeti voi aceasta fata nu e ca oricare alta. E mai ciudata pentru unii, insa pentru mine perfect normala. E cam nebuna, mai indecisa ca majoritatea fetelor, isi face dus in 5 minute, si nu ii ia mai mult de 10 minute sa se pregateasca. Lasand la o parte asta hmm, are niste ochi care te face sa te pierzi pur si simplu. Iar zambetul ei, cand are parul prins jur ca seamana cu un baiat. Dar zambetul cand are parul acela lung, claia aia de par asa cum zice, te lasa masca. Buzele ei simple, dar totodata atat de rozalii, si nu mai bune de sarutat. Te uiti la ele, si in stomacul tau te ia pofta sa o saruti incontinuu. Semi-prajita ca un tractorist, si cu niste faze de copil, care pur si simplu iti taie respiratia cand le face, si iti vine sa sari pe ea. Mai ales cand stati intinsi pe iarba ascultand muzica cautand stele care apar pe cer. Petreci timp cu ea, si habar nu ai cum trece timpul. Si adevarul e, ca razi cu ea, pentru ca este o fata foarte amuzanta, pierzi notiunea timpului, si apoi ajungi sa ceri mai mult timp cu ea. Vorbesti ore la telefon, si nu realizezi cum trec, razi faci glume, si apoi face pe copilul. Pune un botic de ti taie orice orgoliu. Iar vocea ei, pff, ce sa mai zic. Gatul ei este nu mai bun de sarutat. Este perfect pe masura palmei mele, cat sa o strang indeajuns de bine.

Dupa, te enerveaza, de iti vine sa o strangi de gat. Iti vine sa urli ca e naspa, si totusi in acelasi timp nu poti sa-i zici nimic. Ce sunt astea, eu stiu? Mai conteaza? Hmm, cred ca nu, pentru ca nu am voie sa deschid gura. Am si interdictie, deci tac si imi scriu gandurile in blog.

Despre incredere

Increderea. Nu te joci cu ea, caci ea este una dintre cele mai importante lucruri din viata fiecaruia. Se castiga extrem de greu, se pierde foarte usor. Un caz, ar fi urmatorul, atentie la persoanele care se dau cineva si de fapt sunt altcineva. Din punctul meu de vedere, astfel de persoane, ori sunt handicapate, ori sufera la modul grav dupa atentie. Retarzi probabil, se hranesc cu faptul ca pe online isi pot trai viata pe care nu au avut-o si nici nu o pot avea. Pentru mine, acesti oameni sunt si vor fi ratati toata viata. 

Asadar increderea, ce facem cu ea? Cui o dam? Si mai ales, in cine alegem sa ne incredem?