Aberatii poetice nocturne

copaci batrani si frunzele cazute pe jos

stau in fata noastra,martori a tot ce a fost

nestavilitul cer isi deschide poarta aratand

o iubire timpurie, o flacara arzand

Printre firele de iarba, alergam ca doi copii

tinandu ne de mana, harjolindu-ne, mai stii ?

si la umbra unui stejar obosit dar imens

buzele ti le-am atins, mai mult si mai des

Soarele privea ca un om pervers

La noi doi, sarutandu-ne intens

Din gelozie, ar fi vrut si el sa fie 

Indragostit ca noi, sa-ti dea tie

Iubirea ce dureaza doar o vesnicie