sâmbătă, 2 iulie 2011

Iubeste-ti aproapele !

Nu am sa vorbesc despre cuceriri, seductie, saruturi pe gat sau pe sani, saruturi pasionale in care te uiti in ochii acelei persoane si o iei pe sus, o lipesti de perete si o saruti. Nu, nu am sa vorbesc despre asta. Nu am sa vorbesc despre relatii fara sentimente, despre certuri scandaluri sau mai stiu ce. Despre ura nu am sa vorbesc, caci lumea este plina de ura. Am sa vorbesc despre dragostea fata de semenii nostri si cat de mult suntem dispusi sa mergem pentru ei. O sa devin pentru moment religios si am sa preiau din Biblie un verset unde zice sa ne iubim aproapele nostru ca pe noi insine. Si tinand cont de cata ura exista in lume, oare ne iubim noi pe noi insine? Stiu ca suna narcisist, dar nu ma refer in sensu asta. Ma refer asa, sigur ne iubim rudele si cei apropiati, dar pe unul necunoscut? 

Nu stiu ce m-a apucat la aceasta ora, dar sunt intr-o stare in care privesc lumea cu alti ochi. Bine, eu privesc lumea tot timpul cu alti ochi. Din unghiul de vedere in care as ajuta pe oricine. Si asta ma face pe mine cel mai mare prost din lume, pentru ca sunt asa de naiv. Poate ca sunt, si ce daca asta ma face special nu ? 

Lumea are nevoie de iubire !



Etichete:

joi, 23 iunie 2011

Mie dor

Nimic nu ma face sa ma simt mai bine decat zambetul pe care il vad afisat pe fata ta. Sunt atat de fericit ca pot sa fiu cel care uneori te pot face zambi. Imi place sa te vad linistita in bratele mele, si sa pot sa iti mangai pielea ta. Sunt uneori cuprins de o fericire interioara atunci cand te pot lua in brate si te pot strange sublim. Ador parfumul tau care uneori, dimineata cand te trezesti parca ai avea mirosul unui bebelus atat de dulce atat de greu de uitat. Nu as vrea sa ies din acel moment, in care intinsi in pat, goi amandoi, tu stand cu capul pe pieptul meu, imi soptesti visele tale si aspiartiile pe care le ai, in timp ce cu degetul treci pe pieptul meu si ma mangai. 

Ador sanii tai, ador trupul tau. Daca ar fi sa recunosc ceva in viata asta, este frumusetea naturala de care dai dovada. Atat de simpla si totusi atat de complexa. Ma pierd in privirea ta, iar atunci cand te intalnesc reusesti sa mi ridici pulsul inimii iar respiratia sa fie grea si puternica. Ma faci sa am emotii precum nu am mai avut demult. Furnicaturi, atat de mici si parca atat de neimportante precum credeam ca un prost, dau un sentiment atat de placut incat am uitat cum este sa mai simti asa ceva. Si genunchii sa nu ii uit, cum te ia deodata si parca nu mai ai forta sa mai stau in picioare atunci cand te vad. 

Mie dor sa te am, sa te tin, sa te sarut si sa te vad zambind....


Etichete: , ,

miercuri, 15 iunie 2011

Sfat pentru o relatie mai buna !

Uite un sfat pentru o relatie mai buna !
Se zice ca cel mai bine pentru a nu pune sentimente intr-o relatie este sa ai un idol, pe cineva in mintea ta care este idealul tau perfect si care nimeni nu il/o poate atinge. Cel putin eu vorbesc din propia mea experienta sa va jur ca merge. In toate relatiile in care am fost incepand cu 2008 am reusit sa fac acest lucru sa pun o anumita persoana ca un ideal perfect ceva de neatins de nici o fata pana acum. Si cu toate fetele cu care am stat pana acum, was awesome ! I have no regrets ! Si este ca si un sfat, pentru ca asa poti sa fii "acel" nesimtit care atrage fetele. Si toate merg inspre binele tau. Trust me !

Fi tu insuti si fi cu gandul la acea fata ideala din capul tau, si fii sincer cu fetele.. si sa vezi .. o sa ramai socat ! Nu stiu de ce o zic acum.. dar.. am zis sa treaca mearga de la mine. Sa impartasesc cunostiintele mele cu voi care doriti sa aflati mai multe ! Si asta ca un .. hmm semn de exclamatie ! Cu cat nu ai sentimente intr-o relatie, cu atat distractia este incredibil de mare si de placuta pentru amandoi ! Cheia importanta este ca nici unu dintre parteneri sa nu se indragosteasca de celalalt ! So.. good luck fellows !

Later Edit : Daca mai vreti detalii de amor poate vreti sa aruncati o privire si aici ! http://neydamn.blogspot.com/2011/01/cum-sa-agati-seduci-vrajesti-vorbesti.html

Etichete: , ,

miercuri, 9 martie 2011

Marul interzis: Dragostea adevarata

Am ajuns intr-un stadiu in care nu mai sunt in stare sa-mi dau drumul la aceea dragoste care crede totul. Sunt intr-o stare in care pot sa dau ceea ce este necesar intr-o relatie, dar nu aceea iubire pe care o pot da numai ei. O iubire ce porneste inca de la inceputurile inocentei, ce se manifesta blanda si timida prin mangaieri si atingeri fine ale mainilor, atunci cand o saluti. O iubire care depaseste orice intelegere, pe care majoritatea o au in zilele de azi. Pe cat de afemeiat sunt, pe atat de mult imi doresc sa iubesc o femeie. Una singura careia sa-i dedic absolut toata inima ce ravneste dupa o revarsare totala in fiinta iubita. Multi zic ca ma indragostesc de multe ori, probabil, asta daca pentru ei a te indragostii inseamna a fii entuziasmat, atunci da pot sa zic ca am fost indragostit de mult prea multe ori. Insa cand ma refer la iubirea adevarata, aceea care iti da fluturi in stomac, fiori pe sira spinarii si te face sa ti se inmoaie genunchii, as putea spune ca doar de 2 ori am fost asa. Pentru doua fete, si nu ma sfiiesc sa o recunosc ca da, am iubit enorm, si din toata inima. Si pot sa zic ca sunt mandru, pentru ca, cunosc adevaratul sens al dragostei. Nu ce vedem azi, comercialul din zilele de azi. Si nu, nu iubirea aia ca-n filme, regizata de diversi oameni, scrisa de renumiti scriitori sau scriitoare, ci aceea iubire care se intampla, fara sa iti dai seama, care te loveste atunci cand nici nu credeai ca se poate. 

Aceea iubire care, atunci cand o vezi dupa enspemii de ani, inca sa ai acelasi sentimente ca la inceput, aceea iubire care este indestructibila in inima ta. Zici ca treci peste, dar adevarul este ca tot ce faci este sa iei aceste sentimente sa le incui intr-un cufar aurit, si sa pui o eticheta "true feelings". Si apoi ce se intampla? Te transformi, intr-un porc, intr-un om care refuza sa mai deschida acel cufar pentru ca a decis candva in timp, ca e mai intelept si mai bine sa il deschida doar atunci cand persoana merita. Si asa devii un om indiferent, nesimtit, incapabil de a cunoaste cuvantul dragoste, dupa cum mi s-a spus, dar adevarul este ca il cunosc, si tanjesc dupa el, sa mai traiesc inca odata, dar numai ca de data asta imi doresc sa il traiesc reciproc. Cam greu ce cer nu? 

Desi am sansa sa fac un lucru foarte nebunesc, mi-e totusi teama, deoarcere odata cu aceste sentimente minunate despre care vorbesc, dupa sinea lor atrag intotdeauna si altele, mai dureroase, care, daca apar la o anumite varsta frageda, sunt imposibile de manevrat. Si atunci iti pui intrebarea, pentru ce? Prefer sa fiu aceasta persoana de gheata, care nu se topeste atat de usor, decat daca un foc atat de mare si de mistuitor apare in preajma mea. Si totusi, vad focul, si ma pot apropia, dar oare mai vreau eu asta? 

Sunt atatea vise de indeplinit, cel putin anul asta, si cu toate astea plec la drum doar cu optimism, credinta si ambitie. Nu am nici un ban si cu toate astea vreau sa vad o groaza de locuri, caci cine stie maine poimaine ce se-o intampla. Prefer sa-mi pun dragostea in vise, in prieteni si in cei din jurul meu, astfel stiu ca pot da drumul la un rau ce inca se revarsa prin mine. Este o ora tarzie si ascult o melodie prea... .ciudata. E ziua noastra azi 9 martie, si stiti regula nu? 44 de pahare de baut ! Asa ca la mai multe, si fie ca sentimentele pe care voi le aveti sa fie pentru persoana potrivita !


Elisa - Eppure Sentire (Un Senso di Te)

Etichete: , ,

luni, 22 noiembrie 2010

Un romantic incurabil

Asa mi-a zis o foarte buna prietena de a mea ca sunt. Un romantic incurabil, pentru ca indiferent prin ce trec, tot gasesc in inima mea dragostea. Iubesc neconditionat si fara sa vreau ceva in schimb. Imi iubesc prietenii, imi iubesc nepoata, si chiar daca familia nu sunt un suport pe care eu il doresc, o iubesc si pe ea. Cat despre fete, ei bine, cateodata romantismul se tine scai de mine. Si fara sa ma gandesc, sau sa planuiesc ceva. Pur si simplu se intampla.

In caz ca nu ati vazut "Serendipity" atunci va rog sa il vedeti. Este un film unde destinul isi face aparitia. De ce am pomenit acest film? Pentru ca si mie mi s-a intamplat recent asa ceva. Un serendipity in Irish Way. De fapt as putea spune ca e inca in desfasurare. Am doar 10 zile 9 zile sa o gasesc. Atat sta in Craiova. Fara numar de telefon, fara id de mess. Hmm, asa cum ar zice Barney Stinson "I accept the challenge!",



Serendipity Soundtrack - Shawn Colvin When You Know

Asculta mai multe audio diverse

Etichete: , , , ,

marți, 2 noiembrie 2010

Calator pe trupul ei

O tineam in brate, iar degetele mele erau prin parul ei, jucandu-ma cu cate un firicel. Stateam intinsi in pat, sarutandu-ne, jucandu-ne fiecare cu celalalt. Rasete, era un moment in care ne simteam bine amandoi, nu eram constransi de nimic altceva, eram un calator in ochii ei, ce calatorea pe trupul ei suav si delicat. Sarutam fiecare particica ca si cum escaladam un munte si puneam un steag ce marca faptul ca am trecut pe acolo. Ii urmaream fiecare reactie la fiecare atingere a buzelor mele umezite de o dorinta nestavilita. Pe masura ce inainteam de la coapse spre subsolul sanilor ei, respiratia ei crestea in intensitate, in timp ce pielea ei se facea ca cea de gaina. Mainile ei treceau agale prin parul meu, strangandu-ma mai tare pe masura ce ma apropiam de sani. Temperatura corpurilor noastre crestea din ce in ce mai mult. Inimile noastre bateau din ce in ce mai tare, aruncandu-ne si mai adanc in placere. Ii sarutam sanii ei prea delicati, prea frumosi, intr-un mod atat de pasional incat gemea de placere. Las sanii la o parte, si urc spre gat, mirosand acel iz de bebelus pe care il are, adulmecand nesatul, pregatind terenul pentru un sarut sau o muscatura imensa. Imi deschid gura, si imi las dinti sa atinga gatul ei. Sunetul pe care il scoate in momentul in care o sarut este unul incredibil. Acela de satisfacere, de placere, de o intensitate extrema. Dupa o asemenea muscatura, imi las limba sa guste gatul, un gat incins, infierbantat. Imi tuguiesc buzele ca sa suflu usor, incercand sa racoresc zona. Apoi iar sarut, si iar suflu. Ma ridic si ma uit direct in ochii ei, era atat de libera, de relaxata, nu avea nimic pe umeri, nici o grija, se lasase complet in bratele mele....

Etichete: ,

Sarutul interzis


Intuneric total, si oameni pe langa noi. O patura intinsa pe un camp deschis, sub un cer intunecat, sarac in stele. Oameni beti, si rasete prin preajma noastra. Cine era ea? Nici cea mai vaga idee, stiu doar ca era aproape de mine. Ii simteam caldura trupului ei, si inima batand puternic, agale. Incep sa-mi misc mana pe spatele ei, sa o trag si mai aproape de mine. Avea un miros atragator, dulce, inocent ce mi trezea simturile. Buzele ei, erau asa de aproape de ale mele, incat nu vroiam sa o sarut, ci sa o atat si mai mult, oare va ceda? Imi mut buzele pe gat, mirosind acel parfum imbietor. Mainile noastre se impreuneaza, in timp ce, cu o atingere fina ii sarutam gatul. Ea ma strangea si mai tare de mana, incercand sa-mi reziste la fiecare sarut, la fiecare atingere. Era un moment intens, caci nici unul nu stia cum arata celalalt. Stiam doar ca are pielea fina, un miros placut, iar sanii ei erau fermi si potriviti. Ma intorc iar spre buze, din nou, oprindu-ma aproape de ea, nesarutand-o. O vedeam cum incerca sa reziste, cum incerca sa contratace, sa ma atate si pe mine, insa eram deja in avantaj.

Nu pot sa va spun decat ca totul era la o intensitate maxima. Doream amandoi sa ne sarutam, dar nici unul nu ceda, ci jucam un joc de-a soarecele si pisica. Insa nici unul dintre noi nu stia care e pisica si care e soarecele. Nu ne deranja absolut, nici multimea de langa noi, nimic. Eram decat noi in acel moment pasional, imbatati de dorinte. Intr-un final cedeaza si sare pe buzele mele cu o pofta de lup. Si Doamne, ce bine ca a facut asta, caci nici eu nu mai puteam sa rezist mult. Ne sarutam asa de mult, asa de pasional, incat fierbeam amandoi, desi afara era o vreme cam racoroasa. O doream, nu stiam cine e, dar o doream foarte mult, cu fiecare sarut, cu fiecare atingere, ma facea sa ma pierd in valurile erotismului. Era o experienta cu totul noua pentru mine, mai ales ca era si lume in jurul nostru. Nu realizam incotro merge toata aceasta chestie, decat atunci cand am vrut sa o dezbrac. M-am oprit, si am zis ca trebuie sa aflu cine e. Macar sa o vad la fata. De aceea m-am oprit, am inghitit in sec, si am zis ca trebuie sa ne oprim.

Contrar asteptarilor si ea dorea la fel, vroia sa ma vada, sa ma cunoasca. Iata cum timpul trece, iar ea se regaseste in bratele mele dormind, iar eu? Eu, o tineam si o mangaiam, asteptand primele raze ale soarelui, ca sa-mi dezvaluie fata care-mi taiase rasuflarea.....

Etichete: ,

vineri, 24 septembrie 2010

The most beautiful love scene


La aceasta scena mi-au dat lacrimile. Probabil ca va intrebati de ce, ei bine pentru toate prostiile pe care le-am facut pana acum. Realizezi numai atunci cand pierzi.....

Etichete: , , ,

joi, 23 septembrie 2010

Touch me and I will follow

Oare esti tu? Sau inca una din mirajele sortii? Oare te-am gasit? Sau doar te-am regasit iar? Parfumul tau, inca rezida pe buzele mele, sarutul meu inca iti sta pe gatul tau. Buzele mele iti spun in soapta cuvinte pe care inima ta le asteapta de multa vreme. Buzele tale fierbinti in sfarsit isi pot varsa focul pasiunii. Se pot elibera de sub jugul dorintei arzatoare. Oare Zburatorul ti-a facut o vizita? Oare sa fie Luna de vina? Astrele ne conduc !? Nu cred, ci dorintele inimilor noastre, ne conduc spre un drum intunecat, insa plin de mistere. Cat de intuneric ar putea fi, intotdeauna te-as putea gasi. Caldura ta, pasiunea inimii tale, ma atrage, ma cheama. Esti ca un magnet, care pur si simplu ma atrage. Zic nu, insa pasii mei ma conduc in bratele tale. Sunt prost? De ce sa iti zic nu? Pentru ce? De ce sa refuz atingerea buzelor tale asa de placute? De ce sa refuz mangaierea ta? Nu, sunt de acord cu trupul meu. Ma las purtat in intuneric de un foc care m-a cuprins puternic. Mi-e cald, si imi este si mai cald cand sunt in bratele tale. Ma cuprinzi, si te uiti la mine cu o privire care face ca orice sentiment rau sa dispara. Simt doar caldura, nu stiu ce e ura, nu stiu ce e ranchiuna, nu stiu decat ca sunt un nesatul care isi doreste liniste si pace. Ca sa explic mai bine, imagineaza-ti faptul ca stau intr-o jungla de beton, cu claxoane cu certuri si scandaluri in jurul meu, cu tipete si enorm de mult zgomot, insa cand esti langa mine, cand sunt in bratele tale, totul dispare, tot zgomotul acela infernal se opreste. Tot ce aud este sursurul unui paraias, ce izvoreste din varful muntelui. Asa de linistit, si asa de calm. 

Te sarut, dar o fac in semn de multumire. Iti multumesc ca esti. Ma asez iar in bratele tale, si te las sa te joci in parul meu. Imi inchid ochii, si in sfarsit ma odihnesc. Te strang in brate ca sa nu iti mai dau drumul. Dar totul dispare, you fade in front of my eyes. Ma vei gasi, te voi regasii

Etichete: , ,

joi, 16 septembrie 2010

Hold on to you



Ii vedeam picioarele cum se miscau agitat. Starea ei agitata ma cam deranja. Oare nu puteam face ceva? M-am dus la casetofon si am pus o melodie. "All I could do was cry" - o melodie de Etta James, cu ritmuri foarte delicioase pentru picioarele dansatoare pe care le aveam. M-am dus la scaunul pe care ea statea, pierduta in spatiu, gandindu-se la problemele pe care le avea, sincer ma oftica ca acorda prea multa atentie lor, in loc sa se bucure de ce are in jurul ei. Era imbracata intr-o fusta neagra pana in genunchi, iar parul ei era un pic ondulat la capat. Avea o privire de aiurita si de o fata care nu stia ce sa faca. Apucand-o brusc de mana, s-a speriat, a revenit in realitatea din camera in care ne aflam. Am ridicat-o un pic fortat, m-am apropiat de urechea ei, si i-am soptit, e timpul sa "let go" la orice ai in cap in acest moment. Shhhhht, acum te concentrezi doar pe acest dans cu mine.

Si-a ridicat privirea spre ochii mei, ce cautau sa o scoata din starea ei. Vroia sa-mi zica ceva, insa cu un deget ce apasa delicat pe buzele ei natural de roz, am oprit orice cuvant."Dansam, atat, nimic mai mult, uita de toate!". Trupurile noastre incepeau sa se miste alene, pe ritmurile acelei melodii. Am inchis amandoi ochii si ne-am lasat dusi de val. Ea s-a lasat pur si simplu in bratele mele, punandu-si capul pe pieptul meu. Isi gasea alinarea in bratele mele. Mai bine zis, simteam cum starea ei de spirit se schimba. 

- Stii ca esti ca un drog? Imi zisa ea pe un ton asa de linistit, dandu-mi impresia unei paci interioare, ce de-abia se asternuse
- Probabil, dar multumeste-te ca nu sunt scump, zambind incercand sa intru intr-o stare amuzanta.
- Chiar... esti... ce naspa ca esti afemeiat si futuras! 
- Crede-ma ca vreau sa scap de ele, intrand intr-o stare serioasa.

Isi ridica privirea, spre mine, si parca cauta ceva. Cauta omul pe care il vroia. Ma simteam naspa, caci puteam sa fiu acel om, insa toate instinctele mele, imi ziceau sa nu fac o prostie. Pacat ca trupul doreste.. pacat. Caci m-am apropiat de fata ei, cu o piele asa de fina, incat incepeam sa ma las condus de nevoile trupesti. Am inceput sa-i mangai obrajul, cu fata mea. Ii simteam pulsul crescand. Poate era din cauza melodiei pe care o ascultam amandoi si o dansam. Eram asa de aproape, unul de altul, iar buzele ei ma tot chemau. Stateam pe ganduri sa o fac sa nu o fac. Evident ca am facut-o, ca nu m-am putut abtine langa o asa frumusete ca ea. Am sarutat-o exact in apogeul melodiei. Nu pot sa descriu senzatia, sau ce simteam, va pot marturisi ca acel sarut a fost unul patimas. Prin el, am putut sa-i cunosc starea cu adevarat, sa o simt si eu. 

Acel sarut de fapt, a fost unul ce m-a facut sa realizez un lucru. Cu toti suferim, si cu toti avem nevoie de alinare. Dupa el, si-a pus capul din nou pe pieptul meu, si mi-a zis multumesc. Pentru ce nu stiu, caci de atunci m-am simtit si mai naspa, ca si cum as fi profitat de starea in care se afla. Dar apoi a zis ceva care m-a facut sa ma simt bine.

- Iti multumesc ca ai venit si am pe cineva pe care ma pot sprijini. I can hold on to you.........

Etichete: , ,

marți, 7 septembrie 2010

Jones-ul lumii!

I wanna lay you down in a bed of roses.

Indiferent prin cate am trecut, tot nu mi-am pierdut increderea ca totul va fi bine. Si cu toate astea, desi dupa dezamagiri din partea prietenilor, a multor oameni, in care mi-am pus increderea, nu ma las si lupt, pentru visele mele, lupt pentru indeplinirea lor, lupt pentru ca asta imi doresc, sa demonstrez de fapt. Totul este posibil. De ce sa nu visam departe? De ce sa nu visam ceva ce va face pe oricine sa exclame "e da-o incolo!". Si cu toate astea, asa va fi. Ce simt in inima mea? Dragoste, pentru viata, pentru lume, pentru prieteni, pentru toti. Sunt facut din dragoste. Toti suntem nu? Si cu toate astea uitam, sa iubim asa cum trebuie. Dar cu toti ne place sa facem dragoste nu? Cu toti vrem sex, vrem saruturi, atentie si mangaieri. Cum multumim? Batandu-ne joc de cei din jurul nostru. Toti avem atatea posibilitati, fiecare in parte are atatea oportunitati, de ce suntem orbi si nu le vedem? E doar o intrebare nu? 

Mi-e dor sa vad fete ce zambesc, mi-e dor sa vad si sa aud oamenii din jurul meu razand. Azi, suntem preocupatii cu griji. Ne ingrijoram prea mult, ne stresam prea mult. Facem ce facem, si ne facem rau. Stres => gastrita => ulcer. E greu sa crezi in ceva ce nu vezi, nu simti, nu poti atinge, si ma refer aici la credinta ca totul o sa fie bine, indiferent prin ce treci nu? 

Mai exista totusi oameni, persoane, care au un zambet naucitor. Care nu ai ce face frate si zambesti cand se uita la tine cu ochii aia mari, parca s-ar uita direct in inima ta, si apoi iti arunca un zambet natural, din inima. E grav, ca nu poti rezista, ca nu te poti abtine, si cu toate astea, pentru o secunda zambesti si tu. Dar ce este important zambesti din inima, iar asta conteaza, pentru ca uiti sa faci asta. Arata un zambet, primesti mult mai mult! Fa un bine, si vei primi mult mai mult! Cam asta e credinta mea....... 

P.S: Cand o sa am 30 de ani, eu o sa arat incredibil de bine, sexy si extrem de atragator. Consider ca o sa fiu un Richard Gere pasional, plin de viata si de energie, ce nu va rata momentul sa multumeasca vietii ca ajuns la aceea varsta. Un Richard Gere fenomenal, in rolul lui "Mister Jones" nebun, lunatic! Dar care atunci cand va zambi, o va face din inima, iar zambetul ala va fi foarte molipsitor. Oricum, sunt pe drumul cel bun, ma indrept spre 30 ! :)))

Etichete: , , , ,

duminică, 22 august 2010

Dragoste

Ca si definitie, dragoste = sentimentul de afectiune pentru cineva sau ceva. Insa multi oameni uita aceasta definitie. Poti sa ai sentimentul de dragoste pentru o persoana, o fata, un baiat, care pur si simplu ti-a intrat in minte, dar totodata poti sa ai sentimentul de dragoste pentru masina, computerul, laptop-ul tau. Dragostea este ceva minunat, te orbeste, iti ofera o energie de nebanuit, si pur si simplu, te ridica. Cand ai dragoste, ai de fapt si o groaza de endorfine eliberata in organismul tau care ajuta la sistemul imunitar, si la buna functionare a trupului tau. Cand ai dragoste, esti fericit, si totul din jurul tau ti se pare minunat. Poate un om sa aibe dragoste toata viata lui? Poate un om sa simta sentimentul de dragoste, cand sufera? Sau este intr-un necaz enorm? Eu zic ca da, pentru ca acest sentiment de dragoste, ne vindeca, ne reface, ne ridica. Pe cat de benefic este, pe atat de rau ne poate face. 

Mai nou, piata online, si-a intors privirea catre acest cuvant : dragoste. Si au realizat fel de fel de chestii pentru oameni, in numele acestui cuvant. Mesaje de dragoste, sms de dragoste, declaratii de dragoste, statusuri de dragoste si mai tot felul de lucruri. Cuvantul vinde? Sau pur si simplu oameni simt nevoia de dragoste? Poate ca oamenii au uitat ce inseamna sa manifesti acest sentiment de dragoste. Au uitat ca dragostea inseamna sa rabzi totul, sa nadajduiesti totul, sa ierti totul. Aceasta este un pasaj din Biblie, bine o sinteza, dar care sincer o consider cea mai buna declaratie din toate timpurile. 1 Corinteni 13:4-7 spune urmatorul lucru : "Dragostea este indelung rabdatoare; plina de bunatate; dragostea nu pizmuiestel dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiure, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul". 

Nu vreau sa par religios ( desi cred in Dumnezeu ), vreau doar sa arat semnificatia cuvantului dragoste. Cat este el de puternic, si ce inseamna de fapt. Multi iau in batjocura atat semnificatia cat si cuvantul in sine, zicand "simt o dragoste pentru tine asa de puternica" sau "te iubesc enorm de mult" sau doar "te iubesc" cand de fapt tot ce vrea el este doar sa ajungi in pat, iar ea vrea doar lucruri materiale. Cuvantul dragoste, a ajuns astfel sa fie o unealta de manipulare a celuilalt. Vrei ceva acum, simplu, te folosesti de dragoste sa il obtii. Oare mai exista persoane care sa cunoasca definitia corecta si semnificatia cuvantului dragoste? Nu stiu ce sa raspund la aceasta intrebare. As vrea sa cred ca da, dar tind sa cred ca sunt prea putini aceia care inca au rezistat tentatiei de a manipula.

Ajungem dar, intr-un final la o intrebare pe care o gandesc. Pentru toti cei care manipuleaza, sau folosesc cuvantul dragoste in interesul lor propriu, pentru a manipula, i-as intreba : "sunteti fericiti?". Si daca raspundeti "Da", atunci v-as mai intreba "pentru cat timp sunteti?". Caci folosirea corecta a acestui cuvant, implica o fericire constanta, fara fluctuatii, fara fericire pe moment. Este ceva care te face fericit tot timpul. Si acum, va zic, "nu vreti sa fiti fericiti tot timpul?".

Atunci fiti plini de dragoste, dragoste adevarata !

Etichete: , , , , , ,

vineri, 6 august 2010

Noi - fantomele iubiri

Patul era al nostru doar, mai stii ? Iti aduci aminte, cum pe trupul tau senzual, cu acei sani perfecti, buzele mele te sarutau atent? Parca nesatule de gustul tau delicios. Iti mai aduci aminte momentele ce le petreceam imbratisati in pat, facand nu sex, ci doar dragoste pura. Ne sincronizam inimile in asa mod, incat eram nu doi, ci una. Iti simteam gandurile, iti auzeam dorintele, iti atingeam inima ta, in timp ce tu, ma imbratisai si imi linisteai sufletul. Iti aduci aminte de acele momente intense si pline de pasiune? Nu am sa uit pozitia, cand, pornind de la un banal doggy style, te-ai ridicat spre mine, iar eu, luandu-ti mainile in mainile mele, te-am cuprins, atingandu-ti sanii. Ma simteai inauntru, te simteam a mea. Miscarea care o faceam amandoi, parca am fi fost ca doi delfini. Apropiata asa de mine cum erai, in pat, imbratisata de bratele mele, stransa la piept, cu dorinta de a nu-ti mai da drumul niciodata, asa erai in mainile mele. Erai cea mai de pret comoara a mea. Te sarutam pe gat si te muscam, iar tu, intorceai capul, vrand sa ma saruti. Eram amandoi drogati. Eu eram drogul tau, tu erai drogul meu. Transpiram, amandoi, dar radeam, caci ne simteam bine, eram amandoi in lumea noastra, impreuna. Nimeni nu ne deranja cand noi faceam dragoste. Noi nu faceam sex, nu, era pasiune. Era dorinta mea puternica, de a te vedea satisfacuta, de a te vedea fericita, stiind cat de mult te iubesc. Iar tu, ma complementai perfect. Erai tot ceea ce imi lipseai. Nici nu trebuia sa-ti spun ce am pe inima. Deja stiai, si aveai deja si solutia ca sa ma scoti din starea proasta. Dragostea noastra, era unica. Ceva ce nu exista mai nicaieri. Celelalte cupluri nu au trait ce noi traiam. Nu au fost una, in inima, in suflet si in minte. Nu au trait intensitatile iubirii si a pasiunii. Nu, dar cu toate astea ei sunt inca impreuna. Noi.... suntem o fantoma a unui trecut plin de amintiri frumoase. Am murit, fara sa fim constienti de acest lucru. A fost oare soarta? Ne-am ofilit ca o floare neingrijita. Ne-am pierdut unul pe celalalt, si ne-am divizat. Noi nu am mai fost noi, eram eu si tu. De ce aduc aminte? Caci cineva, a fotografiat patul unde faceam atata dragoste. A fotografiat sentimentele depuse in acel loc. Ne-a fotografiat. Mai traim? Sau inca nu realizam unde am ajuns inca? 

Te-am pierdut, tu m-ai pierdut. Unde suntem oare?

Etichete: , , , ,

joi, 8 iulie 2010

Povestea unui sex distractiv




Casa distrusa, noi doi goi in sufragerie pe podea, plin de spuma de ras, epuizati. Cum s-a ajuns la asta? De la un sarut. Ca in reclama aceea de la nu stiu ce prezervativ, totul are un inceput. Un sarut inocent in mijlocul unui autobuz, care a aprins niste dorinte ciudate in amandoi. Vroiam sa ne jucam, vroiam sa facem altceva. Nu doar sex, vroiam sa fie funny sex, amuzant, distractiv. Amandoi vroiam asta, desi nici unu nu avusese tupeul sa o zica. Ne simteam din priviri, si din ce vorbea trupul fiecaruia. Dupa acel sarut, au inceput mangaierile si tatonarile. Zambeam amandoi, nu ne doream sa ajungem unde ajunsesem, intinsi asa pe podea, insa ne lasam purtati de val amandoi, alesesem spontaneitatea si puterea de a zice da la orice. Era ceva noupe care il incercam. Se opreste autobuzu, si ne dam jos in centru in gara. Mergeam spre apartamentu unde stateam. Ea ma tot mangaia in locul unde ma excitam cel mai rau, in spatele capului imi mangaia parul. Iar eu nu ma lasam mai prejos, lasandu-mi mana sa coboare pe soldurile ei masandu-le. Cum am intrat insa pe usa blocului, cum am sarit amandoi unu pe celalalt, plini de dorinta. Am lipit-o de perete si am inceput sa o sarut, si sa incerc sa-i dau jos tricoul. M-am oprit pentru o clipa caci m-am gandit daca vor fi vecini, insa ea mi-a soptit, fara ganduri, doar fapta. Si l-am dat jos, ramanand intr-un sutien alb. Ea mi-a desfacut cureaua si nasturii de la blugi, dandu-mi jos. Urcam scarile agale, ea in sutien eu in chiloti. Am incercat sa deschid usa, in timp ce ne sarutam frenetic, ea lipita de usa. Am deschis-o, si am intrat inauntru. A trebuit sa ma duc urgent pana la toaleta, insa ea a venit dupa mine si nu ma lasa sa-mi fac nevoile. 

Atunci m-am ofticat, si aveam 2 tuburi de spuma de ras in baie, am luat unu, am agitat, si am inceput sa dau peste ea. Asa a inceput alergarea prin casa, sa o fugaresc, pana cand a pus si ea mana pe al doilea spray. Ce a iesit a fost o bataie de-a totul si de-a totul amuzanta, plina de spuma de ras, prin casa, hol, bucatarie, sufragerie, ajungand sa-mi fac o barba de mos Craciun, iar eu, sa o umplu pana la refuz de spuma de ras. I-am dat jos blugii, chilotii, incepand sa o sarut, intinsi pe podea. Ea mi-a dat jos tricou, iar cu el, eu am sters-o cat de cat. Am inceput sa o sarut, si sa iau sticla de apa pe ascuns, si sa torn pe ea. Ne-am facut amandoi un semi-dus rapid, cu o sticla de apa de 2 L. Si am inceput sa facem dragoste nebuna, sex amuzant, distractiv, placut. Cred ca a fost atunci pentru prima data, cand am facut sex si radeam amandoi. Nu radeam unul de altul, radeam ca ne simteam bine, radeam ca eram noi doi doar, radeam ca ea era a mea si eu al ei, plini de spuma, uzi de apa, mai conta? Eram pe podea, facand o dragoste intensa, pasionala, plina de emotii si de sentimente. Ii simteam inima cum bate de fericirea, iar stralucirea din ochii ei, zicea totul. Ma simteam asa de satisfacut si de implinit.

Ea era deasupra mea, in momentul cand am terminat, si si-a pus capul pe pieptul meu, ascultandu-mi inima batand. Se juca cu degetul pe piept, si imi zicea, mai poti? Au fost nevoie de vreo 10 - 15 minute ca sa o iau de la capat, caci alaturi de ea, vroiam sa fiu cel mai bun, sa-i daruiesc totul, sa o fac sa se simta cel mai bine. O zi intreaga petrecuta facand sex, umezi, transpirati si plini de spuma de ras pe podeaua sufrageriei mele. Niciodata nu am sa uit acest moment. Multumesc!

Etichete: , , , , , , ,

miercuri, 7 iulie 2010

Sex in Parcul Romanescu

Niciodata nu puteam concepe ca o plimbare prin parc, va avea un final ca cel pe care urmeaza sa va povestesc. Aveam o prietena, dupa care eram foarte in nori dupa ea. Ne sarutam, ne tineam de mana, si imi placea sa fiu in preajma ei. Intr-o zi eram prin Parcul Romanescu, pe inserat, caci vroiam sa vad apusul de pe podulet. L-am vazut, tinand-o in bratele mele, si sarutand-o in acest timp pe gatul ei. Habar nu aveam ce o sa primesc. M-a luat de mana, m-a strans puternic, si mi-a soptit ca vrea sa o facem chiar aici chiar acum. I-am explicat ca pe pod la aceea ora, era imposibil, din cauza comunitarilor, dar am putea sa ne retragem la Castelul Fermecat, si sa stam pe acolo o perioada, pana cand se intuneca, si apoi avem padurea in fata. Evident ca am zis-o la plesneala, nu credeam insa ca o sa zica da. Mare mi-a fost mirarea cand mi-a zis da. Am mers la Castel, unde am stat pe scari, si am inceput sa ne sarutam. Pe masura ce intunericul se lasa, la fel si mana mea cobora la anumite nivele, sanii ei, si apoi la vagin jucandu-ma cu clitorisul ei. Era fleasca, nu vazusem o tipa asa de excitata ca si ea. Poate era gandul ca facea ceva periculos, habar nu am, nu imi pasa, stiu doar ca asteptam cu nerabdare intunericul. 

In parc era cam negura, si deja lumea se cam tirase acasa. Era pustiu prin jur, numai bun de facut un sex salbatic in natura. Mergem spre Valea Fetei un pic, mai departe ne alegem o zona in padure, imi pun bluza pe jos, si o dezbrac. Era asa de excitata ca si mine, incat nu mai aveam rabdare. Vreau sa va spun ca acel sex facut, a fost incredibil de intens, mai ales cand o patrula de comunitari treceau, si treceam pe silentios. In rest, in salbaticie ca animalele, urlam, gemeam tipam, trupul ei se onduia perfect dupa al meu. Am incercat pozitii care mai de care. Am rezemat-o de copac, doggy, ea deasupra, foarfeca, lingurita, nici nu am realizat cum au trecut 4 ore. Sexul in parc a fost incredibil. Fara cuvinte. O vroiam mai mult si mai mult. Eram amandoi nesatuli. O mica problema totusi, erau tantarii dar, la asa sex, credeti ca-i mai bagam in seama?

Etichete: , , , , , ,

marți, 29 iunie 2010

Try to say goodbye and I choke

As dori sa faceti un exercitiu de imaginatie. E ceva simplu chiar. Pe bune, chiar ar fi placerea mea sa aflu parerile voastre. V-as ruga sa comparati doua lucruri. Nimic mai mult. As vrea sa va spuneti parerea daca ati face o comparatie intre lumea vazuta prin ochii unui copil, si lumea vazuta prin ochii unui adult. Ce ati zice? Vi se pare interesant?
La multi ani tuturor care se cheama Petru/Petruta. Azi e Sf. Petru.


Etichete: , , ,

marți, 8 iunie 2010

Ce simti atunci cand?

La inceput iti place de ea. Te uiti, te atrage, o consideri frumoasa sau draguta, si incepi din nou sa te uiti mai atent la ea. Si apoi, vrei sa stii mai multe despre ea, dar apare trac-ul acela, chiar daca ai experienta, cea apare in interiorul tau, care te opreste sa te duci. Si te oftici ca de ce nu o faci, ca de ce esti gaina. Timpul trece, si o vezi inca odata, si iar, nu poti, dar reusesti intr-un final sa intri in vorba cu ea, si sa o intrebi cum o cheama. Incerci sa dai tot ce poti, dar observi ca o dai in bara, asa ca inchizi ochii si respiri adanc, si iti zici, daca tot o dau in bara, hai macar sa o dau eu insumi in bara, si incepi sa fi tu. Si ceva se intampla. Ea rade, si se uita la tine, si ii place. Te crede amuzant, idiot da nu conteaza, i-ai captat atentia nu? Ai luat si un id de messenger, ca mai incolo un pic sa te alegi si cu numarul de telefon. Si apoi te intalnesti cu ea, si apoi discuti cu ea, si apoi observi cum este ea, atat in interior cat si la exterior. 

Si apoi realizezi ceva, ca incepi sa te indragostesti de ea. Ca incepi sa tii la ea, ca incepi sa te gandesti tot timpul la ea. Iar sentimentele care incepi sa le ai sunt greu de descris, dar ale mele, ar putea fi descrise in felul urmator. Roua aceea a diminetii care se aseaza pe frunzele copacilor la acel rasarit de soare, o stiti ? Si mirosul acela de proaspat, imbietor, cu aceea mireasma imbelsugata de natura? Ei bine, de cate ori ma gandesc la ea, sunt transpus in acel loc, unde, este ea intr-o rochie frumoasa alba cu parul batut in vant, imbratisandu-ma calmandu-ma. Tot ce am in mine, cade in fata acestor sentimente care le am. Desi uneori ma enerveaza, sau ma oftica, nu ma pot supara, caci tin la ea, si imi place de ea. Imi place cum imi face inima sa bata, imi place trupul ei, imi place pielea ei, cand o ating cu buzele, cu mainile mele. Imi place sa-i sarut buzele, si ma simt al cuiva, ma simt stabil cand sunt cu ea, cand ma gandesc la ea. Este un copil atat de gingas, cu o piele atat de soft si placuta la atingere. Pot sa zic ca sunt fericit alaturi de ea, sunt incredibil de fericit cu ea. Nu mai am nevoie de nimic altceva, pentru ca sunt in acel loc in inima mea, unde adierea vantului usor de dimineata, misca frunzele copacilor, cazand aceea roua atat de naturala pe fata mea. Sunt un om foarte norocos, asta o pot spune. 

Imi placi enorm de mult.

Etichete: , , ,

sâmbătă, 29 mai 2010

Sentimente in plina noapte

Suparat si ofticat. Asa eram cand am iesit din casa. Ofticat rau de tot pe ea pentru ca era indecisa. Nu realizam ca afara inca era luna plina. Si ce mai luna plina. O, una asa de mare si de galbena inconjurata de nori ce erau stralucitori de la lumina ei. O, si luna asta, cand m-am uitat in ea, eram pierdut. Stomacul mi-a luat-o razna, pandaliile si ganganiile din capul meu sareau sus de fericire, ca sunt liberi in sfarsit, iar eu trebuia sa ma intalnesc cu ea. Deodata picioarele au inceput sa fuga de capul lor, habar nu imi dadeam seama ca eu alergam. Aveam deodata in mine o energie inexplicabila. Auzeam mai bine, miroseam mai bine, eram plin de viata. Nu mai eram letargic cum fusesem toata ziua, acu alergam, eram plin de energie. Si ma intalnesc cu ea. Si trebuia sa-mi controlez impulsurile care-mi veneau valuri valuri. Vorbim ce vorbim, si la un moment dat ma uit iar la luna, si apoi la gatul ei ce statea maiestuos neacoperit de nimic. Caci era cu o bluza ce pleca de la umeri, si lasa tot gatul dezvelit. Deja ma vedeam cum muscam, deja simteam parfumul, gustul, si pofta imi crestea in mine enorm. Stiu doar ca dupa ce m-am uitat la luna, m-am trezit infipt in buzele ei, sarutandu-le, muscandu-le, si singuru lucru care m-a facut sa ma opresc, a fost nu aici. Am luat-o de mana si am mers undeva intr-un loc mai retras, unde ca un leu in cusca, ce eram, am sarit pe ea. Doamne si ce buze are, si ce bine e sa le saruti, si ce gat, si ce puls, si ce gust. Ma innebuneau si mai mult, si vroiam si mai mult. Ne-am lasat amandoi dusi de val, insa nu atat de mult. Ci doar, ne sarutam, asta pana cand ma trezesc ca aproape ii sfasai bluza de pe ea, si sutienu. Si ma opresc iar, caci eram in rai, toate simturile mele erau high, si ea era incredibila. Si apoi se uita in ochii mei, cu aceea privire inocenta, si ma topeste enorm de mult. Raman fara cuvinte, caci in fata acelei priviri care poate imblanzii bestiile, cel putin bestia din mine, nu am ce sa fac. Sunt fara putere, si imi place mult de ea. Un sarut, si inca unu, si apoi aud vocea ei in timp ce se uita in ochii mei "imi place de tine mult". Inima o ia razna, pulsul imi creste, de fericire, caci ea era in bratele mele, atunci, acolo. Timpul trece, si nu ne dam seama, caci sunt prea ocupat cu gura ei, cu buzele ei, prea ocupat cu gatul ei, sunt prea ocupat cu ea, si nu mai imi pasa de nimic.

Orele trec, noapte era in deplina putere in acel moment in care ne-am hotarat sa plecam. In mine, sentimentele cresteau pe masura ce o priveam. Pe masura ce ii priveam buzele, ochii, si pielea ei fina. Pe masura ce stateam mai mult cu ea, pe atat imi cresteau sentimentele fata de ea. Ne-am oprit intr-un mic parc. Acolo, sa zic, am stat pe o banca, intr-un mod, destul de surprinzator, caci banca s-a transformat practic, intr-o clipita intr-un pat. Ea era intinsa pe spate, cu picioarele incolacite de soldul meu, iar eu, deasupra ei, sarutand-o. Daca ar fi avut rochie, mai mult ca sigur nu m-as fi putut abtine, sa nu incep sa sarut si mai mult. Cand e luna plina, sunt brainless, sunt condus de stomac si de impulsuri, si un lucru era sigur. Nu ma mai puteam satura de buzele ei, nu ma mai puteam satura de ea, o vroiam in brate, o vroiam langa mine si nu imi mai doream sa-i mai dau drumu. Era pur si simplu, si este, tot ce mi-am dorit.

Si cum mergeam spre casa ei, sa o conduc pe la ora 4 dimineata, in timp ce zorii zilei incepeau sa isi faca aparitia, o tineam de mana si eram super fericit ca sunt cu ea. Nu imi era foame, nu imi era sete,  eram bucuros ca aveam langa mine, o fiinta gingasa cum era ea. Ajunsi in fata blocului ei, o iau de mana, ma uit in ochii frumosi, inocenti si puri asemeni ca unui copil ce nu cunoaste raul, si ii sarut buzele rosii, stralucitoare, apetisante. Imi iau ramas bun de la ea, si ma pregatesc sa plec. Asta pana cand, ma apuca ea de mana, ma trage puternic langa ea, si imi zice "nu vii sus?". Raspunsul meu, l-am tradus printr-o serie nebuna de saruturi, pasionale, in timp ce imi doream sa o iau in brate si sa urc cu ea, mi-am adus aminte ca sta la etaju 4. Am preferat sa nu o iau in brate, sa mergem in reprize sarutandu-ne, dorindu-ne sa ne sfasiem hainele unu de pe celalalt. Ajunsi in camera ei, m-am infipt spre sanii ei si am inceput sa-i sarut frenetic, incontrolabil, in timp cea isi baga mainile in parul meu, si apoi cobora pe spate, cu unghiile ei fine, zgariindu-ma incet si dulce pe spatele meu incordat. Inima batea puternic, iar hainele ei i le sfasiam cu privirea. Ea citea destul de bine dorinta din ochii mei, cat si eu pe a ei. Iar cand am vazut patul, ma rugam in mintea mea, sa nu scartie. Ruga mi-a fost auzita, iar noaptea a fost lunga si placuta. Dupa o noapte nebuna, si pasionala, am vazut-o in camasa mea fara nimic altceva decat saruturile mele, si cu un decolteu asemeni unei scolarite inocente. M-am lasat pe spate, in timp ce ea isi gasea loc pe pieptul meu. Bratele mele au strans-o puternic, iar buzele mele ii sarutau fruntea. Vroiam sa stie cat de mult pot sa tin la ea, si totodata, cat de mult incep sa o iubesc.

Etichete: , , , ,

miercuri, 26 mai 2010

Din inima mea



S-a terminat? De ce? Doar am inchis ochii, inca iti simt respiratia, inca iti miros parfumul. Cum? Esti aici, inca, nu s-a terminat. Astept, caci buzele tale m-au fermecat. Mi-au pus lanturi pe mine, m-au facut sa uit de tot. Sunt aici al tau, nu iti cer nimic, nu am dreptul sa imi doresc. Sunt cuminte, si ascultator, caci tot ce pot sa fac este sa astept. Nu te pot uita, si nici nu vreau sa te uit. Oare incep sa fiu al tau? Oare am voie sa gandesc asa? E doar un gand nimic mai mult, pana cand ceata se va ridica, voi fi acolo.

Nothing you confess, can't make me love you less

Etichete: , ,

marți, 25 mai 2010

Animalic



Luna in toiul notpii era mult prea frumoasa. Stomacul meu imi batea ratiunea la poponeata destul de grav. Nu eram sigur ce sa fac, ce anume sa-mi ascult. Nu stiam ce alegere sa iau, dar un lucru era sigur, ea era in fata mea, si stiam ca nu trebuie sa fac nimic, insa instinctele mele o luasera razna. Deja incepeam sa ma uit la gatul ei, sa-i simt mirosul, sa-i simt vibratiile pielii ei, sa-i aud vena pulsand. Imi venea atat de mult sa o musc, si sa o sarut pe gat, atat de puternic, incat trebuia sa ma uit in alta parte, caci dorinta incepea sa fie prea mare, si nu mai ma puteam controla. Pe masura ce nori plecau, iar luna isi facea aparitia pe cer, mai luminata ca oricand, razele ei, se asternau usor pe gat, aratandu-mi parca, the bullseye, unde trebuie sa sarut. Imi inchisesem ochii, si era ultima batalie a ratiunii de a rezista in fata instinctelor mele animalice. La putin timp, pana cand si mintea mea se intreba, ce gust are, ce miros, cum e gatul ei, si incepea sa isi doreasca la fel de mult sa afle. Era clar, ma lasasem in bratele instinctelor animalice. Era timpul sa aflu.

Ma aproprii de ea, sa o imbratisez ca sa-mi iau la revedere cica. Imi pun gatul pe partea stanga a ei. Incep sa miros puternic parfumul ei, sa-i respir pe gat, si apoi sa mi deschid gura, lasandu-mi canini la inaintare. Si apoi am inceput sa musc, nu tare, nu puternic, nu sa las urme, ci dulce, pasional, incet si bine. Si apoi am inceput sa o sarut. Si apoi am inceput sa gust cu limba pielea ei. Ii simteam sangele fierband, ii simteam pulsul din vena urcand. Si imi venea sa musc si mai mult, pe vena, animalic, instinctiv, dar nu sa o doara, nu, ci sa-i faca placere. Si adevarul ei, ca i-a facut placere, caci mainile ei, instantaneu m-au apucat de parul din capul meu, strangandu-ma rezultand intr-un final, neasteptat. Gatul meu la randu-mi era sarutat de ea. Puteam sa continuu, vroiam sa continuu, Doamne cat imi doream sa continuu, era ca si cum, ma aruncasem intr-o mare de ciocolata amestecata cu vanilie. Puteam sa innot mult timp in aceasta mare de placere delicioasa. Insa vocea ei, cerandu-mi sa ma opresc, m-a facut sa-mi deschid ochii, si sa vad ce am facut. Mi-am deschis ochii, insa cu buzele inca infipte in gatul ei, am respirat adanc, si apoi m-am indepartat. M-am uitat in ochii ei, aveau o infatisare dubla. Erau si bucurosi dar si tristi in acelasi timp. Am simtit in mine o durere, o vinovatie, nu ar fi trebuit sa fac asta. Am strans-o in brate, i-am soptit inca odata ca mi pare rau, ca a fost ceva ce nu am mai putut sa mai controlez, si am plecat.

Etichete: , , ,