marți, 3 februarie 2009

Insiruire de ganduri

Initial am vrut sa scriu ceva din mintea mea, imaginatie, fictiune, dar nu am putut. Apoi am vrut sa scriu ceva serios, gen fericirea sau eu stiu ce. In final am ales sa scriu ce mi vine. Sa fac un fel de... imi las degetele sa tasteze ceea ce creieru dicteaza. Am multe pe capul meu. As vrea sa le gasesc sfarsitul la multe lucruri. M am infundat ca prostu intr o groaza de proiecte, si m am incarcat cu multe lucruri. Iar acum ajung sa ma plang de timp. In mine sunt o groaza de stari, dar mai ales e una in care ma trezesc. Realizez cat se poate de bine, intunericul in care am dormitat, realizez cat de mult am putut sa stau in el, realizez, cat de mult am ratacit, pe carari ce nu ar fi trebuit sa pun piciorul. Regretul, ca am facut o multime de prostii? Hmm, nu stiu ce sa zic, ca sa ma uit la partea plina a paharului, intr un fel e bine ca am trecut prin ele, astfel pot sa i inteleg pe altii. Dureri hmm cati nu au ? Nu conteaza cat de mare e sau mica, tot treci prin ea.  Fericirea, cred ca pot sa zic ca am simtit o intr un mod platonic, acum multi ani, cand nu stiam ce inseamna sa pierzi multe, cand nu stiam ce inseamna suferinta personala, din inima, cunoscusem pe cea fizica. Am avut o, acea falsa conceptie de viata. Si intr un moment, m am simtit atat de tradat. Atat de lovit, atat de uitat, atat de pierdut. Fericirea, incep sa o revad acum. Am o stare acum, de fericire, pentru ca ma trezesc. Pentru ca deschid ochii, si vad intr adevar unde ma aflu. M am inecat in proiecte, ca sa uit de mine. Am incercat sa fac o multime, ca sa mi ignor starea in care m am aflat. Am facut o gramada de prostii, intr o sete de razbunare, si ca sa mi fac mie rau, ca un fel de autopedeapsa, pentru deciziile proaste pe care le am luat. Am acceptat, ca asta e, le am facut si ca numai merit nimic altceva, ci soartea care o am, ci nefericirea ce mi statea in fata. Am inceput sa ma leg de orice fir de veselie din partea tuturor, si sa incep sa rad si eu, poate poate or rade cu mine. Au fost si momente in care am ras din motiv, cu lacrimi, dar au fost putine. Putine momente de fericire adevarata, in rest nimic altceva. Acest an, probabil este anul desteptarii mele, sper, cel putin, este anul schimbarilor, in care voi schimba multe, si deciziile pe care le voi lua vor mai cumpatate. Vreau sa fac, o intoarce brusca, in viata mea de 180 de grade, ca sa ma intorc la vechiul eu, la cel care eram, pentru ca acum in mine, mai e doar o farama, o adiere, un ecou. Pot sa zic, ca pornesc intr o aventura, in cautarea mea. Mai bine zis, in a ma ierta pe mine insumi, pentru multe prostii. Ce greu este sa accepti ca esti om, iar fiind asa, gresesti, este in natura ta. Anturajul, oricat de mult zici ca te opui, degeaba, tot te ia un pic si incet, are rabdare cu tine sa stii, te asteapta si te prinde exact cand te crezi puternic si gata sa rezisti. Mi am adus aminte de un filmulet pe care l am vazut, as vrea sa il pun aici ca sa va uitati la el. Consider acest film, un fundament al vietii oricarui om, sunt multe de invatat, si un model de urmat. Vizionare placuta!




Etichete: ,

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentezi !?

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire