Nascut cu aventura in sange

Am revenit acasa, dupa 3 zile pline de peripetii. Drumul meu spre Timisoara nu se putea face fara a fi pavat cu aventura. Nu sunt eu, daca nu se intampla ceva. Buun, curiosi? Hai sa incep sa va povestesc cum a fost. Pai am sa incep cu joi, unde am fost la Balul Bobocilor de la fostul meu liceu, cu cea mai buna prietena a mea. Niciodata nu cred ca m-am simtit asa de batran ca atunci. Cateva impresii, hmm, fetele de clasa 9 unde erati cand eu eram a 9? Doamneee cum se schimba generatiile, iar baietii, pff, mereu aceiasi! Bun, pe la 10:30 am fost acasa mi-am luat bagaju, si fuga in Pub's, unde lumea afland ca am sa plec la Timisoara se bucurau ! Bun, ora 1:30 la gara, asteptam o amica cu care plecam amandoi spre Timisoara, si incep sa ma gandesc ce sa fac in Timisoara. Nici nu stiam ce ma astepta ! Amica cu care am plecat este fiica de CFR-ist. Din pacate ea si-a luat bilet pe permisul mamei ei, si cand a venit Nasu' sa controleze biletele canci. Trebuia sa plateasca 100 de ron biletul pana la Timisoara, scot portofelul si ii zic "Nasule mai avem 50 de roni nasule, tre sa o scoatem la capat cumva, ca suntem si noi studenti saraci in an de criza, hai ca ne intelegem noi cumva". Buey nu stiu cum se face dar, Nasu asta a fost ceva, nu numai ca ne-a luat 50 de roni dar ne-a scris un bilet de 68 de roni, practic dand de la el 18 roni. Ce e si mai penal, e ca dupa ce atipeste o perioada tipa, se trezeste instantaneu si se duce la rucsac si baga mana si ce credeti ca scoate? Permisul ei de calatorie, imi venea sa-i dau una in cap dar in fine, aventura de abia incepea. Ajungem dimineata la Timisoara, un frig de iti ingheta organele din interior, si bem o cafea la gazda unde stateam. Merg la facultate la jurnalism ca sa-mi clatesc ochii cu niste boboace extrem de frumoase. Ma intorc acasa, dorm o ora jumate, si hai sa ne apucam sa gatim. Ne gaseste seara jucand macao pe porunci oltenesti, distractie in toi, si vreo 3 pizza gatite de mine au fost deliciul serii de vineri. 

Sambata tot asa am fost bucatar, si gatit papica la lume, si apoi plecat hai hui de nebun, seara am fost prin Taine ( foarte fain localul, foarte asemanator cu Pub's ), ma intalnesc cu un fost coleg de liceu, si bem o bere, si incepe distractia, si evident dansez, mult, si dansez, si iar dansez, si e luna plina. Am vrut sa plec spre Craiova, pe la ora 5 dimineata si am cerut aia 50 de roni ca sa-mi iau bilet, de unde canci dineros, nada, niente, nimic. Pff, si uite asa am ramas fara bani. Buuun, ma gandeam eu, nu-i nimic ramane autostopu, iar duminica cand ma trezesc ma pregatesc sa plec. Ei bine, m-am trezit si m-am intalnit cu niste prieteni, iar inainte de asta aveam o misiune sa inmanez un plic unui domn, din partea mamei. Aparent se face ca in plicul ala ( am aflat dupa ), erau 100 de roni pentru mine in caz ca aveam nevoie. Din pacate plicul l-am pierdut din buzunar. Asa ca, am zis ca fac autostopu spre Cluj, si luni ma intalnesc cu o tipa care pleaca din Cluj spre Craiova cu masina. Hmm, evident ca ce planuiesti nu prea iti iese niciodata. Asa ca, m-am intalnit cu niste prietenii, am fost la o cafea, am fost la o clatita, la o plimbare pe malul Begai, si uite am petrecut cateva ore bune foarte relaxante, cred ca nu am avut o plimbare asa de relaxanta de cand am venit prin Timisoara. Poze facute, plimbare fara scop, si bani de tren. Pe la 7:30 eram in drum spre casa, ca sa-mi culeg bagaju si sa prind trenu de 8 spre Craiova. Toate astea au fost facute intr-un timp record, pentru ca in Timisoara nu e ca in Craiova ( raliuri ), dar am dat de un taximetrist foarte dragut, care a bagat viteza mai rau ca in Craiova. Am trecut pe rosu, am traversat strada cu politia in fata noastra, si cu toate astea, am ajuns la timp sa-mi iau bilet. 

Sunt mai multe de zis, dar nu pot sa spun. Sunt amintiri ce sunt tiparite in inima mea, si in capul meu, amintiri care atunci cand inchid ochii, imi vin in cap, si ma face sa am un zambet pe buzele mele. Un zambet gen "am facut-o si pe asta". As putea sa zic, ca what happend in Timisoara, stays in Timisoara!

Acum sunt in Craiova, si se pare ca reporterii revistei sar pe mine. Isi fac treaba cu entuziasm. Ceea ce inseamna ca si eu tre sa ma apuc de treaba ! 

Bine v-am regasit dragii mei !