luni, 20 iulie 2009

The fight is not over... yet...


Tocmai cand credeam ca am invins, ceea ce credeam ca e mai greu, stilul meu de a ma trezi dimineata si de a intarzia mereu la munca, iata ca am dat peste o alta belea. Victoria mea a fost scurta, caci a doua zi, gatul mi s a umflat ca si cum as fi fost o broasca, care canta pe o frunza de nufar, la lumina lunii. Si nu doar asta, dureri de cap ingrozitoare, cumplite, cum nu prea am avut de mult timp. Febra, oricum si ea si a spus cuvantul, facandu si loc in corpul meu. Am fost obligat, desi nu am vrut, sa mi iau un concediu medical, cel putin 2 zile, insa in starea in care sunt acum, as mai avea nevoie de inca 2 zile cel putin. Ce este destul de naspa, este ca, ma doare ingrozitor de rau in gat, incat mi e dificil, foarte dificil sa inghit, sa mananc ceva. Am cam slabit enorm de mult, si cu toate astea, sunt sigur ca am mai pierdut un lucru. Poate ca asta e pretul care a trebuit sa il platesc, dar intr un final, mai are vreun sens sa ma explic? Nu, nu am putut sa ajung la ziua cuiva, sa fie suparata pe mine, nu a stat in puterile mele sa ajung la ziua ei, chiar daca mi as fi dorit, nu atata timp cat am fost restrans in a dormi si a sta in pat, luptandu ma cu mine insumi. Cu toate astea, this is the end right? Circumstante, decizii, evenimente la momentul nepotrivit, ce altceva mai trebuie sa mai zic? Un week end dormit, cu dublu tais. Si benefic, dar si rau. Ce ciudat, istoria chiar se repeta, oricat de mult te ai lupta sa nu se repete, sa nu faci aceleasi greseli, tot ramai tacut in fata circumstantelor si a evenimentelor ce ti se afiseaza in fata ta. Tot se va repeta, pentru ca soarta iti leaga mainile sa ramai fara puteri in fata ei. Pana la urma, la acelasi rezultat o sa ajungi, odata ce ai mai trecut prin asta. Destin, destinatie, scop, cale, soarta cuvinte care, intr un fel sau altul, ma fac pe mine sa cred in ele. Ce reprezinta ele, chiar exista asa ceva? Fiecare avem un destin? Un scop care trebuie urmat in viata noastra, sau ne croim singuri drumul? Iata ma in starea dintre mijloc, ma lupt sa mi depasesc conditia, indiferent de starea in care sunt, dar totodata, observ si faptul ca indiferent ce as face, istoria tot se repeta si nu ca ar avea directa legatura cu mine. Nici nu mai stiu ce sa mai cred, hmm, poate ca alegerea mea, a fost gresita, si poate ca altfel am dat o in bara, iar faptul ca istoria se repeta iar, ma face sa cred ca trebuie sa urmez calea care trebuie, destinul meu, dar care este acela? Se spune, ca toate deciziile proaste luate, duc catre ceva bun la final. Oare asta sa fie? Calea? Nu prea as crede asa ceva. Credeam ca, indiferent prin ce trec, sa mi traiesc viata la maxim, oare asta e de ajuns? Oare, doar asta trebuie facut? Pana acum, am realizat ca trebuie sa fie un echilibru, intre orice, intre extreme mai bine zis, dar pe langa bun sau rau, ce as mai adauga eu, ar trebui sa fie un echilibru intre intelepciune si nebunie, ajustate la valorile potrivite, pentru a putea lua o decizie cat de cat buna, in proportie cu nebunia cat si intelepciunea luarii acelei decizii. Nu stiu daca pot fi inteles, dar cam asta am realizat pana acum, viata se balanseaza singura, cel putin in viata mea. Prea multa distractie, rezulta, prea multa munca, sooner or later. Prea multe nopti nedormite, rezulte, week end uri de somn, zile dormite intregi. Pana acum, as putea sa desenez pe o cantitate enorma de hartie, diagrama vietii mele, asemeni unei cardiograme. Ups and downs, suisirui si coborasuri. Imaginar, ma uit la ea, si zic, wow, am trecut prin multe extreme, cand a fost ultima oara cand am fost in echilibru total? A da, atunci, in burta mamei :)). Care om poate sa zica ca este in echilibru perfect? Cred ca asta e cel mai mare obiectiv pe care eu personal, l as putea avea. Echilibrul, funny, imi aduc aminte de un film, Equilibrum. Un film care l am vazut in liceu, in laboratorul de informatica, proiectat pe perete, cu jaluzele inchise. Tocmai despre asta vorbea, echilibrul sentimentelor, echilibrul interior. Hai ca incep sa aberez, si cred ca va plictisesc, dar pana la urma, e un blog, si pot sa scriu ce vreau eu nu? Sunt in cautarea maturizarii mele si mi doresc pe langa nebunia care exista in mine, si toti o stiu, sa exista si intelepciunea alegerii cuvintelor, discernamantul in luarea unor decizii. Dificil nu? Cine ma cunoaste, ar zice, no way, this is not the cretzu i knew. Well, I am.... And I wish for those things to come true...



Michael Jackson - They Don't Really Care About Us

Etichete: , ,

1 comentarii:

La 20 iulie 2009, 13:06 , Blogger Adela a spus...

Succes in devenirea "noului" cretzu! Da' sper sa pastrezi si ceva din vechiul.. ;)

 

Trimiteți un comentariu

Comentezi !?

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire