Da ma, am fost copil retard, de am alergat prin ploaie asta seara. Ploua torential, si inca ploua si fulgera, si eu eram in ploaie dansand si cantand de fericire. Si ce daca? Si daca am fost fericit toata ziua care e problema? Si daca vreau sa dau din fericirea mea, care e problema? Sunt un copil, si ma arunc in fiecare balta. Si imi ridic pantaloni pana in vine, si incep sa merg, spalandu-mi adidasi. Acum sunt uzi fleasca, maine nu cred ca ies, dar nu conteaza. Sunt fericit. De ce? Nu-ti spun, eu asa sunt tot timpul, caci musc, caci iubesc tot ce e in jurul meu, si musc din viata. Cum e ea, care e problema, dai de greutate asa si? Sunt oameni mai rau ca noi, si nu i aud pe ei plangandu-se. Stropi de ploaie, si sunete de pian. Versurile incep sa mi apara in gand. Midnight lady, de la Chris Norman. Da, midnight lady, dar cine sa fie nebuna, care sa ma tina de mana, dansand amandoi prin ploaie torentiala? Desculti, prin balti, pe strada, sarutandu-ne fierbinte si pasional? Cine indrazneste, hmm.... poate.. .da.. poate..
Plin de picaturi de ploaie, totul era udat afara. Baltoci, adevarate mici lacuri, erau cam peste tot. Ele oglindau realitatea din exterior. Totul de un gri inchis, o vreme de toamna, nu de vara. Ce este in capul lui, de sta atat de calm pe aceasta vreme furtunoasa? Cand totul in jurul lui este udat intr un mod brutal de mai multe picaturi de ploaie? Ce il face pe el, sa cugete, in acest fel incat nimic nu i pese? Pian, cate o clapa, lovita de degetul lui, in mintea lui, scoate un zgomot care il provoaca sa fie calm. Sa gandeasca profund asupra unui lucru mult prea filozofic pentru oricine. Cu toate ca afara era o ploaie torentiala, iar fulgerele si tunetele erau de neoprit, stand in acel parc, pe aceea banca, facea ca totul sa capete alt sens. Ma uitam la el, si mi l imaginam cum sta intr o padure, de fapt, intr o poienita inconjurata de o padure, la zgomotul naturii, al pasarelelor, al tuturor vietatile ce se armoniaza perfect, neatinse de mana omului, pe scurt, salbaticie. Statea practic, in mintea mea, ca intr un hamac, leganat fiind de vant. Singurul lucru ce i se parea destul de interesat fiind probabil stelele de pe cer. Eram cu umbrela in mana, si il priveam, acolo pe banca aceea, incercam sa mi dau seama ce are, adesea imi puneam si eu intrebari in legatura cu persoana lui. Oare as fi putut sa il ajut? Tot ce puteam sa i privesc, era doar spatele, lovit zdravan de picaturile groase de ploaie. Ajunsesem sa i simt si respiratia apasata, nu vroia sa se dea de gol, insa, respira greu, care era motivul? As fi vrut sa am puteri supranaturale, incat sa patrund in mintea lui. Cu toate ca nu reuseam acest lucru, simteam cum il puteam intelege. Cel putin inima mea era acompaniata pe aceleasi acorduri de pian, cantate de el. Strafulgera puternic, iar inima mea imi tresare puternic, insa el sta neclintit pe aceea banca. Ma uit spre cer, si imi spun, pana cand? Pana cand, aceasta ploaie, aceasta culoare inchisa pana cand? Oare nu e timpul ca soarele sa rasara? Primesc ghionturi de la inima mea, ce ma indemna sa ma duc sa vorbesc cu el, simteam cum experienta mea de viata, era asemanatoare cu a lui. Incep sa fac pasi, prin ploaia puternica, auzeam cum adidasi mei, paseau prin baltocile de pe strada. Cum incepeam sa fac un pas, cum deja puteam sa i simt singuratatea. Mai faceam un pas, si totul incepea sa mi se para atat de cunoscut. Un sentiment straniu, incepea sa si faca cale pe sira spinarii mele. Totul era asa, ca un fior rece, ca si cum, niste cuburi de gheata dansau samba pe spinarea mea. Distanta dintre mine si el, se scurteaza cu fiecare pas pe care eu il fac, si in momentul in care ma apropri de el, puteam sa i simt sentimentele devastate, puteam sa i simt aceea stare de zadarnicie, puteam sa i simt neputiinta. Erau unele sentimente negre. Era ciudata, deodata incepea sa mi para ca si cum ar fi fost o ruda de a mea, o cunostiinta pe care o stiu de foarte mult timp. Sunt in spatele lui, acoperit de o umbrela mare de lemn, mai veche, cu panza verde. Imi intind mana spre umarului lui. Incep sa simt picaturile reci de ploaie. Imi intind mana usor, pentru a evita orice sperietura. Intr un final, mana mea ajunge la destinatie, insa, mirarea mea a fost si mai mare. Intoarce privirea catre mine, foarte incet, rostind pe o voce foarte familiara "te asteptam, in sfarsit ai aparut". Raman pentru o clipa nedumerit si incremenit, totul era atat de cunoscut, nu ca un deja, dar ca si cum ceva ar fi facut parte din mine. Isi intoarce si mai mult privirea, iar pe cer, un fulger puternic lumineaza fata lui. Cad in un fund pe spate, speriat fiind de infatisarea lui. Imi duc mana la gura grabit, sa nu tip de frica, insa el nu era o ruda, sau o cunostiinta.
Nu, mirarea mea a fost si mai mare, caci acolo in acel parc, pe aceea banca, prin aceea ploaie torentiala, sedeam linistit si calm, eu.
Stau la birou, si ma tot freaca la cap o durere de cap. Foarte dureroasa, doar pe partea dreapta a capului, intorc capu si vad ca e intunecat. Cand o veni zapada asta odata? Foarte obosit, mi as face o cafea si as bea un redbul. Probabil, ca cineva are dreptate, cu prea multa energie, si prea multe lucruri pe care le fac, organismu are nevoie si de odihna, de un repaus, de o perioada in care sa stau, sa ma relaxez. Nu mi vine nimic in cap, durerea asta, unde e paracetamolul ala cand ai nevoie de el?
Deh, cine mai umbla pe vant puternic ud in cap si imbracat subtire? Cine are chef de plimbare, sa se duca sa se plimbe prin ploaie? fara caciula, fara fular, si pe langa asta sa mai si alerge. De ce alerg? Sa mi irosesc energia pe care o am, si in afara de asta, sa fiu cu gandurile mele, e ceva ... ce il fac inconstient, mi se misca pur si simplu picioarele, mintea mea fiind ocupata cu dezordinea din cap. Un pas, o baltoaca care desigur intru in ea, e doar una, din multele pe care le voi lua. Oricum e bine ca alerg, ca merg...si astept, astept soarele si astept curcubeul :D
Ma intorc, ma cheama, durerea de cap, cretzule crezi ca ai scapat? haida haida.. ia si munceste cu mine pe capu tau. Ii trag o privire si ii zic, beeeshi ma, sunt intr o buna dispozitie
Scris cu dragoste și pasiune de Neydamn.
