miercuri, 27 mai 2009

Cautarea sinelui...

Sunetul valurilor care se loveau de tarm, l-au facut sa se trezeasca parca dintr un vis urat. Inspaimantat si nestiind unde se afla, arunca o privire in jur. Un cer senin, si un nor pe ici colo, nimic mai mult, ca si cum ar fi fost un pescarus care se tot plimba pe cer, survoland locatia. O plaja, un nisip fierbinte si alb, de i faceau ochii sa planga. Soare puternic si o caldura infernala. In spatele lui, o padure cat de cat padura. Isi pune intrebari unde se afla, ce s a intamplat cu el, incet, incet, parca si memoria il lasa. Numai stie cine este, amnezia incepea sa si faca loc. Probabil se lovise la cap, incercarea de a si aduce aminte, ii dadea dureri de cap. Cade in genunchi, simte in interiorul lui o durere, chiar daca el nu stie cine este, durerea persista si il face sa inteleaga ca ceva s a intamplat. Un tipat, parca de eliberare, reuseste sa amortizeze durerea. Se duce spre padure, in speranta de a gasi un adapost, sau daca nu unelte sau instrumente cu care sa si construiasca un adapost. Din ce in ce mai mult durerea interioara se transforma intr un dor. Dor de o persoana, oare de cine. Nu si aducea aminte nimic. O larga pustietate, nici o fiinta nu se mai gasea pe acea insula unde era el, frunze mari ale copacilor, ofereau o oarecare protectia impotriva ploii, reusise cu ajutorul unor busteni gasiti pe jos, cazuti, probabil dupa o furtuna recenta. Are norocul, de a gasi in mijlocul insulei, un iaz, imediat isi face o undita, isi da jos siretele de la adidasi, le leaga impreuna, si face in asa fel incat, cu o agrafa reuseste sa faca un ac, ca sa prinda pestele. Statea pe mal, cu tricoul scos, si pus pe capu lui, pe post de palarie, contra soarelui. Atentia lui ii este atrasa de un nor.

Norul acela, il facea sa si aduca aminte de cuvinte. Ii veneau in cap direct, la inceput fara nici un inteles, dar pe parcurs se legau intre ele. Ca si bucatile de puzzle, cand le pui impreuna, le asterni pe undeva, jos, intins, reusesti atunci sa vezi imaginea de ansamblu. Chipul ei incepe sa apara, iar in curand, piesele de puzzle prind viata, redand parca un filmulet, cu ea, cand gatea, zambetul ei, felul in care gatea, atunci cand o tinea in brate, sarutul dintre ei doi. Tocmai, cand era pe punctul de a si aduce aminte total, este trezit parca de pestele prins, cu undita facuta de el. Este multumit, are de unde sa manance. Isi strange lemne pentru foc, dupa pozitia Soarelui realizeaza, ca seara e pe cale sa vina. Noroc cu un cutit care il purta cu el, pentru orice eventualitate, de vanatoare mic, la purtator, reuseste sa si pregateasca pestele, il pune pe un bat, deasupra focului si il prajeste. Se lasa pe spate, cu privirea direct spre cer, plin de stele. In timp ce mesteca din el, ajunge din nou in acel loc al dorului, si al amintirilor. Ii este dor, puternic, dar incep intrebarile sa vina navala, de ce a ajuns aici, cine este el in continuare, cum de se simte asa de singur, mai poate fi el ajutat sa iasa din acest loc pustiu, ce nu i gaseste un nume. Detali legate despre parul ei, mirosul ei, ochii ei, buzele ei, ii invadeaza mintea. Si vocea ei isi face aparitia in mintea lui. Isi aduce aminte o melodie cantata de ea, isi aduce aminte modul ei copilaros de a fi, felul in care danseaza. Se pune in genunchi, pentru ca se oftica. Strange in mana, in pumn, pamantul din jurul focului. Oare a pierdut o, oare el este mort, unde se afla? Intrebari, vroia raspunsuri la ele, neaparat. Nu si mai dorea pustietatea in care se afla el. O mica insula, si in rest un ocean, albastru. O vroia in bratele lui. Isi ia pestele in mana, se lasa pe spate, si somnul parca il apuca.

Lacrimi, incet sa curga pe obrazul lui, ochii infierbantati, de un dor care nu il mai simtise de mult timp, cauta o iesire din acea pustietate, cauta drumul inapoi catre ea, cauta calea spre ea. Adoarme cu lacrimi in ochii, insa, o voce nu il lasa, o voce care il striga. Il striga pe nume, i se adresa direct. Racoarea nopti, racoarea pustietatii imense, il copleseste, nici macar focul de langa el nu il adaposteste de aceasta racoare. Insa vocea, este exact aceasi voce cu cea care i a venit in minte, in acel puzzle, filmulet, ii incalzea sufletul, inima. Se ridica, speriat, parca cautand in jurul lui, vocea, persoana. Un miros de otet, ii vine la nas, il doboara, este puternic, simte palme pe fata lui, simte strigarea, simte caldura, totul se intuneca, totul dispare, parca a apucat pe un anumit drum de intoarcere, la viata, presarat de intuneric, se uita in spate si observa pustietatea, racoarea intunecimii intinse peste tot. Isi intoarce privirea, in fata, unde simtea caldura. Este aproape, simte asta, si se bucura.

Deschide ochii, oameni, in jurul lui, durerea de cap, automat isi duce mana la cap, se uita in palma, sange. Toti rasufla usurati, se uita in jur, si langa el, este ea. Cu lacrimi in ochi, usurata. Eforturile ei nu au fost in zadar, a stat tot timpul langa el, tinandu l in brate, avand grija de el. O ia in brate si o strange puternic, ii spune "bine ca nu te am pierdut, mi a fost dor de tine, credeam ca te am pierdut". Cazuse, de pe un scaun, intr un pub. Euforia dansului, l a trimis undeva, unde, l a facut sa cunoasca ceea ce ar fi trebuit sa stie mai bine. Realizeaza asta. Totul se pune cap la cap, totul, inclusiv cine e el, unde se afla, unde a fost, si ce s a intamplat. Plange, pentru ca realizeaza caci in sufletul sau, este numai pustietate, ziua prea fierbinte, fara un loc de racoare, iar noaptea prea racoare, prea frig, fara nici o sursa de caldura puternica. Pustiu, si intuneric, nu mai vrea sa mai fie asa, vrea schimbare, vrea sa scape de acel intuneric ce i inunda nu doar sufletul ci si inima. Dorul, era din cauza ei, ii era prea dor de ea, se atasase de ea, ii intrase in sufletul lui, facandu l constient de starea mizerabila in care se afla..... Facuse cunostiinta cu el insusi, cu interiorul sau, stia acum... ce trebuia facut.....





Vama Veche - Nu am chef azi

Etichete: , ,

2 comentarii:

La 3 iunie 2009, 17:55 , Anonymous Anonim a spus...

oh, iri.. deymian.. mmhmmm, iiiri... te excita daca-ti fac "mac-mac"? :->

 
La 3 iunie 2009, 18:03 , Blogger neydamn a spus...

Esti penibil, in primul rand, se zice damyen, in al doilea rand, te ai dat de gol =))))))) si de aia rad si mai rauuuuuu =))))))

 

Trimiteți un comentariu

Comentezi !?

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire