marți, 10 februarie 2009

The 4 Letters: First


10 februarie,

Iata, am ajuns, in acest loc oribil, suntem un pic cam decimati, dupa ultima rafala de cartuse, ne am dus toti in padurea de la poalele muntelui. E un pic cam frig. Pe Andrei au cam inceput sa il ia frisoanele. Tremura intr un mod incontrolabil, si balbaie ceva printre buze. Nu cred ca as putea intelege, dar, cred ca e numele iubitei lui. Cand ma uit la el, dar si la ceilalalti, si cand le citesc privirea de pe fata lor, imi spun si eu insumi oare o sa ajung sa te mai tin in brate? Facem cu randul, stram treji cate doi, unul in latura vestica si altul in latura estica. In nord suntem acoperiti de stanci. Sudul l am lasat expre descoperit pentru o eventuala ambuscada, astfel incat sa i putem incercui. Frigul ne intra in trupurile noastre din ce in ce mai mult. Cu greu, reusesc sa iti scriu aceste cuvinte. Sper ca sa le poti citi. Inchid ochii, si nu pot sa nu te vad. Sa nu mi aduc aminte cum te am intalnit prima data. Mai tii minte? Ai aparut asa deodata, tocmai cand nu ma asteptam, si chiar cand nu imi mai doream nimic in viata mea, ai aparut tu. Ciudat mod, ciudata soarta asta sau destinul, numeste l cum vrei tu, dar as putea spune, ca norocul a fost cu mine. La inceput nici nu m ai bagat in seama, iar eu iti cautam fata ta, pentru ca mi era asa de draga. Doamne o privire de mi aruncai, si toate gandurile mele, se naruiau. Numai existau, eram cuprins de fericire. O frumusete cu tine, nu mai vazusem pana atunci, chiar si glasul tau ma calma. Acum, esti departe. Tot ce mi a ramas, sunt doar clipele petrecute impreuna, orele de fericire. Mainile mele, pline de frigul care se pune, isi doresc sa te atinga din nou. Sa te mangai, sa ti tin mainile tale in palmele mele, mi e dor sa ti simt sarutarea pe mana mea. Mi e asa de dor de tine, incat ma gandesc sa las totul, si sa fug spre tine, sa mi petrec cu tine tot restul vietii mele, care o mai am. Daca m ar auzi colonelul, m ar lua ca fiind dezertor. Acum imi dau seama, cat este de greu fara tine in preajma mea, cum ma faceai sa rad din toata inimia, cu ochii tai ma faceau sa ma pierd, in marea fericirii. Doamne ce prost am putut sa fiu, dar acum numai conteaza nu? Nu am avut curajul sa iti spun asta fata in fata, astfel incat sa vezi si tu, sa ma simti, atunci cand iti zic ca te iubesc din toata inima mea, si mi e asa de dor de tine....

Luna asta plina, nu ma ajuta cu nimic, nu o vad pe ea, ma face sa te vad pe tine, probabil ca toti sunt la fel. Probabil ca acum in acest moment, toti se gandesc la iubirea lor, sau poate unii se gandesc la copii lor. Tocmai cand .. pierzi un lucru atunci iti dai seama de valoarea lor si de importanta lor in viata ta. Suntem asa de mandri, de incapatanati sa recunoastem, ne credem tari ca nu avem nevoie, dar pana la urma, adevarul este ca suntem dependenti de iubire, si ca avem nevoie de ea, pentru ca este un sentiment minunat, mai ales atunci cand este impartasita de amandoi. Te iubesc, mult, acum o stiu, si vad cat de greu este fara tine, trebuie sa inchei, imi vine randul sa fac de straja. Ureaza mi noroc, trebuie sa fiu atent la tot ce se misca. Ce ar fi daca totusi, te as vedea pe tine miscandu te in fata mea? Incep sa am iluzii, mi e dor de tine.......

Cu dragoste,
Al tau soldat.......





Darren Hayes - Insatiable

Etichete: ,

1 comentarii:

La 11 februarie 2009, 22:12 , Blogger Amy a spus...

Frumoasa scrisoare. Ma duce cu gandul la toate persoanele, soldatii, care si-au lasat sotiile, iubitele, copii, mamele acasa.

E frumos si romantic in acelasi timp.

 

Trimiteți un comentariu

Comentezi !?

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire