vineri, 20 februarie 2009

Fulgi de nea


Ploua.... si ploua incet, in momentul in care a iesit din casa. Isi inchide geaca, si se gandeste sa si puna si gluga. Pana la urma, trebuie sa aiba grija de el, nu ar vrea sa raceasca, si sa fie nevoit sa stea in pat nu? Ajunge la locul sau de munca, si sta si se gandeste, ce voi face eu diseara? Ploaia asta e marunta si este perfecta pentru o plimbare, ushoara, alene prin parc. Se apuca de lucru, si munceste. Este concentrat pe ceea ce face. Atat de concentrat incat nu realizeaza ceea ce in exterior se intampla. Asa se intampla cu el, cand isi fixeaza toata atentia asupra unui lucru, pierde contactul cu realitatea. Mintea lui, este ocupata numai cu rezolvarea acelui punct de atentie. Pe ici colo, franturi de cani de nes, facute de mana lui. Intinde mana si isi aduce paharul la gura, ca sa traga cate un sorb din ea. Exteriorul lui se schimba, insa nu si interiorul, ramanand concentrat.... Aude zgomote, primul semn, ca lumea de afara il cheama... Chicote, tipaturi, ca si cum lumea s ar juca, s ar bucura ca un copil, ce sa fie... Se ridica incet, isi ia plictisit paharu, si se duce pe balcon. Ramane incremenit. Lumea era in plina schimbare.... fulgi de nea, ascunsi printre picaturi de ploaie, isi faceau aparitia. Nu sta mult, ca din lapovita se transforma intro ninsoare in adevaratul sens al cuvantului. Agitatia isi facea loc, era un leu prins intr o cusca, un caine intr o lesa, ar fi vrut sa plece sa alerge sa se plimbe, sa guste momentul, clipa din plin, sa il traiasca la maxim, insa munca nu il lasa. Totusi face o mica escapada, cumparand niste saleuri. 

Seara, ninsoare prinde forma, pe jos deja strat de zapada destul de maricel, vreo 10-15 cm. Inima lui, ca a unui copil, atunci cand vede prima zapada cazand.Oferta de bulgareala, primita de la niste prieteni, era tot ce astepta. Nu conta cu ce e imbracata nu conta ca nu e pregatit, pentru o bulgareala, nu avea manusi, nici caciula, nici fular. Avea zapada, avea momentu. Atat avea nevoie, era el, in sinea lui intr o fericire, incredibila, greu de exteriorizat. Asteptase asta, asa de mult, incat aproape ca ii dadeau lacrimile de fericire. Bulgareala incepe, alearga, de cand nu a mai alergat prin zapada, baltoci, umezeala, tranteala nu conta, le facea, le gusta, era ca un client, extrem de pretentios, care inainte sa se apuce sa manance in adevaratul sens al cuvantului, lua o bucatica, o baga in gura, si apoi incepea procesul de degustare, de analiza din toate punctele de vedere, asa era si el, degusta putin, si apoi cand placerea devenea mare, se apuca sa se infulece cu toate pofta din acea clipa si din acel moment, satisfacandu si toate simturile, pe deplin. Un joc de biliard, dupa o bulgareala nebuna, un moment de liniste, si de siesta. Totul parea linistit, ca era de ajuns, el... vroia mai mult, simtea momentul, simtea fulgii mai mult si mai mult, simtea zapada si chemarea ei. Vroia mai mult, vroia o plimbare prin mijlocul strazii. Nebunia dadea pe din afara. Clocota si fierbea in interiorul lui, dorinta aceasta de satisfactie a inimi sale, nimic nu parea mai important decat dorinta aceasta arzatoare din interiorul sau. Se ridica toti, si el pe scaun, isi anunta intentiile, "in parc ... vine cineva?"

Dintre toti de acolo, numai o persoana, face o pauza, si ii spune, vin eu... Sa fie oare ca de data asta nu avea sa fie singur? Ca solitudinea, il parasise, probabil dar astepta cu nerabdarea plimbarea. Ce decor afara, ce peisaj, ce tablou pictat de o mana invizibila, punea pe ici pe colo, cate frantura de culoare, ce palpaia de la un stalp, in rest, amestecaturi de nuante de alb si negru. Fulgi mari, de zapada, era mirific. Era momentul lui, era clipa lui, era ceva ce astepta de mult. Sa poate sa impartaseasca aceasta nebunie cu cineva. Dar poate ca era prea mult, sau era prea putin, nu isi dadea seama. Dar pana la urma nu i pasa, mergea lipsit de griji, fara nepasare, nu avea importanta absolut nimic, decat momentul si plimbarea, harjoneala si tachinare, atat a trebuit pentru a incepe o bataie. Ingerasi de zapada, totul era perfect.... insa el.. se gandea... cum ar fi daca ea ar fi cu el? Ochii lui, vedeau dorinta, vedeau iluzia. O simtea pana in maduva oaselor, daca ea ar fi fost langa el, ar fi luat o in brate ar fi aruncat o la pamant, si s ar fi pus langa ea, pe jos, ca si cum ar sta intr un pat, si ar astepta rasaritul. S ar fi apropiat de ea, ar fi facut o sa rada, sa se simte bine. I ar fi luat mainile ei in mainile lui, si ar fi sarutat o, acolo in ninsoarea acea, mare cu fulgi cat pumnu. Nu ar fi ratat nimic....ar fi alergat o si i ar fi oferit, cele mai frumoase clipe si momente. I ar fi aratat cat o iubeste, cat ii lipseste, si cat o doreste....Cum poti iubi ceva ce nu ai tinut in mana, nu ai vazut si nu ai vorbit? Poate iubeste idealul, si poate ca a ajuns sa fie doar in interiorul lui, facandu l sa piarda o gramada de ocazii, si cu toate astea, ar avea vreo vina? Pretentii exista la fiecare persoana, poate la el sunt prea mari? pentru cineva sa le indeplineasca?.... Fulgi cad.... si se aseaza pe pamant, in tot acest proces natural, inima lui cheama.... o cheama .. si tanjesc dupa ea, o cauta. Pe fundal o melodie, ce vorbeste despre idealul in dragoste, despre sacrificiu, a pune persoana iubita pe locul bine meritat. Mai exista asa dragoste? Dragoste care te face sa iubesti persoana respectiva pana la moarte? Mai exista persoana care sa si dea viata pentru persoana pe care o iubeste, si sa si dea viata cu placere? Vrea, si isi doreste incredibil de mult, sa traiasca aceasta dragoste, sa o guste, sa o intalneasca, sa o iubeasca mai mult decat orice pe lume. Sa ramana, pana la adanci batranesti cu ea, sa fie la fel de nebun cum era in prima zi. Ce este fericirea, daca ajungi pe cel mai inalt varf de munte, daca nu poti sa impartasesti fericirea cu cineva? Fericirea, sau asa zisa fericire, cand o ai, dar esti singur, nu e fericire.... atunci cand alaturi de tine, este o persoana, care te iubeste si o iubesti aia e fericire, pentru ca atunci e impartasita, cu ea si totul este trait de doua persoane ca si cum ar fi doar una.

Acum e singur, printre fulgi, pasi marunti si apa in bocanci. Isi misca piciorul iar apa, se misca in interiorul lui, avand un mers de rata....ajunge intr un loc, unde zapada este mai mult, se aseaza, pare resemnat dar nu este.... asemenea fulgilor, el... isi trimite gandurile spre ea, o anunta si ii da de stire, ca oricine ar fi, se gandeste zi de zi la clipa intalniri, la momentul cand o sa o intalneasca... but then again, maybe that thing... allready happend... .who.. knows.... ?!




Etichete: ,

4 comentarii:

La 20 februarie 2009, 18:30 , Blogger Amy a spus...

Frumoasa relatare. Descrierea pe care ai facut-o..... ca si cum as fi fost prezenta acolo, eram martora la nefericirea lui, vad tristeta, singuratatea lui si imi doresc atat de mult ca ea sa apara, sa-i atinga umarul cu mana, sa-l tina in brate si sa-i spuna ca niciodata nu va mai fi singur.

 
La 27 februarie 2009, 19:00 , Blogger neydamn a spus...

stii poate ca pana la urma e un prost, ca si doreste atat de mult idealul, poate ca fata aceea.. era.. potrivita pentru el, poate pentru ca... se gandeste numai si numai .. la un ideal, ar trebui sa moara, ca sa ajunga in aceea lume utopica, pentru ca nu stiu .. exista acolo .. cineva.. care este jumatatea fiecaruia? sau .. doar asa.. e ... un tip care ... a pierdut prea multe in viata? hmm...

 
La 30 august 2009, 17:45 , Anonymous Anonim a spus...

Credeam k iubirea adevarata nu mai exista,ca nu mai sunt persoane care sa si doreasca o iubire reala,gata sa se sacrifice pentru cel iubit,sau sa aiba dorinta aceea de a imbatrani si de a merge pe strada de mana cu batranica/batranicul sau,dar m am inselat...inca exista asa ceva si ma bucur k am intalnit acea persoana...

 
La 25 octombrie 2009, 04:57 , Blogger Neydamn a spus...

@Anonim : Foarte bine ca ai intalnit acea persoana. Ma bucur, oricine ai fi !

 

Trimiteți un comentariu

Comentezi !?

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire