miercuri, 3 martie 2010

Aberatii poetice nocturne

copaci batrani si frunzele cazute pe jos
stau in fata noastra,martori a tot ce a fost


nestavilitul cer isi deschide poarta aratand
o iubire timpurie, o flacara arzand


Printre firele de iarba, alergam ca doi copii
tinandu ne de mana, harjolindu-ne, mai stii ?
si la umbra unui stejar obosit dar imens
buzele ti le-am atins, mai mult si mai des


Soarele privea ca un om pervers
La noi doi, sarutandu-ne intens
Din gelozie, ar fi vrut si el sa fie 
Indragostit ca noi, sa-ti dea tie
Iubirea ce dureaza doar o vesnicie

Etichete: , ,

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentezi !?

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire