Copilul nimanui : Introducere

Pentru mine, nu era asa de important precum erau cei din camera, notiunea de “parinti”. Toti de acolo visau la un camin calduros, cu mama gatind clatite calde cu dulceata de capsuni, si lapte si felii de unt pe paine si cu gem de piersici, cu un tata iubitor care vine sii te strange in brate si te saruta pe frunte, insa realitatea era devastatoare. Acolo, unde eram noi, nu exista asa ceva. Exista mancare proasta, dar calda, existau oameni care veneau si plecau. Aruncau o privire asupra noastra din cand in cand, ca si cum am fi niste maimute, sau animale de companie. Uitau insa, ca eram niste copii, aflati intr-un orfelinat infect, fara a cunoaste ce inseamna cuvantul dragoste.

Eram fericit, daca se poate numi asta fericire, vara. Pentru ca atunci, puteam sa ies afara, si puteam sa simt din cand in cand, cand mai ieseam pe la o plimbare, gustul ierbii, si mirosul asa de placut al copacilor. Eram atat de fericit, si totodata minunat de verdeata acestor lucruri. Unul dintre lucrurile care m-au marcat in copilaria mea avuta, a fost o situatie in care stateam tolanit la umbra unui copac mare, si dormeam. M-am trezit insa de limba unui caine mare si blanos. Se zicea despre acel caine ca e cel mai rau, si ca nu lasa pe nimeni sa se aproprie de el, insa el a venit langa mine, si m-a si lins. Imediat cand l-am vazut nu m-am speriat, am simtit caldura din partea lui, si am inceput sa il mangai si sa ma joc cu el. De atunci el devenise cel mai bun prieten al meu, si de altfel singurul care il aveam.

Nu-mi doream parinti, incepusem sa-i urasc, sa le urasc mutrele care le faceau in semn de dezaprob cand se uitau la mine. Parinti nu aleg, cel putin asta aveam eu impresia, tot ce stiam e ca parinti iubesc si protejeaza. Singura notiune de dragoste de care puteam sa am parte era din partea lu Charlie, cainele latos si blanos ce il adoptasem eu insumi. Aveam atunci cam 5 ani jumate. Mai aveam putin si ma faceam mare, ziceam in sinea mea.  Din partea lui simteam, sau credeam ca simteam ce inseamna dragostea. Cum timpul trecea, am avut ocazia sa intalnesc si alti oameni. Totul pana intr-o zi, cand cineva a venit la orfelinat. Era un om care dupa fata lui, era rau. Avea un ochi viclean, si intotdeauna privirea lui, te lasa rece pe spate. Ceva nu era ok cu acel om....