Ironia Sortii

"Nu stiu unde e, aseara a ajuns acasa plangand. Toata noaptea a plans. Nu stiu ce probleme aveti intre voi doi, dar acu azi dimineata cand m-am dus la ea in camera, nu am mai gasit-o. Telefonul il are inchis, colegele ei nu stiu nimic de ea. O vreau intreaga acasa, si teafara.... Te rog....."

Alergam, pentru ca stiam ce am sa gasesc. De altfel teama pusese stapanire pe mine puternic. Regretele cadeau navala. Intepatura dupa intepatura, aveau grija sa mi coboare pe umerii mei, haina vinovatiei atat de grea. Alergam si respiram aerul cel rece, al unei nopti tarzii de toamna. Eram ingrozit de ce as putea sa gasesc....

Ma gandeam, cum as putea sa o gasesc, dupa ce am terminat de vorbit cu mama ei. Luasem in gand toate locurile posibile. Parc, cinema, Universitate, nimic. Nu o gaseam.Telefoane peste telefoane dadeam, pe la prieteni sa fie cu ochii in patru in oras. Eram pe o banca gandindu-ma unde as putea sa o gasesc? Vinovatia ma apasa din ce in ce mai greu. Lacrimile incepeau sa si croiasca drum pe un obraz obosit. Oare am ucis persoana pe care o iubeam prea mult? Oare am respins-o in halul in care am impins-o spre sinucidere? Durerea ce o simteam in inima doar cu gandul la acest fapt era imens. Nu cred ca aveti idee, cum este sa simtiti cate o lovitura cu parul exact in piept, in inima. Asa ma simteam eu. Eram disperat, ma dadusem prada ingrijorarii excesive. Era timpul sa imi ascult inima. Sa nu mai gandesc cu creierul meu limitat. Pentru ca in acel moment invatasem un lucru destul de brusc. In dragoste nu exista ratiune. Din contra, in dragoste exista nebunie. Cel care zice te iubesc, si o zice cu mintea, e un mare mincinos. Acel te iubesc care izvoraste din inima, este cel sentiment puternic, care creaza conexiuni ce raman, intiparite adanc in sufletul tau.

Era exact asa cum credeam. Am alergat spre ea, si am luat-o in brate. Am incercat sa o trezesc, i-am verificat pulsul, era slab dar inca mai batea. Era inconstienta intinsa, pe o iarba. Lacrimile ce mi dadeau nu puteau exprima durerea care o aveam. M-am vazut in acel moment cel mai rau om de pe planeta. Era timpul sa iau o decizie si din pacate am luat-o iarasi prost.

Stand si gandindu-ma, mi-am ascultat inima. Cunosc oameni care zic "te iubesc" si singurul lor gand este hai sa te fut mai repede. Cunosc oameni care sunt in stare sa promita luna de pe cer, doar ca sa isi bata joc de fete, si sa le futa. Cunosc oameni care, sunt mai degradati ca mine, care isi bat pur si simplu joc de ele. Eu, am fost mai rau. Eu, am ranit constient, si am calcat inima persoanei care o iubeam. Unde putea sa fie? Inima din strafundul sufletului meu, imi aduce aminte de acel loc, din afara orasului. Acel deal. Era ceva ce ma avertiza ca acolo ar fi ceva. Era ea... Nu mai gandul ca ar putea acolo, mi-a dat destula energie sa alerg. 7 km, alergati in mai putin de 30 de minute. Non-stop, se facea de seara, aerul era rece, un tarziu de toamna, si o noapte aspra isi facea aparitia incetul cu incetul. Picioarele mele, insa fugeau si alergau ca un cal pur-sange.

Am ridicat-o in bratele mele, si am inceput sa merg cu ea, pana in oras. La spital. Telefonul imi murise de la atatea convorbiri, iar bani de taxi nu mai aveam. Eram eu cu ea, mergand pe o straduta de la periferia orasului. Nu era nimeni pe strada. Eu cu ea, vorbing, incercand sa o fac sa mi auda vocea. somniferele luate cu pumnul, o impiedicau sa isi deschida ochii. Plangeam strigand : "Nicole, iubirea mea, nu ma parasi. Nu lasa orgoliul meu sa te ucida. Nu te lasa invinsa de prostia mea. Te implor Nicole, iarta-ma". Gandul ca ar fi fost prea tarziu ma ucidea incetul cu incetul. Soarta avea sa ma aduca fata in fata, cu problema de unde au inceput toate necazurile. O masina se opreste in fata mea, aproape de centru. Din ea aceiasi tigani coboara din masina, si tipul pe care l-am batut. Erau pregatiti sa ma bata, iar, insa m-am uitat in ochii lui si i-am zis. Zici ca o iubesti? In halul asta o iubesti? Si eu si tu? Incat suntem in stare sa o omoram? Ajuta-ma sa o duc la spital, si apoi faci ce vrei cu mine, dar lasa-ma sa o vad teafara. Aveam lacrimi in ochi. Iar el, a inceput si el sa planga. A venit si m-a ajutat indata. Ironia sortii, face ca trecutul ei, sa vina in ajutor, intr-un moment critic.

Spitalul era plin de oameni care erau raciti, sau din accidente. Ea era in bratele mele, si am trantit usa de la urgente. Ajutooooooor, a fost un strigat, ca al unui leu ranit. Eram ranit, si eram indurerat. Imediat asistentele si medici au sarit in ajutor. Au verificat pulsul, au pus-o la aparate, i-au pus masca de oxigen, si au inceput sa i faca injectii. Au luat-o de langa mine, si nu m-au lasat sa fiu alaturi de ea. Am cazut in genunchi, si mi-am pus mainile in cap. Ma strangeam cu mainile de piept, apasand puternic pe inima mea. Durerea era incredibila. X vine la mine si imi pune mana pe umar.

Imi ridic capul, si il priveam pe acel om, cu atata ura, incat il vroiam mort. Dar in acelasi timp il priveam cu respect, pentru ca ma ajutase, o ajutase pe Nicole....

Ma ridic, si ma uit la el, in ochii lui. Era timpul sa am o discutie cu el. Era timpul sa mi pun in aplicare decizia luata...Era timpul.....

Va urma ( ultimul episod urmatorul )