2009 - realitate sau fictiune?

Ete domne, a venit si 2009, a venit chiar asa, cu niste lucruri foarte interesante. 31 dec ora 11 un telefon primit, si ma imbrac sa plec, alerg pe strada de la spital 1, in mijloc, si tip la toata lumea LA MULTI ANI!!!!! Cand se aude o voce, o fata, ma striga, cretzuleeeeee vino putin. Ma opresc ma duc, vad ca langa ea vomita un tip, cika, hai sa faci revelionu cu mine, m a bufnit rasu, i am zis ca ma duc in alta parte, incep sa alerg sa plec, alergand nu stiu cat de repede am putut sa alerg, insa stiu ca la un moment dat, m am oprit brusc, m a intepat asa de rau inimaaa incat a trebuit sa iau o pauza.

Ajung la locul unde trebuia sa ajung, iau o doza de bere si o beau linistit... incep sa dansez sa ma bucur...se apropie ora 00:00, iesim toti afara, petarde sampanie, aruncam.. bucuros tip la toti La multi ani! Si apoi luam o amica, a facut si ea 20 de anishori maaaa, o aruncam in sus, era sa cada un pic, da ..nu a fost problema, facem un gratar, ma ocup de foc un prieten de carne, si am facut o carneee super bunaaa pe gratar, foarte bun grataru, din nou voie buna dans... veselie... mereu sunt vesel :D, cand sa plecam pe la vreo 5 jumate cred ca era ceasu ... cand... 

Suna din nou telefonu, in acea noapte am primit 2 telefoane importane, amandoua m au facut sa alerg, sa ajung dintr un punct, in altul cat mai repede. Primul a fost cel de la 11, al doilea, a fost cel de pe la 6, cand eram prin centru si ma plimbam.

Iar de aici imi las imaginatia, suna telefonul, o voce pe care nu prea a auzit o foarte des, timp de ceva vreme, poti sa vii? 15-20 de minute spune el, ok.. te astept, incepe sa alerge cu o energie pe care nu si poate da seama... de unde provine? de unde vine? cum de a inceput sa bata inima asa de tare? asa de repede, picioarele i se misca foarte repede, respiratia... care respiratia din cand in cand mai inspira un pic de aer care ti ingheata totul. Ceata, trece prin ea, ii ramane chiar si forma in spatele lui, ajunge intr un loc in care numele lui, un nume vechi, pe care nu prea l a mai auzit, este strigat, are impresia ca vocea e peste tot, este un pic numb, nu stie ce sa creada, unde este? aaa... sus..acolo, urca scarile, sleit de energie le urca, inima tot pompeaza sange, ajunge.. .si se deschide usa....ce lumina puternica, ochii lui obisnuiti pana acum cu intunericul din jurul lui, un intuneric in care a stat ceva timp vede lumina orbitoare, nu poate sa stea in ea, e prea.. dureroasa lumina, te face sa fi constient cat de mult ai putut gresi, nu vrea sa si vada propria lui fata, cea care poarta atat de multa vina, o vede, dar nu prea bine, lumina il impiedica sa vada adevarul din jurul lui, stinge repede lumina, in sfarsit revine in starea lui, stare ce sta de multa vreme, o stare intunecata, pentru cateva secunde bune, a fost acel om care obisnuia sa fie, omul pe care multi il stiau, dar vina e prea grea, cat si pacatul e prea greu, iar la lumina totul se vede. Intunericul ia din nou forma in jurul lui, ea tot acolo era, in fata lui acum o putea vedea, ironic, clar si limpede, putea sa o vada, stau langa fereastra, lumina cerului luminat de luna, trecea prin geam, in timp ce razele lunii il ocoleau, toate cadeau pe fata ei, un moment de liniste, nimeni numai zice nimic, el isi fixeaza ochii tina pe ea, o urmareste atent, ea.. vede asta.. se face ca se uita in alta parte, dar il cunoaste destul de bine, cel mai bine, stie ce gandeste, stie ce simte, intr un final cade in joc, se uita si ea la el, se intelegeau din priviri.

Ea ... era asa.. de frumoasa, el .. un om cu greutati in spate, decizii proaste luate, ea... invatase.. multe lucruri ... din fericire a invatat lucrurile bune, el... apucase o cale pe care multi il condamna, o cale pe care a cazut atat de ushor, printr o durere, si inca una, si inca una.... iar ea statea in fata lui, a vazut din nou acel par, cu ushoare bucle la final, cum se lovesc de umeri, a vazut din nou ochii ei frumosi, zambetul ei care ascunde o gramada, a vazut din nou gatul, trupul ei , picioarele. S a schimbat, in bine, muuuult in bine. Ramane fara cuvinte, si intra in jocul ochilor, multe lucruri se spun, cel putin el, avea atat de multe sa i zica, vroia sa faca o gramada de lucruri, dar se abtine, isi pastreaza cumpatul, inima tot ii bate agale, insa numai face nimic doar sta, din nou nu si poate controla inima, il impulsioneaza la o gramada de nebunii, prin mintea lui, ii trec o gramada de idei, toate nebunesti, dar se abtine, ar vrea sa le faca din toata inima, dar se abtine cu greu. Ea se duce la baie, el... are nevoie la fel, sa si dea cu apa pe fata, sa si revina, in lumea aceea intunecoasa, in care a stat atat de mult timp, s a acomodat cu ea, in acea lume nu i pasa de el, se considera un om cu o gramada de greseli, un om care nu merita nimic, iese din baie si o vede si pe ea, doamne ce frumoasa era, isi aduce aminte, de momentele frumoase petrecute impreuna, atat de multe momente frumoase petrecute impreuna, in lumea lui intunecoasa, cand se uita la ea, in jurul ei se face lumina, ar vrea sa se apropie de ea, insa i ar fi frica ca ar vedea si ea, fata lui vinovata, i ar vedea pacatele. Se hotareste ca trebuie sa plece, nu poate sa ramana, oricat de mult ar vrea, nu poate, pe cat de mult inima lui doreste, pe atat de mult ratiunea ii spune ca nu, ea merita ceva mai bun, nu un om cu greseli facute, ea merita sa fie fericita, ii este frica de el insusi, este un razboi atat de intens, un razboi al sentimentelor, un razboi intre inima si ratiunea, nu stie ce sa faca, care va castiga? De cine sa asculte? Este la usa, se incalta, se uita la ea, si ea la el, ii sopteste ushor, atat de ushor incat doar ea sa vada, ii vorbeste pe buze, ii spune un lucru, esti frumoasa, ea intr o modestie, ce o caracterizeaza si uneori extreeeem de enervanta, il contrazice, mereu il contrazice, cu orice, el nu avea niciodata dreptate, in viata lui numai vazuse o fire atat de incapatanata, atat de modesta, si totusi o fiinta atat de dulce, frumoasa si de gingasa. Ii intinde mana, sa dea noroc, se uita un pic la ea, la mana aceea calda, si se uita si in ochii ei, numai are putere sa se mai abtine, lacrimile stau sa izbucneasca, stie ce a pierdut, se intoarce, nimeni nu il vede, afara... intuneric bezna, intors cu spatele la ei, ii saluta pe toti, insa in ochii lui, lacrimile si au facut aparitia, se opreste pe loc cand sa iasa afara, din bloc, inchide ochii si isi spune, ti le iei pe cocoasa, pentru orice greseala pe care ai facut o, si meriti asta! Incet incet, dimineata isi face loc, iar el, alearga, pentru a si epuiza energia, energie ce este generata de o inima care bate din ce in ce mai tare, atunci cand este in preajma ei.... alearga.... alearga ca sa si accepte intunericul din preajma lui, alearga pentru a si accepta starea lui...