Limba romana predata in Grecia
Citez de pe site-ul MAE :
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a efectuat o vizită oficială în Republica Elenă astăzi, 1 martie 2010. În cursul vizitei ministrul a avut o întrevedere cu premierul şi ministrul afacerilor externe, George Papandreou, la Palatul Maximos, precum şi convorbiri cu ministrul supleant al afacerilor externe, Dimitris Droutsas.
Discuţiile au acoperit o gamă largă de subiecte de interes în planul cooperării bilaterale, regionale şi europene, relevând nivelul excelent al relaţiilor româno-elene, bazate pe istoria comună, proximitatea geografică şi convergenţa de abordări şi poziţii. În context, a fost subliniată voinţa celor două părţi de a marca aniversarea în acest an a împlinirii a 130 de ani de relaţii diplomatice româno-elene, prin organizarea unor evenimente culturale, precum amplasarea bustului diplomatului român Nicolae Titulescu într-o piaţă din Atena, care va urma să îi poarte numele.
Un alt subiect important în plan bilateral l-a constituit cooperarea economică, al cărei potenţial de creştere rămâne semnificativ, în pofida actualei crize economice şi financiare. În context, ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi a transmis un mesaj de susţinere politică pentru eforturile Greciei de redresare economică, subliniind încrederea în reuşita măsurilor asumate de guvernul elen prin Planul de Stabilitate şi Dezvoltare.
Au fost abordate şi aspecte legate de securitatea energetică la nivel european, cele două părţi reiterându-şi interesul pentru materializarea proiectelor europene majore cu accent pe Nabucco şi ITGI. De asemenea, ministrul român a subliniat interesul în realizarea la Constanţa a terminalului LNG.
Teodor Baconschi a salutat, de asemenea, deschiderea manifestată de partea elenă privind semnarea unui acord bilateral în domeniul educaţiei care să permită studiul limbii române în şcolile elene pentru tinerii aparţinând comunităţii româneşti din Grecia.
În plan regional ambele ţări şi-au exprimat susţinerea pentru procesul de integrare europeană a Balcanilor de Vest, fiind salutată iniţiativa Greciei de a defini un orizont temporal pentru extinderea UE cu aceste ţări, iniţiativă cunoscută sub denumirea de ‚,Agenda 2014’’. Au fost evidenţiate proiectele şi modalităţile concrete de cooperare în plan regional, atât în cadrul Sinergiei Mării Negre, cât şi în cadrul strategiei UE pentru Dunăre, ca liant între spaţiul dunărean şi cel al Mării Negre. În acest cadru, partea elenă a acceptat invitaţia ministrului Teodor Baconschi de a participa la reuniunea în format trilateral România-Grecia-Bulgaria programată pentru luna mai a acestui an, la Bucureşti.
În planul cooperării europene, a fost subliniată convergenţa de poziţii ale celor două ţări pe tema reformei Politicii Agricole Comune, a implementării Tratatului Lisabona, precum şi potenţialul de cooperare în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne
Etichete: grecia, limba romana, predare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentezi !?
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire