Impacarea

James Morrison-Please don't stop the rain

Cum a auzit aceea fraza, iesind din gura mea, a inceput sa planga. Nu a mai rezistat si a inceput sa planga. Cat de idiot eram, incat sa fiu o stanca in fata ei, in fata lacrimilor ei, care veneau din ce in ce mai mult. Cauta un raspuns, o explicatie, de ce? Nu eram sigur ce raspuns sa-i dau, tot ce incercam era sa scap de nelinistea care o aveam in interiorul meu. Era acolo in fata mea, o iubeam si cu toatea astea ma comportam exact pe invers cum ar fi trebuit sa ma comport. Eram in parcul Romanescu. Nori cenusii se adunau deasupra capetele noastre. Am incercat sa o strang in brate. Dar ea dadea pumni in pieptul meu, si ma facea las. O strang tare in brate, si incerc sa o calmez. Isi ridica privirea spre mine. Pe fata ei, picaturile de ploaie se amestecau cu lacrimile ei fierbinti. Le puteam diferentia pentru ca vedeam din care picatura iesea aburi. Fulgere, incepea o ploaie naprasnica. I-am zis ca doar pentru o vreme, sa mi pun gandurile in ordine, a inceput sa planga si mai tare. Eram amandoi uzi fleasca in aceea ploaie. S-a uitat la mine, plangand si mi-a zis ca sunt un las. S-a intors cu spatele la mine si a plecat spre casa. Am vrut sa o conduc acasa, dar a zis ca nu vrea ca un las sa o duca acasa. Ca ii este bine si singura. Si a plecat, lasandu-ma singur.

Zilele care au urmat, nu va pot explica cum au fost. Cum am ajuns acasa, simteam vinovatia bantuindu-ma si nelasandu-ma sa dorm. Plangeam, de vinovatie, si de faptul ca tocmai am alungat singurul motiv de fericire din viata. Pe mess, nu prea mai vorbeam, si cand vorbeam era ceva de genu, salut, salut si atat. Nici unul nu dadea vreun semn. Nu mai eram in stare de nimic. La servici eram planta, incepeam sa plang auzind cuvantul dragoste, sau mai rau cand o colega pomenea de Nicole. Am vorbit cu una dintre prietenele ei, intreband-o cum se simte, e bine? Eram ingrijorat pentru ea. Tacerea ei, insa mi-a dat de inteles suferinta prin care trecea. Nu aveam pe nimeni altcineva, ca sa zic ca mi doream aceasta despartire. Imi era frica de respingere. Intr-o seara de vineri, am vorbit cu ea pe mess. Mi-a cerut web-cam si i l-am dat. Mi l-a dat si ea. Cand am vazut-o cum era, mi-au dat lacrimile instantaneu. M-a vazut ca plang, a facut pe aia tare, si m-a intrebat, de ce plangi? Nu este asta ceea ce iti doresti? Cred ca ii placea sa ma vada asa, ca o mica razbunare. Am cerut sa ne intalnim, scurt ca sa clarificam niste lucruri. A acceptat spre surprinderea mea. Seara, cand nori se imbinau printre razele lunii pline, luminata puternic de un Soare apus, m-am intalnti cu ea. In acelasi parc unde ne despartisem. Am inghitit in sec, si o asteptam, sa vina. Incercam sa mi gasesc ideile care sa le zic. Pana la urma, am zis ca sinceritatea e cea mai buna. Ne-am pupat pe obraz cat de rece a putut sa fie acel sarut pe obraz. Ne-am asezat pe o banca, si i-am explicat totul. Starile mele, frica mea, faptu ca nu stiam ce vede la mine, sau ca nu eram sigur pe faptul ca ma iubeste. Am inceput sa plang, si sa ma pun in fata ei, punandu-ma pe genunchi. Mi-am cerut iertare pentru lasitatea mea, si am zis ca am realizat in aceasta saptamana de despartire, faptul ca fara ea nu puteam trai. Vroiam sa aflu, daca ma mai puteam impaca cu ea. Tacea din gura, si ma oftica lucrul asta. Ma ridic si eu, si las capul in jos, incercand sa mi ascund lacrimile care incepeau sa iasa mai rau din ochii mei. M-am intors, cu spatele la ea, si i-am zis o ultima propozitie. "Se pare ca iti este mai bine fara mine, din cate vad ... ", si am dat sa plec. M-a prins de mana, si a venit in spatele meu, m-a strans puternic in brate, si m-a facut, prost si idiot. M-am intors catre ea, si eram nedumerit. Plangea si ea, numai ca ea plangea de fericire. "Cum sa nu iti dai seama daca te iubesc sau nu? Te iubesc din inima, alaturi de tine am trait cele mai frumoase momente din viata mea, am simtit din strafundul sufletului meu ce inseamna fericirea alaturi de tine. De unde asa ganduri?". Nu am mai stat pe ganduri, si am sarutat-o, cu dor cu pasiune. Tot ce mi iesea din gura era "iarta-ma". Fara ea nu puteam trai, in saptamana in care am fost despartiti, ma simteam asa de singur, rupt in doua, nu eram eu. Nu eram deloc fericit, si nici nu imi era bine. A doua zi, o chemasem pe la mine la apartament. Eram singur, si vroiam sa ma revansez. Am cumparat niste uleiuri inmiresmate pentru masaj. Am si gatit ceva rapid dar cu suflet. Piure de cartofi cu pulpe la cuptor, bine facute. Am pus 2 pahare, 2 lumanari, si am turnat vin rosu. Am mancat si am baut, si apoi am invitat-o la mine in camera. Aveam de gand sa i ofer ceva special. S-a intins pe pat, si-a dat jos hainele, si a ramas fara sutien decat cu spatele dezvelit in fata mea. Mi-am turnat ulei pe mana, si am inceput sa-i fac masaj. Imi aluneca mana, pe pielea ei delicata, intr-un mod sensibil si placut. Eram din nou, indragostit de ea, si vroiam sa o fac fericita. Scapasem de indoieli, si eram sigur de dragostea ei. In scurt timp, din masajul obisnuit, s-a transformat intr-un masaj erotic. Am inceput sa o sarut pe gat, si ii mangaiam cele 2 puncte erogene de pe spatele ei. Respiratia ei, era apasata, si incepea sa geme. S-a intors brusc si a inceput sa ma sarute. Ii era dor de mine, si eu de ea. Acela a fost un sex de impacare. Si ce mai sex, frumos, atent, romantic. Era intr-un moment unde, ne doream sa fim cat mai mult impreuna. Sa avem cat mai mult timp petrecut. Nu stiti cum este, probabil ca multi nu stiti, dar cei care stiu ce vorbesc, stiu cum e sa simti dorul care te apasa, si sa iti doresti sa stai cat mai mult timp cu persoana respectiva.

Eram din nou cu Nicole, dar aceasta despartire avea sa lase urme pe viitor....