Lacrimi izbucneau din ochisori ei gingasi. Il tinea de mana, si incerca din rasputeri, sa i puna o ancora de gat, sa nu il lase sa plece. Rugamintile ei fierbinti parca piereau in fata lui, un el cu o moaca asa serioasa si indiferenta. Adevarul era, ca si pe el durea, insa a luat decizia sa nu isi arate sentimentele. Dorinta de a ramane, era asa puternica, insa, ratiunea si moralitatea il indemnau la 180 de grade. Trebuia sa plece, era nevoie de el urgenta. Datoria morala, familia, era mai puternica decat orice. Intr-un acces de furie, izbucneste spre pieptul lui, cu o serie fulgeratoare de pumni. Toate cuvintele care i ieseau din gura ei, porcule, nesimtitule, indiferentule, jigodie, afurisitule, ieseau ca si cum ar fi fost scoase ca sandwich-urile calde. Era ca un zid, de piatra, Zidul Plangerii, statea si le primea. Asculta toate acuzele care ii ieseau din gura. Statea si o lasa se descarce. Fulgi cadeau in prostie pe langa ei. Erau asa de agitati, cautandu-si locul de aterizare, incat se incalecau unii pe altii. A trece de la o stare de furie, la o stare de parere de rau, si la izbucnii in plans de dor, sunt doar cativa pasi. Din furia cu care lovea pieptul lui, la a-l strange in brate, plangand cu lacrimi de copil, nu a fost necesar decat cateva secunde. In tacerea ce o afisa in fata ei, singurul lucru care il poate face, este sa o stranga strans in brate, si sa i sopteasca la ureche: "o sa mi fie foarte dor de tine". Acest lucru impreuna cu strangerea sincera in bratele lui, cu greu se poate abtine sa nu izbucneasca si el in plans. Dar decizia e luata deja. Tot ce lasa in urma lui, sunt doar urmele impregnate in zapada asternuta. Sunetul scos de bocanci lui, prin acea plapuma, ii spune ei, ca s-a terminat. A fost alaturi cat a trebuit sa fie, alaturi de toti prietenii lui, alaturi de ea, a fost impreuna cu cei la care tine cel mai mult. Iar acum, pasii lui, raman amintire pe o suprafata alba, ce incet incet, se pierd. Raman ascunsi in zapada. Tot ce a fost, a fost placut. Decizia... nu ii apartine in totalitate....
Acest articol am sa il scriu fara caractere romanesti. Mi e lene sa scriu cu ele, acum, in starea in care sunt, insa vreau sa ma descarc un pic, si singurul meu mod este acela de a scrie fara sa ma opresc.
Am aproape 22 de ani, ma uit la viata mea sa vad, ce am facut pana acum. Pana la 16 ani eram baiatul mamii. Eram cel mai cuminte dintre toti care existau. Se mandrea mama cu mine, eu eram the golden boy. Apoi, a inceput un proces incet de schimbare. Si cum fiecare schimbare are un inceput, al meu incepe cu prima mea dragoste.Imi aduc aminte, cuvintele mamei, care mi zicea ca fetele schimba baietii. Nu o credeam, insa, atunci cand am vazut o pe ea, tot ce am putut sa fac, a fost decat sa raman incremenit. Sa inghit in sec, si sa zic, Doamne cum de ai creat o asa frumusete rara? Dat fiind faptul, ca eram un tanc, idiot, neinitiat in drumurile dragostei, acum realizez ca nu am avut nici o sansa. Asa am inceput acest drum al maturizarii. Sigur, frustrarea faptului, ca nu puteam face nimic, era imensa. Insa, lucrurile care le faceam, o Doamne, ce mi vine sa rad. Pacat ca ea nici nu are habar. Plecam pe la 12 noaptea, cu un prieten, faceam un drum, de cativa km, prin frig, caldura nu conta, eu vroiam sa fiu cat mai aproape de ea. Eram fugariti de un caine lup imens, care ma lua la fuga de fiecare data. Parca avea un ceas desteptator, trrrrrrrr atentie, vine tipu', hai scularea si sho pe el. Imi placea sa vorbesc cu ea la telefon, imi aduc aminte ca imi batea inima, incredibil de mult, de fiecare data cand luam telefonul in mana sa o sun. Ma credeti sau nu, chiar si dupa atata timp, inca ii mai stiu numarul ? Mai iau cateodata telefonul, si imi imaginez ca o sun. Ehh, reminsciente ale trecutului.
Evident, ca pe masura ce dragoste e mare, mai mare o sa fie si suferinta. Plans, durere in inima, cuvinte, ce le cam auzisem, insa, atunci le-am simtit pe pielea mea. Stateam, iarna, pe suprafata lacului inghetat, in mijlocul lui, sperand sa se crape, sa se termine cu toata durerea pe care o simteam. Ce prost am putut sa fiu, nu stiam cum sa o manevrez, cum sa o controlez toata aceasta durere. Insa, cum este si expresia, timpul le vindeca pe toate. Timpul a trecut, si cand credeam, ca gata, faza cu fetele, am pus capac. Oh nu, a urmat ea, nu mi vine sa cred, cum de m am indragostit asa de repede de ea. Presupun ca a fost ceva la prima vedere, clar, insa cred ca si mediul intalniri noastre, au pus bazele sentimentelor care se cladeau incet, incet. Munte, in timpul toamnei, cu frunze pe jos, cu copacii care se dezbracau de haina verde. Pe atunci, realizam ca exista ceva in mine, ce nu stiam ca exista. Partea sensibila, romantica, care incepea sa iasa la iveala. Imi aduc aminte cum amicul asta al meu, imi dadea sfaturi ce sa fac si cum sa fac. A fost acea iesire in oras, in discoteca. Ironic, si prima mea iesire intr-o discoteca ever. Eram pur si simplu fermecat, de ea, ma atragea ca un magnet. Simteam fluturasi aceia in stomac, ii simteam inca odata. I-am crezut plecati, in concediu, dar nu, erau tot acolo. A venit acel sarut, primul meu sarut, in adevaratul sens al cuvantului. M-am dezlantuit atunci, savoarea primului sarut, buzele acelea atat de delicate, asemenea unei creme de capsuni, asa de delicioase, inca mintea mea, erau doar la buzele ei, la cum sa fac sa o sarut inca odata. Timpul a trecut, si totul era asa de bine, alaturi de ea, am invatat multe, impreuna. Arta mangaierii, arta cunoasterii celuilallt. Atentia care o dadeam, atat trupului ei, cat si a starii ei, daca se simtea bine sau nu. Imi placea sa o fac fericita.Imi placea sa o fac sa zambeasca, sa i vad ochii cum sclipesc. Insa, dupa un timp, s a terminat, din nou, cu cat dragoste e mare, pe atat de multa va fi suferinta.
Iata-ma ajuns intr-un stadiu in care aveam inima rupta in mai multe bucati. Prostie copilareasca, motivele despartiri, insa am zis ca nu am sa mai iubesc niciodata. Prostul de mine, nu stiam ca inimii nu i poti comanda. Trece o perioada, si iata, ca, din intamplare, intalnesc o alta fata. Era asa de draguta, iar zambetul ei, te lasa masca. M-am indragostit fara sa mi dau seama, de o fata cu un zambet naucitor. Cu ea totul a fost atat de, explosiv, alaturi de ea am cunoscut ce inseamna pasiunea aceea, dorinta arzatoare de a avea persoana de langa tine. Eram un leu infometat, iar ea o leoaica puternica. O atractie total surprinzatoare. Cu multa pasiune, si cu multa creativitate si spontaneism. Insa, curand am aflat, ca ochii care nu se vad se uita eventual. De ce? Din cauza timpului, iti poate fi prieten, insa iti poate fi si dusman in acelasi timp. A urmat o perioada, ciudata, as putea spune, in care eram eu, acel eu, ce incerca sa nu se mai arunce cu capul inainte. Incercam sa mi controlez sentimentele, sa ma transform intr-o persoana rece, ce dorea sa fie straina cuvantului dragoste. Am reusit? Probabil, ca nu, tot ce am reusit a fost arta actoriei, sau cum sa mi ascund adevaratele sentimente. Fata de cine? Fata de posibilele viitoare zdrobitoare ale inimi mele. Frica? Poate, tie nu ti ar fi frica, de un sentiment terifiant de dureros, cum ar fi, zdrobirea inimi tale? Am iubit in perioada respectiva? Sa fiu sincer da, nu am lasat sa se vada asta e cu totul altceva, insa da. Desi ziceam, ca, eu nu mai iubesc, si mi as jurat, prostul de mine, nu realizam ca iubeam chiar mai mult. Imi aduceam aminte de faimoasele cuvinte ce incercam sa mi le indrug. Dragostea e ca un pahar plin, intalnesti o fata, dai o parte din paharul respectiv, alta fata, alta parte din pahar, pana cand intr un final, ajungi cu pahar gol. Ce mai minciuna, era o filozofie, ce incercam sa mi o impun eu insumi, ca sa mi opresc sentimentele de dragoste, care culmea, nu era asa de gol paharul, din contra, cresteau din ce in ce mai mult. Te ai putea intreba daca am vreun regret, nu am. Pentru ca fiecare clipa traita, a fost una interesanta, alaturi de persoane minunate. Se pare ca romanticul cu mine, nu a putut nici pana acum, sa fie redus la tacere. La fel cu dragostea, nu poti sa o incatusezi, nu poti sa o trimiti intr-o camera intunecata din inima ta, si sa i comanzi, tu stai aici! Esti pedepsita, pentru ca ai produs prea multe pagube in inima mea.
Si sa ajung la o concluzie in final, acum, starea in care sunt, este total ciudata. Este o batalie intre doua fronturi. Prima ar fi cea de burlac notoriu, un tanar rebel, ce si doreste de la viata doar libertate, si nu presiunile unei relatii, constrangerea sau privarea de anumite lucruri ce tin de timpul propriu. Iar pe de alta parte, un barbat, ce si doreste a fi stabil, ce doreste sa realizeze multe pe plan profesional, ce are in cap idei de afaceri, un om, care si doreste stabilitatea, isi doreste o familie, doreste sa vada o sotie fericita in fiecare dimineata, iar copilul sa i se suie in cap, si sa i strige vreau jucaria aia si aia si aia. Vreau, doua lucruri total opuse, vreau 2 lucruri Yin si Yang. De ce mi e atat de frica sa aleg? De ce mi e atat de frica sa fac pasi spre luarea unei decizi, care culmea, pe viitor, imi aduce numai si numai benefici? De ce, eu, inca ma mai tin cu dinti de acea parte nebuna, rebela. De ce mi e asa de greu sa renunt la aceasta parte? Sunt sigur ca mai tarziu, cand am sa citesc aceste randuri am sa rad, si am sa zic din nou : Ce prost eram. Raspunsul la toate intrebarile de mai sus, daca as putea sa mi dau cu parerea, ar fi .. .timpul. Dusman si prieten, este singurul care ramane alaturi de tine, indiferent de situatia prin care treci. Te doboara, dar te si ridica, te raneste, dar te si vindeca. Singurul lucru de care ai nevoie, cand alaturi de tine, se afla timpul, este rabdarea. E mult prea greu sa ai rabdare. Suntem prea grabiti, insa... spre ce anume? Ce destinatie, stim fiecare dintre noi toti ce vrea? As vrea sa vad omul care cu mana pe inima, imi spune ce vrea, ca stie ce vrea.
Ferice de el, pentru ca nu isi mai bate creierul, punandu si atatea intrebari.
Ferice de cei care si au gasit jumatatea, pentru ca nu mai sunt doar ei cu timpul, sunt ei doi impreuna cu timpul.
Ferice de cei care se maturizeaza invatand din greselile celorlalti. Caci, altfel, grea e suferinta si durerea invatarii pe propria piele.
Nimic, in afara de valuri, un intuneric adanc, profund inconjura pe toata lumea. O lumina subreda venita de la un foc plapand, incalzea catusi de putin atmosfera din jur. Valuri, peste valuri, zbuciumate, spumoase, lovindu se una de alta asa cum fiecare se loveste de probleme, ce vin in valuri, mari, mici, puternice, slabe. Cazut pe ganduri, inecat de intrebari fara raspunsuri, intr un aprig dialog cu inima lui, ajunge la o concluzie. O decizie importanta in viata lui, trebuie facuta. A trecut atat de mult timp, si tot ce a facut a fost o groaza de aventuri. Excursii, distractie, durere, dar si impliniri si realizari. Acum, sa lase totul in urma? Sa lase la o parte totul? Sa lase tot ce a realizat in spate? Toti prietenii pe care si a facut? E timpul pentru un pas atat de important? Fiecare val, care ajunge la tarm, aduce cu el o farama de amintire, lasa in urma niste ramasite a ceea ce a fost. Unele placute, altele puternic dureroase. Dar, cum fiecare val aduce cu el si lasa in urma o scoica, ba fire de nisip, tot asa si toate amintirile au lasat in mintea lui, ramasite, ce s au acumulat, formand ceea ce numim, experienta de viata. Pe baza acestor lucruri, si incercari, poate sa decida ( oare !? ) ce trebuie facut pentru viitorul lui.
Isi ridica privirea spre cerul intunecat, plin de stele, ce par sa palpaie, aducand cate o adiere de lumina. Luna, asemeni unui punct fix, tinte, ceva de atins, il priveste de sus, incercand practic sa i lumineze calea, ce pare sa se asterne in fata lui. Focul trosneste in spatele lui, fiindu i ancora pe taramul realitatii, nelasand ul sa si ia zborul. Un zbor ce il duce spre o lume utopica, unde nimic nu este gresit, unde nu exista problema, face des acest lucru, dandu i o oarecare scapare din lanturile maturitatii, calmandu l si in acest fel, reuseste sa vada lucrurile din alte puncte de vedere, gasind relativ ushor solutia la problemele puse in fata lui. Mai ramane o variabila. Dialogul cu inima lui, nu il poarta degeaba, mai mereu se intampla asa ceva, complicatii, macar cand isi gasea ceva care sa i faca inima sa tresara, sa zburde de fericire, apar complicatii. Toate discutiile avute, au dus la o concluzie brusca, este povestea unui sfarsit fara inceput. A unei explozii, puternice de sentimente, de bucurie. Este povestea unei trairi intense, intr un timp atat de scurt. Asemeni unei comete. Vine din strafundul galaxiei, de unde nu te astepti, si apoi cand se indreapta spre focul inimii, ia foc, se aprinde, arzand atata timp cat exista acel foc, si apoi face ocolul, o de ar intra in el, sa arda tot timpul. Este constient de faptul ca, complicatiile deviaza cometa arzatoare. Parca ar fi un curs natural, uitandu te din exterior, te si astepti ca asa sa se intample, nu? Tot ce i ramane este un oftat, si o vorba spusa prin niste buze triste, dornice de acel foc.... "Asa e viata, pana la urma....".
Totul se intampla, cand chiar Soarele da primele semne ca s ar trezi dintr un somn adanc, cerul devine din acel negru spre albastru, catre o culoare mai calda, vestind practic, ca indiferent ce o sa fie in fata lui, sa vada intotdeauna partea plina a paharului. Stele se grabesc intr un ritm alarmant sa se ascunda de caldura razelor de soare. Totul se transforma intr un moment magic, Luna preda stafeta, lasand maretul Soare sa preia controlul si sa vegheze asupra lui. Sta acolo, privind tot acest proces, fiind un veritabil martor al tuturor schimbarilor din jurul lui, si este hotarat, este timpul ca sa fie si el martor la schimbarea din interiorul sau. Un iz de parfum ametitor de placut, asemeni unei sirene, il inconjoara ametind ul, facand ul sa inchida ochii, gandindu se ca ea, cea care cu veselia ei, si cu niste ochi de iti amortesc toate simturile, vine in spatele lui. Asemeni unei feline, il mangaie ushor prin parul lui, se plimba provocator pe un gat intepenit. Isi indreapta mana catre barbia lui, coborand ushor pe pieptul lui, ajungand in final, sa il stranga in brate si sa i sopteasca la ureche.... "Kiss while your lips are still red". Incet isi intoarce privirea spre ea, ca sa i priveasca buzele rosii, aratand practic pasiunea, focul cometei care chiar daca nu se mai vede, ea inca arde, sa asteapta sa revina iar. Soarele rasare, iar buzele lor, se intalnesc printre razele calduroase ce ating buzele unor oameni infometati dupa pasiune.
In ultimele zile, am experimentat mai multe stari, care mai de care, in primul rand, netul mi a fost taiat, nu am TV, nu am avut telefon, practic, veneam de la munca timp de trei zile, si ajungeam acasa si nu aveam ce sa fac. In prima zii am dormit de la ora 9 seara, ceea ce pentru mine e incredibil, a doua zii totusi nu am mai rezistat, m am uitat la niste filme care le luasem si nu ma uitasem la ele, filme cum ar fii, 100 girls, si Amy's orgasm, cred, luate dintr un pack de comedii. Chiar mi au placut foarte mult, cel putin, fiecare film, vorbea dintr un punct de perspectiva diferita, despre acelasi lucru. Apoi a treia zi, m am intalnit cu o prietena, care mi a dat o carte. M am intalnit cu ea, am mai discutat, niste forneti, tachinare, mai pe scurt m am simtit bine ( vreau sa invat japoneza, si mi a dat si cursurile de japoneza, arrigato ) ca mai apoi sa ma duc la repetiti la cs, sa ma distrez de minune, sa rad cu lacrimi de rolurile pe care le interpreteam. Ajuns acasa, cu o stare super buna, intr o buna dispozitie, ma suna un prieten, stau de vorba o ora jumate aproape, cand ma uit la cartea pe care mi a dat o. Constrans de situatie, am luat o in mana. Am ras, mi am zis in sine, asta e culmea, nu prea am citit eu carti ca am vrut, si citesc acum ca nu am ce face? Ironica situatia. Cartea se numeste "Balzac si Micuta Croitoreasa chineza", chiar acum e pe biroul meu, si ma uit la ea, atunci imi ziceam, offf ce carte mi oi fi dat tu? sa razi de mine? balzac, cine e balzac? ma apuc sa citesc, si citesc si citesc, si dupa primele 10 pagini, iata ma, in mintea mea, eram acolo, traiam ceea ce citeam, chiar sorbeam cuvintele, m a acaparat intr un mod incredibil, a stiut pur si simplu cum sa pregateasca totul, mediul actiunii, descrierea facuta, si parca ma vedeam pe mine insumi. Cred ca o mai citesc inca odata. Mi a placut la nebunie, si acum cand am net, am sunat o pe prietena asta a mea, si i am zis "Scoate tot, ce carti mai ai in genu asta? hai hai... scuipa le le vreau si eu". Ea ma cunoaste destul de bine, incat, pur si simplu a ramas socata. Eu, cel care puneam mana pe carti ( manuale, pana acum asta era conceptia mea de carte ) doar ca sa le sterg de praf, si acu, ma vedea asa de entuziasmat, euforic, incat chiar si prin telefon, doar sa mi auda vocea, si isi dadea seama de starea mea. Ciudat nu? o simpla carte, cum schimba totul.
Intr-o ora si jumatate, citisem jumatate din ea, primele 90 de pagini le am supt, cand cam pe la 1 si jumatate, am luat telefonul si am sunat o, si am inceput sa vorbim. Si uite asa ma trezesc eu ca e ora 5, vineri dimineata, si ca totusi am servici. Ii zic, la cerere, in schimbul faptului ca mi a dat cartea, sa i zic o poveste ca sa adoarma, ma gandesc nitel, o inventez pe loc, si i o zic, pai vreau sa zic ca ma simteam ca si personajul principal, prietenul lui Luo, care povestea contele de Monte Cristo, croitorului. Asa de bine am zis povestea, ca pe la jumatate, am auzit un mic snoooorrrr. Am inchis ushor telefonu, si dupa un scurt timp, eram si eu in aceasi situatie, un somn ca de bebelush. Ma trezesc, grabit spre servici. Pana sa plec, dau peste carte, imi zic, e pacat trebuie sa aflu ce se intampla. O iau cu mine sa o citesc la servici. Pai ce am putut? am avut timp, nope, asa ca pe la 6, ma vedeam in Facultate, stand pe hol, pe un scaun, citind cartea, si intrand din nou in aceea atmosfera, nici macar o fata, cei drept dragutza, nu a putut sa mi distraga atentia de la carte, venind spre mine si intrebandu ma daca fumez ca vrea si ea o bricheta. Am expediat o imediat, bineinteles cu politete, si m am retras in carte. Fiind pe la finalul cartii, ma ridic, cu ochii benoclati in carte, mergand spre iesire, sorbeam finalul povesti. Ce intorsatura de situatie, si ce face Balzac ul asta din fete, deh....
Ajung pe la Gala, la ziua unei prietene de a mea, rad pe acolo, super obosit, de la munca, dormit doar 4 ore, in acea stare, ma bufneste rasu, si daca mi arata cineva un deget, imi venea sa rad ca prostu. M am simtit bine, am savurat momentu sa fiu alaturi de prietenii mei, si mai ales, sa fiu alaturi de ea. Ajuns acasa, pe o ploaie marunta, si cam enervanta de toamna, primavara asa. Intru in casa, si ma pun pe somn. Dimineata, dupa toate cele intamplate, examen. Nici nu stiam la ce am examen, da.. stiam sala si ora. Slava Domnului ca mi a picat o fituica pe mana si am luat :)). Si acu starea in care ma aflu, dupa toate cele descrise e una cam naspa. Naspa de ce? Poate pentru ca, aveam planuit sa ma mut si eu undeva, ca un fel de coleg de camera, cu 2 milioane pe luna, ceea ce mi convenea de minune, chiar era super. In sfarsit, sansa mea de a fi din nou, independent, liber, fara reguli, in afara de cele impuse de mine. Cand colo, vin de la examen si o aud pe mama, ca cu procesul, ar avea nevoie lunar de o suma de bani. Sa nu fiu frustrat? Sa nu fiu nervos? Sa renunt la visul meu, pentru visul ei? Normal ca sunt suparat, normal ca sunt nervos. Si nu m a ascultat. Pentru ca sunt prea mic, si ce sa stiu eu. Cand vine vorba sa ma asculte si pe mine, deloc, nu se poate asa ceva, si cand eu fac ca mine, si nu o ascult pe ea ( in ultimul timp, vreau sa zic ca fac ce vreau eu, nici nu mi mai pasa de parerea ei, sau a altora, intr un final, sunteti voi in locul meu ca sa intelegeti prin ce trec, ca sa fiti in masura sa mi dati sfaturi? nu cred), se supara si iese cu scandal. Nu i corect.
Am mers drept, pe linia alba, asa cum mi am fixat telul, si iata ma pus, sa dau in laturi, ba in stanga, ba in dreapta. Oricum e clar, drept nu am cum sa mai merg. Nu sunt balanta, sunt segetator, si mi am fixat un tel si un scop, si ma deranjeaza, cand vine cineva sau ceva din exterior, se baga asa. Dupa mica mea rabufnire, totusi am de ales? normal ca nu, pentru ca pana la urma, ma conformez, si intr un fel sau altul, imi castig libertatea si independenta. Cum... ete cum! platind !!!! Corect, daca vrei sa ai asa ceva, trebuie sa platesti! Romania asta, magnifica si minunata. O iubesc, si imi iubesc viata. Dar cand vad atata nedreptate, nu am ce sa mai fac. Decat sa ma bag sa ascult muzica. Iar unele le am selectionat care mi au placut mie si care se potrivesc de minune, si mi caracterizeaza starile prin care am trecut in ultimul timp.
