The Storm

Afara e cald, cand tocmai el iesea de la birou. Avea multe pe cap si simtea nevoia descarcarii. Simtea nevoia sa stea undeva intr un loc singur, sa priveasca de sus. Ca si cum s ar ridica deasupra tuturor problemelor si ar putea evalua situatia dintr un alt punct de vedere. Merge pe strada alinat si apasat. Are pasul greu, impovarat. Multi nu si dau seama insa el stie. Cunoaste viata asa de bine, din toate punctele de vedere. Insa multi din jurul sau, au asteptari de la el. High all the time, nu poate fii, de ar stii ei problemele lui. Inima incepe sa i bata un pic mai tare decat ca de obicei. Isi ridica privirea din pamant, spre cerul albastrul si vede, cum nori cenushii gri, fiorosi, se strangeau la est. Vedea din departare tot acest spectacol al nuantelor bacoviene. Pe ici pe colo, din departare, observa cate un fulger, si apoi numarand secundele isi dadea seama locatia furtunii. Tot ce putea intelege era ca furtuna se apropia din ce in ce mai mult. Avea totusi acest chef de nebun de a merge undeva sus, si a privi totul. Mergand pe strada, observa acest bloc inalt si mare care tocmai se construia. Nu era sigur, insa simtea ceva in interiorul lui, in stomac ceva ce il indemna sa urce scarile. Furtuna deja il ajunsese, stropi de ploaia isi fac simtita prezenta, batandu l ushor peste haina de blugi. Mai intai un strop, inca unu, si apoi o navala de picaturi de ploaie, mai intai usoara apoi torentiala. El era la usa, la bloc, cauta intrarea. Se uita in sus, si realizeaza cat trebuie sa urce, dar tocmai acolo, in acel moment cand a gasit intrarea observa o mica esarfa rosie. O culege de jos, si o duce la nas sa i miroasa parfumul. Era un miros fin, placut, nici prea puternic dar nici prea slab ca sa dispara in aer. Nu era acel parfum caruia ii placea lui enorm. Acel iz, care atunci cand il inhala prin narile lui, si isi inchidea ochii, se transpunea intr un loc linistitor, unde natura domnea, pasuni verzi alaturi de o padure verde cu un rau albastru pur si inocent, unde pe alocuri animale jucause, isi faceau aparitia in acest loc mitic, aproape pentru el, reprezentand paradisul inimii sale. Inconjurat de pui de husky care venea la picioarele lui, si il trageau intr o parte, intr un loc al acelui paradis. Se lasa condus de acei puisori, si ajunge la marginea unei prapastii, unde, acolo sedea ea. Statea si veghea asupra acelui rai, veghea si il astepta. O voce suava si gingasa, il anunta "Deci in sfarsit, ai aparut... te asteptam". Isi deschide brusc ochii, revenind la realitate, si realizeaza ca ploaia devine din ce in ce mai puternica, asemenea unei furtuni. Ceva era in neregula, ceva era acolo. Simtea ceva, era nelinistit in interiorul sau, si vroia sa i dea de cap. Ia esarfa cu el, si fuge pe scari, urcand 13 etaje, grabit. Ajungand pe acoperis, deschide usa, si pune picioru pe acoperis. Si iata, asemenea ca in paradisul lui, era acolo ea, asteptandu l. Vant puternic, batea deasupra, iar parul ei, se leganea in aer. El ramasese uimit, nu stia ce sa zica. O raza de soare scapase printre nori cei furiosi, si o lovea exact pe ea. Statea la marginea acoperisului uitandu se la oras, parca veghandu l. Nu i pasa, pentru el, ea era un inger ce veghea paradisul lui. Stia ca exista cineva care il asteapta. Se gandea la asta tot timpul. Inima ii bate puternic, isi face curaj sa faca pasi spre ea. Ploaie cu galeata. Parul lui era ud, de altfel si el era la fel. Si ei nu i pasa de acest lucru. Astepta si ea ceva, pe cineva. Oare cei doi sa se fi gasit in toata aceasta jungla? Un pas marunt, si inca unul. Glasul parca il parasise, se auzea doar sunetul picaturilor de ploaie lovind violent acoperisul. Ajunge in spatele ei, isi face curaj si reuseste sa scoata un sunet "Buna...". Ea se intoarce, nu stia sigur daca ea avea lacrimi in ochi sau doar era de la ploaie. Dar era sigur, ca zambetul de pe fata ei era adevarat, simtea ca provenea din inima ei. Si el zambea, desi nu o stia. Nu o cunostea deloc, insa zambea ca inima lui dansa de bucurie in interior. Simtea pulsul luand o razna, intinde mana sa i apuce mana ei. O atinge ushor si calm, nu se grabeste. Intre ei, picaturi de ploaie, vrea sa raceasca acest moment, insa cu nici un efect. Cei doi stiau ca e ceva. Simteau amandoi in stomacurile lor. Simteau tot acest impuls care i indemna spre ceva ce isi doreau din toata inima. El se apropie de ea, si sta in fata ei, se uita in ochii ei verzi profunzi, si nu reuseste sa intre in sufletul ei, in interior, pentru ca inevitabil, se pierde. Nu poate rezista frumusetii ochilor ei, si se pierde in ei, devine un mic copil care se pierde printr un oras asa de frumos ca si Viena. Asa se simtea, ii zambeste si ii spune "Nu stiu de ce, dar cu tine, ma simt asa de bine...". Ea isi duce mana la buzele lui, facandu i semn sa taca, shhhh, sa puna cuvintele de o parte, si sa lase momentul sa curga asemenea ploii, sa curga in voie, acolo unde vantu o trimite. Sa lase buzele sa se intalneasca sa si vorbeasca in secret, taine ale unei iubiri, necunoscute si frumoase. O saruta, chiar acolo, la inaltime, in aceea ploaie racoroasa de primvara. Chiar daca vantul batea anevoielnic si puternic, nu i pasa, chiar daca era asa de rece si taios, tot putea simti caldura buzelor ei, tot putea sa simta caldura ei. Era fericit, nu zicea nimic, iata l acum, cu o tine in brate, ca si cum ar proteja o, si cum se uita alaturi de ea, la "valea" lui, la orasul sau, la paradisul lui. Era impreuna, isi gasise jumatatea, nu conta daca pe cer erau nori, si furtuna, si fulgere si tunete, nu conta absolut nimic, tot ce era important, era ca o gasise, acolo, unde inima ii dictase sa se duca, era rasplatit pentru ca isi ascultase inima..... 

Michael Ruff -Watching like angels