marți, 14 aprilie 2009

The Ride


Zi de vara afara. O caldura inabusitoare. Un verde aprins peste tot, imprejurul sau. Oameni la tricou si pantaloni scurti si in sandale sau slapi. Secete, oameni insetati, fiecare cu cate o sticluta de apa in mana. Nu era imbracat cine stie ce el, un tricou mai lung asa, avea parul mai mare, inalt si cu un blug subtire, cu niste adidasi albi. Astepta pe cineva, da intr-adevar, era nerabdator, era pentru prima data cand avea sa stea cu ea mai mult de 3 ore impreuna. Pe aceasta fata, ii picase lui la inima, se indragostise de ea. Asa ca era, cum sa zic, un visator, nu avea curaju de ai arata acest lucru, desi era sigur ca a realizat ceea ce el simte pentru ea. Poate ca si ea era constienta de iubirea ce el i o poarta, dar nu vroia sa strice nimic, nu avem de unde sa stim asta. Tot ce stim este ca la umbra unui copac, el o astepta. Cel putin masina familiei ei, sa vina sa il ia si pe el. Plecau spre Timisoara. Un intreg parcurs de la Craiova spre Timisoara. Si el avea norocu de a sta exact langa ea. Daca am putea iesi in exterior sa ne uitam la el, sa i observam inima cum bate, puternic, doar cand se gandea ca statea langa persoana de care era indragostit. Avea si vroia atatea sa i spuna, ne dam seama de acest lucru din felul in care buzele i se miscau, e prea mult spus miscau, ii tremurau, ca si cum inima ar vorbi direct insa frica ratiuni s ar interpune, reiesind acel murmur silentios. Daca ne am apropia de gura lui, am putea sa auzim slab si incet, ceea ce incerca sa zica. "Am aceste sentimente demult pentru tine, in fiecare noapte te visez, si de cate ori ma uit la luna, cand e plina, mereu chipul tau gingas alaturi de zambetul tau placut, si ochii tai dulci, imi apare". Da, insa, nu putea sa i recunoasca asta. Ii era frica, ca ar fi stricat multe. Se multumea doar cu atat, ca o sa stea cu ea, o sa fie langa ea, pentru cel putin 5 ore. Alege, ca un fraier, sa taca din gura, sa se uite pe geam, sa se lase cuprins de ganduri, contradictori, o lupta apriga intre ratiune si dragoste. Iata o ora, o ora jumate, trec din aceasta clepsidra imaginara a timpului, si pe masura ce nisipul cade linistit, anuntand trecerea timpului, mos Ene, isi face aparitia pe la genele frumoasei fete. Drumul, mai cu gropi, mai anevoios, ii dadea un ritm de leganat ushor si delicat, facand o astfel pe tanara fata, sa cada incet si ushor si treptat in bratele moshului. Intr un viraj mai lung, spre stanga, din inertie, trupul fetei se duse spre cel al lui. Iar capul, intr un mod inevitabil, a cazut pe umarul lui. Curios sa vedem din exterior toata aceasta miscare ca si cum, un dirijor ar concerta toate actiunile din exterior, pentru a conduce toata "orchestra" spre finalul mult dorit. Apropierea dintre cei doi protagonisti. Se trezeste parca, din acest sir lung de imaginatie, ganduri la care contempla uitandu se pierdut pe geam, si simte, capul ei fin si delicat pe umarul lui. Isi intoarce mai speriat, capul, crezand ca viseaza. Asa ceva sa se intample? Nici in visele lui cele mai frumoase nu i trecea. Vedem pe fata lui, cum ii pulsea inima, vena de la gat cat de puternic bate, chiar am putea sa i auzim bataile in tot acest zgomot produs de motorul masini. Si cu toate acestea, el isi da seama ca ea nu sta bine, se misca atat de ushor si delicat cu ea, ca si cum ar avea in mana cea mai importanta comoara din viata lui, ceva mai pretios decat viata lui insasi. Se misca in asa fel incat sa i suporte capul ei, pe pieptul lui. Nu a facut o pentru ca vroia, a facut o mai mult pentru ea, pentru comfortul ei, chiar daca asta insemna ca el sa stea intr o pozitie stanjenitoare, si dupa ceva timp, insuportabila. Dar era fericit, accepta aceasta durere a amortelii, pentru comfortul ei. Cum nisipul cade, incet dar sigur, si timpul trece peste cei doi, mosul Ene isi face aparitia si pe la geana lui. Soptindu i o poveste cel induce intr o stare de visare, fortandu l practic sa paraseasca taramul realitatii, intra in cel al viselor, acolo unde, ca sa putem vedea ceea ce visa, trebuie si noi sa intram in starea aceea de relaxare a minti si sa patrundem in mintea lui, in subconstientul sau. Si chiar asta facem, intram usor, fara sa producem nici cel mai mic sunet, si iata ca in vis, el alearga dupa ea, insa nu putea sa o ajunga. Era cam incetosat, ii vedem disperarea si durerea, neajungerii iubirii sale, il vedem cum lupta si cum nu se lasa doborat de acest fapt si continua sa o urmareasca, in speranta ca o sa o ajunga. Nu ne putem abtine, si vrem sa il ajutam, si ne dorim sa il ajutam, astfel ca, intr un mod oarecum "accidental", punem piedica fetei. Iata ca a ajuns o, iata i acum, ceata dispare, soarele rasare pe un cer albastrul pur si inocent. El o ia de mana si o apuca, si o ridica in picioare. Sta aproape de ea, si ea de el. Se uita ochi in ochi. Citim faptul ca doreste sa i recunoasca iubirea. Isi face curaj si auzim cuvintele magice spuse chiar de el. "Am acest sentiment de dragoste pentru tine, inca de cand te am vazut, inima mea a cazut intr un put adanc, si te tot striga, te tot cheama sa vi sa o ridici, sa o iei in mainile tale, si sa ai grija de ea, asa cum si ea ar vrea sa aiba grija de tine. Inima mea te iubeste profund, si isi doreste sa fie langa tine tot timpul, eu imi doresc sa fiu langa tine tot timpul". Un moment tandru si induiosetor, intre cei doi, vedem alaturi in dreapta un rau, ce aducea o mireasma placuta de primavara. Dar stai, ce e asta? Ne miram caci iata, pe chipul fetei, vedem o lacrima, si inca una, a zis ceva de a ranit o ? Nu, sunt lacrimile fericirii, ce cad la auzul acelor cuvinte, si dupa ceva timp, foarte scurt, sarutul lor, se fructifica. Ii vedem practic fericiti, ca doi indragostiti. 
Ne intoarcem brusc, in taramul realitatii, unde o groapa ceva mai adanca ne trezeste atat pe noi cat si pe protagonisti nostri. Ii vedem pe amandoi acolo pe bancheta din spate, ea rezemata pe pieptul lui, si el cu capu pe capu ei. Se trezesc amandoi de odata, se trezesc cu privirile unul spre altul, si ce putem observa? Se uita adanc unul in ochii celuilalt, ca si cum amandoi ar fi avut acelasi vis, ar fi trait acelas vis, si aceasi stare, vedem pe chipul fetei o lacrima, cum curge, putem vedea si surprinderea si mirarea de pe chipul lui. Este nedumerit ce s a intamplat? Ne oprim pentru un moment, chiar si clepsidra timpului se opreste, inima lui bate pe loc, chiar si a noastra. Va intrebati de ce? Iata, ea il saruta pe el, si ii spune multumesc. Lacrima ce cadea din ochiul drept al fetei, nimerea acum si obrazul lui, putea sa i simta caldura si sinceritatea acelei lacrimi. Ce se intamplase? In tot acest timp in care atat ei cat si noi am fost purtati in taramul viselor? Oare, au reusit cumva, inimile celor doi sa se conecteze? Probabil, si daca da, atunci suntem fericiti, pentru ca iubirea aceasta ascunsa, si a gasit intr un final, un pod de trecere spre taramul realitati.





Ronan Keating - When you say nothing at all

Etichete:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentezi !?

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire