duminică, 5 aprilie 2009

Cristalul....


E in camera lui, sta intins pe o parte, problema lui cu plamani nu i permite sa doarma pe spate. Se vede ca are probleme, transpira ingrozitor de rau, desi caldura in aceasta camera, unde ferestrele sunt acoperite, iar razele soarelui nu intra deloc. Durere de cap imensa, probabil o reactie adversa la un antibiotic pe care il incearca. Greturi si ameteli, este asa de ametit, incat a cazut pur si simplu in pat, doborat practic pe campul de lupta. Desi trupul sau, are dificultati in a ramane constient, mintea lui, se gandeste la ceva cu totul neasteptat. Perioada aceea a fericiri lui. Cand totul era bine, cand le avea pe toate. Cand traia visul american. Sudoare de transpiratie, venele de la tampla se umflu din ce in ce mai tare, se observa durerea incredibila de mare pe care o suporta, si lupta cu ea. Respiratie din ce in ce mai apasata, tensiunea creste, imens, se lupta, dar pentru ce? Sa ramana constient, sa nu si piarda constiinta. Stie ca este unul din posibilile reactii adverse, insa vrea sa fie cu mintea limpede. Picioarele il abandoneaza, pierde controlul asupra lor, durerea de cap se accentueaza pe fiecare minut. Respiratia parca devine din ce in ce mai dificila. Isi aduce aminte, aceea perioada, se concentreaza din ce in ce mai mult pe ea. Isi aduce aminte de ea. De toate momentele petrecute impreuna. Erau amandoi tineri, o iubea enorm de mult. Isi aduce aminte, prima intalnire a lor. Este ciudat, mintea lui, in lupta pentru constientizarea starii lui, se inunda in aceste amintiri, care le scoate din acel sertar prafuit, fotografii, alb-negru, colorate, pline de fericire cat si de iubire. Nu ai cum sa nu realizezi asta. Deodata se translateaza intr o camera, arata mai mult ca un pod. Este in mijloc, praf in jurul sau, se vad clar razele de soare cum strabat incaperea. Se uita in jur, si vede un cufar. Este cam mare, vechi, de prin anii 50-60. Se indreapta cu pasi marunti spre el, cu un pic de teama. Se pune in genunchi, si vede un bilet stand majestos pe cufar. Il citeste : "Deschide ma pentru o calatorie in trecut". Ramane perplex, calatorie in timp?! Cum este posibil asa ceva? Impins de curiozitate deschide cufarul, in el, poze si un cristal, alaturi de o carte, para se un jurnal. Ia pozele, se uita la ele. Era el cu ea, in diferite ipostaze. Cand s au intalnit, primul lor sarut, primul lor apus, prima noapte impreuna, prima bataie cu spuma de ras. In timp ce se uita la primul lor dush impreuna, si felul in care erau in brate, o lacrima isi face loc pe suprafata lucioasa a pozei. Le lasa la o parte, isi pune mana pe jurnal, il deschide, era istorisirea relatiei lor, il citeste cap coada. La final, cu un scris de fata, rosu, il atentioneaza. "Gaseste calea catre mine, intoarce te.... stii ce sa faci". 

Cristalul, stralucirea lui, ii dadea de inteles, ca trebuie folosit cu un scop. Il ia in mana, si de indata ce il atinge, durere de cap, isi face din nou aparitia. Cade la podea, strange cristalul in mana, si ii striga numele, tipand, ca un om ranit, neputand domolii durerea incredibila. Inchide ochii, este adus inapoi in patul din camera sa, durerea de cap il trezeste parca din aceea visare. Sau o fi fost visare?! In mana sa dreapta, cristalul era in mana lui. Intelege acum, il aduce la piept, inchide ochii si se concetreaza pe amintirea primului lor sarut. Durere imensa de cap, venele i se umfla din ce in ce mai mult, incat ii da pe nas, sange. Puls din ce in ce mai mare, si mai mare, cristalul incepe sa lumineze deodata, atat de mult incat in camera lui intunecata, totul este alb, luminat de lumina puternica. Un tipat de durere, si un moment de liniste, se trezeste, si deschide ochii. Tren, trenul accelerat de la Cluj spre Craiova, aglomeratie, studentii de la Targu Jiu cat si de la Petrosani, se intorc spre Craiova. S a trezit in acel tren, durerea de cap numai exista, insa urmele de sange din capul lui au ramas. Intreaba ziua pe cei din compartiment. I se raspunde, 3 decembrie 2006. Se intorsese cu 3 ani in urma, oare sa fi reusit calatoria in timp? Alarma de la telefon il anunta, Craiova se apropie, insa asa cum stia, pe coridor este aglomeratie. Isi pregateste bagajele, prietenii care sunt cu el, il observa, ceva nu e in neregula, ii linisteste spunandu le, m am intors, am reusit. Isi ia bagajele in mana, trenul se opreste, Craiova i se infatiseaza maiestuos, in el, ca sa aibe mai mult timp, si sa poata sa ajunga la intalnire, isi arunca bagajele, pe geam, si iese pe el. Isi culege bagajele de pe jos, si fuge, aruncandu se in fata primului taxiu pe care il vede, se suie in el si ii spune grabit "A.I Cuza, las bagajele si apoi Parcul Romanescu". Taxiul pleaca in tromba, face o oprire la el in apartament, isi arunca bagajele si apoi pleaca in Parc. Ii bate inima tare, are emotii, e ca si cum ar fi prima oara, dar nu este. Stie exact ce are sa se intample. Nu vrea sa strice nimic, nu vrea sa modifice nimic. Se uita insa la ea, cu dor. Ea nedumerita il intreaba, ce are? Se duce aproape de ea, o ia de maini, si ii spune ca i a fost asa de dor de ea, imens. Incepe sa zambeasca, el insa, o ia in brate, strangand o cu toata forta lui. Se duc la bolta deasupra dealului, luna era pe cer, afara era un pic cam ger. Aceasi discutie pe care el o stie, nu a uitat o, ea se aseaza jos langa o coloana, pe ciuci, el vine dupa ea, stie ce are sa se intample de data asta, insa, lasa ca totul sa para ca nu are nici o idee. Cum vorbea el, il saruta, un sarut pasional intens. Este fericit, ii simte din nou buzele, luciul acela cu gust de capsuni, aroma lor, buzele ei senzuale, cu un gust asa de apetisant, incat atunci cand le sarutai, iti venea pofta sa le musti, sa nu le mai dai drumu. Ea ii spune, vezi ca poti sa fi surprins. El rade, si o saruta din nou, se ridica si o ridica si pe ea, deasupra cerului in fata lor, sade luna, luminandu i parca iubirea lor. Se uita in ochii ei, si ii spune, tine minte, te voi iubi intotdeauna, jur pe luna, ca niciodata nu am sa te uit. Aude o voce, cineva il striga, este un glas, cunoscut urechilor lui. La inceput chemarea este slaba, inceata, ushor perceptabila, dar pe masura ce timpul trece, se aude din ce in ce mai clar. Numele lui este chemat, il apuca din nou durerea de cap, sangele din nou incepe sa i curga din nas, ea se sperie, ii spune, ce ai ? Ce se intampla? Se concentreaza pe glas, realizeaza ca este mama lui, care il striga, simte ca cineva il palmuieste, simte durerea din obraz. Durere de cap imensa, si mai puternica, pulsul bate din nou, trupul sau, incepe sa tremure, se pune jos, in genunchi, si cu un ultim efort, ii spune, te voi iubi mereu, sa nu uiti asta. O lovitura de palma puternica, si un strigat in disperare, primita de la mama lui, care venise in camera. Il gasise inconstient, cu febra 42. Tremurand, si plin de sange, plin de transpiratie si de sudoare, mai ales in jurul capului. Deschide un ochi, si apoi pe al doilea, tipa de durere. Este ca un nou nascut, nu stie pe ce lume este, ca si cum ar fi adus inapoi. Paturi multe imbibate in apa rece, sunt puse peste el, si peste capul lui. Nu stie ce s a intamplat, este nedumerit, febra se potoleste, si pune intrebari "Unde sunt?". Mama lui cu lacrimi in ochi, luandu l de mana, ii raspunde, "Esti acasa, esti teafar, credeam ca te am pierdut". Da o raita cu ochii lui imprejur, si intreaba, "In ce zi suntem, ce data?". Raspunsul care il primeste, il face sa ramana pentru o clipa stana de piatra, "Vineri, 3 aprilie, 2009". Isi duce mana dreapta pe buzele lui, parca vrand sa isi dea seama, daca acel sarut a fost real sau nu. Daca intr adevar a reusit sa calatoreasca in timp, sau totul a fost o iluzie, creata de catre mintea sa. Nu, nu are cum, a fost real, incearca sa se convinga el. I am simtit buzele din nou, au fost asa de reale, am simtit durerea cazaturi din tren, inca mergand, a fost real, m am intors, nu are cum. Se ridica impancientat, isi intreaba mama daca a fost plecat pe undeva, daca trupul sau a fost tot timpul in camera sa. Raspunsul afirmativ, il face sa nu se mai miste, cade ametit, de tot ceea ce se intamplase, pe pat, se lasa pe spate, si se loveste de un obiect. Isi duce mana dreapta spre locul cu pricina, numai ca sa descopere, cristalul, stralucitor si maret ca atunci cand l a scos din cufar. Se uita la el, si rosteste cu glas tare : "Am calatorit in timp!?"





The Calling-Wherever You Will Go

Etichete:

2 comentarii:

La 10 aprilie 2009, 17:23 , Anonymous Mona a spus...

I'm so sorry, Razvi

 
La 10 aprilie 2009, 17:25 , Anonymous Mona a spus...

M-ai impresionat

 

Trimiteți un comentariu

Comentezi !?

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire