luni, 7 iunie 2010

Cum am ajuns acasa

Stiti ca am fost prin Bucuresti cam o saptamana nu? Si ca ar fi trebuit sa ma duc si prin Campina si Breaza? Ei bine, mi-am facut atatia nervi in bucale, incat am racit cobza instantaneu ( bine ca am dormit si cu fereastra deschisa si cu un cearsaf invelit ceea ce mi-a pus capac ). Asa ca vineri, super obosit, super ofticat ca am cheltuit bani aiurea degeaba, cand puteam sa fac altceva cu ei, m-am suit in tren spre Craiova. Ce credeti? Imediat dupa ce a plecat trenul, ma suna avocatul, persoana pentru care am venit de luni ca sa ne intalnim marti, dar ma suna vineri, si imi spune ca are timp acum sa ne intalnim. Am zambit, si imi venea sa il injur dar m-am abtinut si i-am zis, stiti trenul meu se misca acum, am plecat spre Craiova, eu v-am asteptat mai rau ca pe o fata, dar asta e poate altadata. In fine iarasi ofticat, am ajuns in gara in Craiova, dupa un drum lung si obositor, si cu o durere de cap imensa si febra pe mine, si o aglomeratie imensaaaaa, m-am dus primu la usa ca sa scap primu din tren, si in timp ce intra trenu in fara, am deschis usa, ma tineam cu mana de bara, si eram pe ultima treapta ca dobitocu, ei bine, a pus trenu o frana brusca, de m-a aruncat din tren, direct in nada fundului, actiune ce a determinat trosnirea coloanei vertebrale de la nada fundului pana la gat, ca si cum ar fi fost o pocnitoare in lant. Era sa-mi rup coloana, cotul nu mai zic, m-am ridicat ca un pensionar, si am plecat. Am ajuns acasa, vineri noaptea, si da-i si lupta cu febra, cu tador, pff, in fine. Nu zic ca acum nu ma simt bine, si ca sunt super hai sa dansam ( bine as vrea sa dansez da in fine ), sunt super slabit, si ma recuperez. 

Ca sa nu mai zic, ca imi era foarte foame, si s-a luat curentul, si s-a stricat mancarea din frigider, vorbind de ghinion acum. Si inca un lucru, eu eram frumos pe tren, cand colo, o intreb pe maica mea, ma tu unde esti? Ce credeti ca facea? Ca sa vedeti cu cine seman! Facea autostopu, pana la Craiova, impreuna cu tatal meu vitreg. M-a bufnit rasu instantaneu, si am zis, da, acu nu imi mai fac griji ca nu m-a facut mama. 

Azi luni, mi-au venit 2 colete. Unu ar fi cel de la Strumfita, care mi-a trimis caietul bloggerilor, si al doilea cartile comandate de la buybooks.ro. Sincer nu ma intrebati ce carti am comandat, ceva de management, si un roman de dragoste, ales de o tipa la telefon, pentru ca nu aveau o carte pe stoc cand am facut comanda. O sa ma duc daca o sa am putere sa le ridic. 

Asa ca, racit cobza, slabit, aruncat din tren, pff, ce urmeaza? Cade un meteorit in cap? Hmm, si apoi as avea puteri speciale, si l-as detrona pe superBase? Hmm, ar merge mi-ar placea chiar ( e de la febra ma scuzati ).

Sanatate multa!

Etichete: , , , ,

miercuri, 23 decembrie 2009

Ganduri de plecare. Goodbye!


No Mercy - When I Die


In momentul asta, am dormit 3 ore. Pentru ceea ce urmeaza un drum cu trenul de 6 ore, o asteptare de o ora jumate, si un zbor cu avionul de 3 ore. E clar ca o sa beau cafea, si energizant, si ca o sa dorm probabil in avion. si in tren. Nu am idee cum o sa ajung in avion, dar stiu sigur ca o sa ajung. Ador aventurile, neplanificate. Ironia sortii, acu cand scriu, in pijamale, cu parul facut vraiste, sunt in scumpa mea Romanie. Insa diseara la 10, ora Romaniei, probabil o sa scriu relaxat din camera mea din Valencia. Am observat la mine, ca sunt un nomad. Niciodata nu pot sa stau prea mult timp intr-un singur loc. In viata mea, am stat in Campina, Comarnic, Breaza, Timisoara, Cluj, Craiova, Bucuresti, Valencia, Le viile de Rois ( Franta ), Budapesta ( Ungaria ), Sinaia. Am 22 de ani, si mult timp am stat in Craiova, si respectiv in Campina. Dar se intrevede o sedere mai lunga si prin Valencia. Unde imi e locul ? Nu stiu?! Tinand cont de faptul ca am planificat, si o excursie in Phoenix Arizona, ori prin vara, ori sigur anul viitor, prin 2011. In 2010, imi propun Europa, in 2011 imi propun lumea. In 2012, imi propun sa mi construiesc casa mea, de pe munte, de langa un lac, si in spatele meu o padure superba. O liniste, si o relaxare uimitoare. Cu o prispa, si un scaun de leganat pe masura. O sa am un caine Husky, si o sa stea cu mine. Sotia sau viitoarea mea sotie, vom sta amandoi intr-un leagan in curtea noastra, si vom privi apusurile, si respectiv rasariturile de soare, in timp ce vom face sex nebun, dezbracati, in leagan, sau pe barca leganati de valuri, sub cerul instelat, sub Luna Plina.

Mda, se vede ca sunt nedormit, suuuuper obosit, nu aveti idee ce am facut toata noaptea!!! :D Daca citesti acest articol dupa ora 17, sa te rogi pentru mine, atunci decoleaza avionu, flu flu. Trebuie sa ajung acasa, stai sunt deja acasa, a daaaa, la cealalalta casa, astfel nepoata mea imi va da bataie la curuleata.Ador aventurile, v-am zis? Am auzit ca taica miu, la varsta mea, a fost trimis de bunica sa cumpere paine. Se suie pe bicicleta, si zboara cika spre magazin. Trece o zi, trece doua, trece trei. Se intoarce a patra zi. Unde ai fost? Nu te-am trimis eu dupa paine? Ba da mama, dar, am vrut sa ma plimb si eu pe la Predeal, sa ma sui pe munte. Mno acu stiti, partea nebuna, se trage de la scumpul meu tata, iar partea romantica, visatoare, de la mama. Daca ati cunoaste-o, cel putin mama aceea cand avea 28-37 de ani. Sigur ati fi zis ca e o Milf. Cu un mijlocel, mai mic decat al meu, arata super. Ua, si cum dansa maica mea pe atunci, prin discoteca, ziceai ca are 22. Sincer, daca ati cunoaste-o voi pe mama de atunci, cat de mult o iubeam, ce luptatoare a putut sa fie, cu 2 copii singura, sa arate si super bine, si sa se distreze. Respectele mele. Punea orice barbat la picioarele ei. Eh, ce se intampla? A da, suna ceasu. Imi zice valea Razvane !! Biijjt, Jet. Ma uit atent la timp, si ii spun : Beeeeeshi bah, timpul se indoaie dupa dorintele mele. Am puteri magice ! :D

Sa ne reauzim cu bine oameni buni. Sanatate

Etichete: , , , ,