Aberatii poetice nocturne

copaci batrani si frunzele cazute pe jos

stau in fata noastra,martori a tot ce a fost

nestavilitul cer isi deschide poarta aratand

o iubire timpurie, o flacara arzand

Printre firele de iarba, alergam ca doi copii

tinandu ne de mana, harjolindu-ne, mai stii ?

si la umbra unui stejar obosit dar imens

buzele ti le-am atins, mai mult si mai des

Soarele privea ca un om pervers

La noi doi, sarutandu-ne intens

Din gelozie, ar fi vrut si el sa fie 

Indragostit ca noi, sa-ti dea tie

Iubirea ce dureaza doar o vesnicie

Aberatii, de data asta poetice !

Balada unei iubiri de mult trecute

Spuse din gura unui om, batran

Luati aminte inimi frante

Timpul trece, sentimentele raman

De ce iubesti, poate te intrebi

Lasa ma te rog sa iti raspund

Dragostea n-ai cum sa o pricepi

Nici acum, nici pe viitor, nicicand

Seri pierdute, lacrimi scurse,

Si o durere ti-au ramas

Toate printr-o soapta spuse

Punele acum, pe un faras

Ratacesti un timp, alene

Intr-un desert pustiu si rece

Mai tarziu sau mai devreme

O sa-ti revii, caci trece

Melancolie te ia de mana si te arunca

Intr-un bazin imens de lacrimi

Ai vrea ca sa te ia cineva de maneca

Ingeri sa te traga, poate heruvimi

Dar ei sunt fara putere in fata iubirii

Care o ai in inima, si realizezi

Ca nu te poti impotrivi firii

Cand esti pe cale doar sa pierzi

Imi iau ramas bun de la o iubire

Ce o port in al meu suflet

Inchid ochii si incerc cu a mea putere

Sa pun capat, cum e corect

Acum esti libera sa stii

Am renuntat acum la tine

Ma iubesti? Atunci ramai

Nu pleca, cu tine mi-e bine.......