Nicole - te iubesc

Nimic nu durea mai rau decat durerea ce Nicole mi-o provocase. Lasitatea ei, cruda de a ma parasii, folosindu-se pe ea drept scut pentru mine. Eu fiind intins acolo in pat, in spital, ii demonstram ca nu rezolvase absolut nimic.  Atat de mult ma durea aceasta tradare, incat durerea provocata de durere sau de lama cutitului erau mici intepaturi pe langa gaura ce o aveam in suflet. Eram aprins de manie pe ea, asa in fel cand am vazut-o, i-am cerut sa iese. Am poftit-o afara, spunandu-i ca nu am nevoie de simpatia ei. Plangand ca un copil, ce nu se putea opri, a venit sa ma ia in brate. Sa ma stranga, sa isi ceara iertare pentru felul ei de a fi. Nicole din fata aceea gingasa si natural de frumoasa, devenise o uscatura. Uscata de lacrimile scurse in fiecare noapte nedormita. Acum cand e prea tarziu sa mai pot schimba ceva, vad aceste lucruri, insa atunci eram dobitoc si orgolios. Atunci am invatat ce inseamna, sa fi orgolios, si unde te poate duce acest lucru. Daca doar as fi ascultat mai bine.

Incerca sa ma sarute, incerca sa mai gaseasca in mine, dragostea care ea inca mi-o purta. Dar tot ce ii dadeam in schimb era o respingere atat de nemiloasa si de rece. Atat de bine imi puteam ascunde sentimentele mele reale, incat daca as da timpul inapoi, nu as mai fi respins-o, ci din contra as fi luat-o in brate si as fi sarutat-o cu dor. I-as fi zis de o mie de ori cat o iubesc, si cat imi doresc sa fiu cu ea. I-as fi zis ca fara ea sunt om mort, ca nu pot respira fara parfumul ei langa mine. Insa acum, nu mai pot face absolut nimic. Ea ma trata cu dragoste iar eu cu respingere. Cat de usor este sa respingem, si sa fim orgoliosi, si egoisti nu? Dar cat de greu este sa trecem peste orice si sa tratam lumea cu dragoste. Durerea ce o simteam in mine, ma impingea spre modul meu de a ma purta.

S-a pus in genunchi la patul meu, luandu-ma de mana si uitandu-se in ochii mei plangand, cerandu-si iertare. "Iubitul meu, ce ti-am facut? Iarta-ma.... te rog iarta-ma.....". Nu am cum sa nu mi dea o lacrima cand rememorez cele intamplate atunci. "Fara tine nu vreau sa traiesc, hai sa fugim departe, hai sa plecam din Craiova..." tot incerca sa ma faca sa fug cu ea. Insa uitandu-ma crud la ea, i-am raspuns ca nu vreau sa fiu cu o lasa. Asta probabil ca a fost ce i-a pus capac. A lasat capul in jos, si a inceput sa planga. "Am inteles..... iarta-ma pentru lasitatea mea.... asta e tot ce iti pot spune, dar sa nu uiti niciodata cat de mult te iubesc, si te voi iubi mereu....", m-a strans de mana puternic, si-a sters lacrimile cu manseta de la bluza, si s-a ridicat m-a sarutat dulce, ca si cum si-ar lua ramas bun. Si a iesit din camera.

Am iesit din spital dupa o noapte petrecuta acolo, si am dat sa ma duc spre casa. In interiorul ceva era ceva ce ma macina, si nu mi dadea pace. Urme de regrete isi faceau aparitia puternic, in inima mea, si cautam o rezolvare un mod sa scap de ele. Ceva avea sa se intample, ceva ce puteam sa impiedic daca renuntam la orgoliul meu. Dragostea iubeste totul, iarta totul, nadajduieste totul. Dragoste nu este orgolioasa, nu poarta ranchiuna si nu e egoista. Aveam sa aflu asta un pic mai tarziu. Telefonul imi suna. De la capatul firului o voce disperata de mama. Era mama lui Nicole, plangand......

Va urma....