The riddle...

Incep sa ma gandesc ca totul.. este ca o ghicitoare, sau nu .. mai bine un puzzle, un puzzle care nu il rezolvi tu, ci evenimentele prin care treci. Totul se aseaza, intr un moment, in care in interiorul tau refuzi sa mai crezi ceva.... Viata intr adevar este interesanta. Iti aduce in fata ta, cand nu te astepti deloc, cele mai frumoase lucruri, si ti le pune in fata ta, si iti spune, bucura te ! Cum sa nu ma bucur? Pentru ca, inca o bucatica, se afiseaza perfect, in intreaga imagine. Si inca una, si inca, una, uite asa se construieste puzzle, fie ca tu vrei fie ca nu vrei. Dam, vina pe destin, sau soarta. A fost soarta, sau destinul te a adus in situatia asta. Nu poti, sa taci o clipa? si sa accepti ceea ce viata ti a adus in fata ta? Accepta ca si cum face parte din tine, nu soarta, nu destin. Fie bun fie rau, toate vor duce intr un final, la ceva bun. E o zicala, toate lucrurile rele duc spre bine ! (sau ceva asemanator ). Primeste le, ca pana la urma, treci prin greutati, te cladesti pe tine insuti, si devi mai puternic.

Te afli, pe un patinoar, gheata, ce poti sa faci? sa stai intins, pe gheata, si sa zici, las ca soarta sau destinu, mi o va aduce? sau... te ridici, si incepi sa o cauti? Si oricum, presupun ca si ea, te cauta pe tine. Deci... care sunt sansele, ca in cautarea fiecaruia sa se gaseasca unul pe celalalt? I think this is the riddle, this is the puzzle :D.