Ce mai week-end

Daca v-as zice ca in acest week-end incepand cu duminica de fapt dimineata de la 3:30 am intrat in ceea ce am numit eu cea mai urata experienta de anu trecut si pana acum. Mai pe scurt am cam facut un stop respirator. Nu am mai putut respira si a fost destul de naspa sa ai acest sentiment ca nu mai ai aer. Inima iti bate cu 170 de batai pe minut, iar tu tragi aer in piept ca disperatul incercand sa te apuci de ultimele momente in care crezi ca poti sa tragi aer. 

Motivele pentru care am ajuns in starea asta? Eu stiu, stres, neingrijire de mine, pentru ca dansez, transpir, beau rece, mananc inghetata, stau in curent, ies prin ploaie, pe scurt prostia se plateste. Si mai nasol cand atunci cand faci stop respirator dai si intr-un atac de panica, unde ai sentimentul ca asta e, asta e ultima ta gura de aer si iti vezi ochii cum ti se inchid crezand ca o sa pici dandu-ti utlima suflare. 

Dar ceva s-a intamplat, adica mai mereu ma tine ceva in viata si nu ma las sa-mi dau ultima suflare. Si mai mereu tre sa fie nervii. Ca de exemplu sun la ambulanta, tin sa precizez ca stau cam la 700 m distanta de Spitalu 1 din Craiova, si le zic ca nu mai pot respira ca nu mai am aer, si centralista vede faptul ca respir foarte greu si imi da legatura la salvare ,ca sa spun aceasi poveste si imi spune ca trimite o ambulanta. Haide sa va zic cat timp a facut ambulanta pana la mine cu GPS-ul pornit si indicatii primite de la mine. 30 de minute, nu-mi venea sa cred, puteam sa mor ca astia nu mai gaseau strada pe care stateam.

Da atat de mult m-am enervat incat am zis ca o sa-mi crape si inima si fac si stop cardio-respirator. Curgeau apele pe mine, de panica, caci nu stiam ce se va intampla si tot sunam la 112 sa intreb unde e ambulanta aia nenorocita. Jur ca nu puteam sa mor pana nu ma luam de soferul ala. Oricum, am ajuns la spital, radiografie si se pare ca plamanii mei au o pneumonie interstitiala si ceva la bronhii din cate am inteles cam fisurate un pic. Belea pe capu meu, se pare ca in fiecare vara tre sa patesc cate ceva. Eh.. asta e.. experienta in plus pentru empatia pe care o am nu? :))) Life goes on !

Dupa 2 zile, sunt acasa, si ma refac incetul cu incetul, asta inseama un concediu medical fortat :P da nici prea mult, plus ca maine am examen si tre sa il iau neaparat ! 

Accident rutier 18.04.2011 Craiova

Azi in jurul orei 18:00 in Craiova, pe Calea Bucuresti la Rotonda, a avut loc un accident rutier. Un Opel Corsa negru a lovit din plin o Dacie Logan taxi, dupa ce a dat prioritate la trecerea de pietoni pentru 2 fete. Fiind lovit cu putere, masina le-a lovit grav. La fata locului au aparut imediat 3 echipaje de politie, si 2 de SMURD. Fetele au fost transportate la Spital 1, iar soferul Opel-ului a fost dus la spital de asemenea. Puteti urmarii filmuletele pe care le-am filmat.

Cum am ajuns acasa

Stiti ca am fost prin Bucuresti cam o saptamana nu? Si ca ar fi trebuit sa ma duc si prin Campina si Breaza? Ei bine, mi-am facut atatia nervi in bucale, incat am racit cobza instantaneu ( bine ca am dormit si cu fereastra deschisa si cu un cearsaf invelit ceea ce mi-a pus capac ). Asa ca vineri, super obosit, super ofticat ca am cheltuit bani aiurea degeaba, cand puteam sa fac altceva cu ei, m-am suit in tren spre Craiova. Ce credeti? Imediat dupa ce a plecat trenul, ma suna avocatul, persoana pentru care am venit de luni ca sa ne intalnim marti, dar ma suna vineri, si imi spune ca are timp acum sa ne intalnim. Am zambit, si imi venea sa il injur dar m-am abtinut si i-am zis, stiti trenul meu se misca acum, am plecat spre Craiova, eu v-am asteptat mai rau ca pe o fata, dar asta e poate altadata. In fine iarasi ofticat, am ajuns in gara in Craiova, dupa un drum lung si obositor, si cu o durere de cap imensa si febra pe mine, si o aglomeratie imensaaaaa, m-am dus primu la usa ca sa scap primu din tren, si in timp ce intra trenu in fara, am deschis usa, ma tineam cu mana de bara, si eram pe ultima treapta ca dobitocu, ei bine, a pus trenu o frana brusca, de m-a aruncat din tren, direct in nada fundului, actiune ce a determinat trosnirea coloanei vertebrale de la nada fundului pana la gat, ca si cum ar fi fost o pocnitoare in lant. Era sa-mi rup coloana, cotul nu mai zic, m-am ridicat ca un pensionar, si am plecat. Am ajuns acasa, vineri noaptea, si da-i si lupta cu febra, cu tador, pff, in fine. Nu zic ca acum nu ma simt bine, si ca sunt super hai sa dansam ( bine as vrea sa dansez da in fine ), sunt super slabit, si ma recuperez. 

Ca sa nu mai zic, ca imi era foarte foame, si s-a luat curentul, si s-a stricat mancarea din frigider, vorbind de ghinion acum. Si inca un lucru, eu eram frumos pe tren, cand colo, o intreb pe maica mea, ma tu unde esti? Ce credeti ca facea? Ca sa vedeti cu cine seman! Facea autostopu, pana la Craiova, impreuna cu tatal meu vitreg. M-a bufnit rasu instantaneu, si am zis, da, acu nu imi mai fac griji ca nu m-a facut mama. 

Azi luni, mi-au venit 2 colete. Unu ar fi cel de la Strumfita, care mi-a trimis caietul bloggerilor, si al doilea cartile comandate de la buybooks.ro. Sincer nu ma intrebati ce carti am comandat, ceva de management, si un roman de dragoste, ales de o tipa la telefon, pentru ca nu aveau o carte pe stoc cand am facut comanda. O sa ma duc daca o sa am putere sa le ridic. 

Asa ca, racit cobza, slabit, aruncat din tren, pff, ce urmeaza? Cade un meteorit in cap? Hmm, si apoi as avea puteri speciale, si l-as detrona pe superBase? Hmm, ar merge mi-ar placea chiar ( e de la febra ma scuzati ).

Sanatate multa!

Accidentul si cainele

Mda, aseara, m am intalnit cu un foarte bun prieten de al meu, pe care nu l am mai vazut de mult timp, care tocmai ce a primit o bicicleta de ziua lui ( adoooooor biclele, sa ma plimb cu ele, chiar sunt pasionat de ele ). Evident, din bun simt, mi a oferit o si mie. Cand m am suit pe ea, wow, mi am adus aminte de perioada handicapata cand ma plimbam cu bicla mea, si aveam o groaza de accidente. Am inceput sa ma plimb cu ea, si fara sa mi dau seama, deja incercam sa merg pe o roata cu ea. Am inceput sa ma plimb, am fost repede pana la cimitiru Ungureni si inapoi, intr o viteza care mi a facut sa mi creasca adrenalina. El, prietenu meu, presimtea ca ceva avea sa se intample, si cand m am intors, mi a zis, "bah cretzi ai grija sa nu cazi cu ea...", eu handi, ce ai bah cum sa cad eu cu ea. Si asa am inceput sa merg, mai tare, sa pedalez si mai rau, si sa schimb vitezele, care apropo, sunt bestiale modul in care se schimba vitezele, I love Shimanooooooo, si m am trezit pe ultima viteza, pedaland ca un hamster, apucat de o frenezie de adrenalina, cat mai tare, cat mai repede ( ca deh daca sunt handi si nu mi potolesc setea de viteza ), drumul era liber, era noapte, era cam 12 noaptea asa, si tocmai intr o curba, am pedalat si mai tare, sa fac slalom printre marcajele de jos de te obliga sa incetinesti viteza, hopurile acelea, si tocmai intr o fractiune de secunda, un caine kamikaze sinucigas, imi sare dintr un tufis pe dreapta, exact intre roata si piciorul meu de pe pedala. Am pus frana brusca, pe ambele roti, m am lasat pe dreapta, am intrat pe contrasens, am pus picioru drept in fata, sa cada bicla pe piciorul meu, ca sa nu se zgarie sau ceva, si am cazut, ingrozitor de rau pe partea dreapta, taxiul din fata mea, punand frana brusca, oprindu se foarteee aproape de capul meu intins pe jos. Cainele, asta daca va intrebati daca a patit ceva, s a ridicat afurisitu, parca ofticat ca tentativa lui de sinucidere a dat gres, si a fugit intr o curte.Eu, stateam intins pe strada, resimteam socul lovituri, izbiri de un asfalt incredibil de tare. Intr un fel, ironic, era nostalgic, sa fac accident, sa pup iar asfaltul, mi era dor, ce mi pare rau e ca a fost cu bicicleta altcuiva, si i am stricat pedala. Azi trebuie sa ma duc sa i o platesc, si pe langa pedala asta, mi am facut eu mie paguba. Cotul ma doare ingrozitor, se umflase rau de tot aseara, rotula un pic deplasata, si soldul, pe partea dreapta ma doare rau de tot. Destul de nasol si faptul ca mi am rupt telefonul in 2. Si culmea, inca mai merge, este telefon cu clapeta, si s a rupt in doua, ecran detasabil ce stiti voi, ma puteti suna, da nu pot sa vbesc sau sa ma auziti :)) mi a zburat microfonu !. E o nimica toata, o paguba de 8 milioane, da i in puii mei, dusi pe apa sambetei, ce tineam la telefonul asta, era faptu ca era primu meu telefon luat din salariul meu. Per total, sper sa mi treaca durerea de oase cat mai repede, ca trebuie sa merg la munte, si tre sa fiu in stare sa il urc, nu am chef sa raman in urma, pana atunci, ciao... si aveti grija la caini, noaptea ... asteapta prin tufisuri, drogandu se cu iarba matzei, asteptand fraieru potrivit caruia sa i sara in fata, in roata, el kamikaze sinucigando esuando!






Rein-Fallen

Strafulgerarea

"[...] Chiar in acel moment, in care fiind intins pe jos uitandu se atent la luna aceea plina de culoare, invaluita de mister si de o gramada de semne de intrebari, salvarea a sosit. Totul in jur era de o paleta de culori formata din albastru si rosu. Ce se intamplase? Nici el nu prea stia.... era intins pe jos. Sa fi fost lovit? Ce s a intamplat? Medici venisera ca sa i acorde prim ajutor si sa i vindece ranile. Dar care era problema? Era totusi intins pe jos, dar nu avea nici o vanataie. Era ca si cum nu ar mai suflare si totusi isi misca ochi dupa aceea luna plina. Sa fie hemoragie interna? Dar care parte interioara sa i sangereze asa de rau? Ce se intamplase?L au urcat pe targa. L au bagat in salvare. Intoarse capu, luna il urmarea, de ce? Simtea cum.. incet incet se stinge.

Incet isi dadea el singur seama care era problema.... A fost o strafulgerare, a fost ceva ce l a doborat. Dar nu fenomenul natural insasi, ci o fata. Aceea fata, pe care o vazuse de mult timp, aceea fata care i aparuse in fata lui o fractiune de secunda, transcendand timpul. Inima, era problema, inima sangera. Dar nu fizic, ci de durere, durerea gandului de a nu o pierde, inca o data. Trebuia sa faca ceva, astfel, era mort, inima, fara motivul existentei sale, refuza in a mai pompa sange in organism. Si, totusi, luna, il urmarea, frana brusca. Masina se opreste, este dat jos si adus la urgenta. Era grav, medicul de urgente, il consulta, insa nu gaseste nimic. Si totusi era un om muribund, incapabil de a se misca. Este abandonat, lasat intr un hol de asteptare. O, de ar fi acel hol al asteptari, acel hol unde inima lui se situeaza si tot asteapta. 

Resemnat, isi lasa capul in jos, nemaiasteptand nimic, doar momentul in care inima i ar ceda, dar.... totusi.. luna in splendoarea ei, ii trimite prin valurile razelor ei, medicamentul,Cu ce va pot ajuta?  Cu .... ni.. .mi... c, ramasese mut, caci iata, in fata ochilor lui, statea acea persoana, pe care tot ar fii vrut sa i vorbeasca. Nimic, deja... mi ati administrat ce aveam nevoie, Ce anume? spuse domnisoara, simplu... pe tine! Luand flacari, inima, pompa sange la o viteza mare, ochii i se umezisera de fericire, mainile lui o cuprinsesera in brate, apropiindu se de fata ei , uitandu se direct, nu a mai lasat timpu sa treaca aiurea, ..... tu esti... te am asteptat! [...]"
Scris cu dragoste și pasiune de Neydamn.