duminică, 15 martie 2009

Amazing......


Amalgam de ganduri, concentrare zero. Imi sta mintea exact la ce nu mi trebuie, sau mai bine zis exact la ce nu ar trebui sa mi stea. Pur si simplu ma intreb, e chiar asa de dificil, sau ... ar trebui sa tac. Ce ar trebui sa fac? Imi pun intrebari, nu ar trebui. Imi inchid ochii. Ce vad? Zambesc, normal, de ce.... ? Pentru ca mi place. Te vad pe tine, in modul tau natural de a fii. Directia 5 - Langa mine, pe fundal.... Ironie sau nu... ? Nu stiu, cum ai vrea sa ti vorbesc. Nu stiu ce ar trebui sa mai fac. Sentimente.... ce sunt cu ele? De ce.. imi ocupi mintea din ce in ce mai mult? Incepe sa mi fie greu, sa mai joc tot acest teatru. Suntem pe o scena, suntem oameni, jucam dar si privim. Oare nu privim cum, totul trece pe langa noi. Jocul acesta, oare face chiar asa de bine? Poate altora, celor care se uita, dar celor care l joaca.. oare nu le este greu? Camera mica, un neon ce palpaie, amalgam de culori se invaluie ca o pensula, ce vine singura si iti seteaza nuantele, potrivind toate culorile, creend un decor perfect pentru noi. Sunete, neonul care palpaie, lumina ce cade pe obiecte. Iar tu, esti acolo, incapatanata, ca un taur, incep sa mi pun intrebari, poti vedea si altceva? Sau nu.... nu cred, raman un spectator pentru tine, si te observ, nu ai cunostiinta de mine. Nici nu cred ca mi pasa, daca iti dai seama de asta sau nu. Prefer, sa raman observator acum, sa mi iau notite. Te vad cum esti, joviala, cum vorbesti, felul tau de a fi. Observator fiind, iti observ si defectele. Si nu stiu de ce, parca prin gesturi si modul de a vorbi, tot ma faci sa mi doresc sa nu mai fiu asa. Sa intru in poveste, sa ma integrez in ambient, sa mi doresc ca, pensula care a aranjat culorile, sa ma ia si pe mine, sa ma desenze in fata ta, sa iti zambesc si sa las soarta sa isi faca datoria, Aerosmith - Amazing, yeah... u really are, cu totul, fac o pauza, caci, melodia, imi rasuna din ce in ce mai tare, si mi strapunge mintea, aducandu mi aminte, sa nu intrec limita. Sunt eu de vina? Ca mi doresc sa apar in fata ta? Nu cred...Felul in care respir, cum ti se misca burta cand respiri, greu apasat obosita. Concentratia care o arati. Zambetul tau, insa, naucitor, spune totul. Imi pun intrebari, cum iti sunt buzele tale? Ce gust au? Mor sa aflu, inima mea numai rezista, vrea sa te simta aproape, vrea sa ti cunoasca inima, in profunzime, reusesc sa trec limita si trec pe langa tine, in asa fel incat, tu sa simti ca este doar o adiere, rece, ca si cum o fantoma a trecut pe langa tine. Te sperii, iti trece un fior pe spinare, ma bucur, cu pretul acestui fior, am reusit sa ti miros parul. Imi place ce miros are, in armonie cu parfumul pe care il folosesti. Vreau mai mult, vreau sa stiu mai mult si mai mult. Dar vreau sa aflu deocamdata fara sa stii tu. Si incep sa intrec masura, sa trec limita, care este setata, este delimitata. E acel zid de sticla, ce nu mi permite sa aflu multe. Intr o buna zi, il voi sparge, pentru ca..... nu il mai doresc. Pielea ta, ce gust are? Cum este la atingere? Vreau sa ti simt pulsatiile de la vena, sa ti aud sangele cum pulseaza, cum fierbe, atunci cand iti sarut pielea, de la spate, de la baza, urcand si urmand drumul ales de sira spinari. Vreau sa iti cunosc totul, vreau sa stiu totul. Vreau ..... Insa, nu vreau sa stric nimic, de aceea aleg sa raman in spatele zidului, sa raman o fantoma, sa fiu acel fior de pe sira spinari. Cel putin, atunci, iti dai seama ca exista o prezenta pe langa tine, da.. este, cel putin sa fiu ca o entitate. Stii filmul? Ghost sau Fantoma mea iubita. Dragoste ca aia..... oare exista in aceasta lume. Raman optimist, si cred ca da... exista.... Trebuie, cred in aceasta dragoste, si daca eu cred, atunci trebuie sa mai exista o alta persoana care sa creada, tu crezi? Acum cand imi pun aceste intrebari, stand in fata ta, uitandu ma in ochii tai asa frumosi, inocenti, ce ascund in spatele lor? Este acest mister, de a nu putea sa patrund in mintea ta, de a nu putea sa ti citesc sufletul, ce este in aceasta ceata pe care tu o ai? Ce ascunzi? Hmm... voi vedea pe parcurs... pana atunci.... Ma lupt cu sticla, pan acum... este puternica... insa sper.. .ca voi reusi... .........





Aerosmith-Amazing

Etichete: ,

1 comentarii:

La 16 martie 2009, 00:31 , Blogger Amy a spus...

Sper sa spargi zidul acela de sticla. Eu cred...

 

Trimiteți un comentariu

Comentezi !?

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire