Inceputul sfarsitului

Aveam in bratele mele tot ceea imi doream. Nicole era perfecta, frumusetea ei naturala, ma coplesea. Pe zi ce treceam ma indragosteam de ea over and over. Dar ceea ce nu planuisem e, ca odata ce creste, si realizeaza puterea care o detine, de la iubire la durere e doar un pas. Toamna, se asternea, linistita, incepand mai intai cu vanturi mai intensificate, si cu schimbarea culorii dimprejurul meu. Acel verde viu, colorat, se transforma treptat in galben amarui. Pe zi ce trecea, incercam sa-i demonstrez ei iubirea mea. In mine, isi facea loc frica de a nu o pierde. Incepeam sa ma indoiesc de iubirea ei. Incepeam sa-mi pun intrebari. Oare ma iubeste? Ce poate iubi la mine? Nu sunt bun, nu sunt frumos precum e ea, de ce sta cu mine. Aceste ganduri, ma loveau cand stateam singur, ori in camera mea, ori prin plimbari nocturne prin parc. Framantarile incepeau sa ma apese, si se vedea asta. Eram ganditor chiar si cu ea. Odata stand in fata unei biserici, deasupra unui zid puternic construit acum mult timp, stateam in poalele ei. Doamne ce frumoasa e, zambetul acela cu buzele acelea rozalii, ma fermecau. Cazusem sub vraja iubiri oarbe. Orice mi-ar fi cerut, i-as fi daruit. Se juca cu degetele ei prin parul meu, privind amandoi printre frunzele copacilor apusul soarelui. Imi mangaia fruntea, cu unghia ei, tachinandu-ma, mentinandu-ma in alerta, pentru orice. Si cum stateam in poala ei, o lacrima, a inceput sa iasa la iveala, pe obrazul meu drept. Nicole, a luat lacrima aceea pe deget si a pus-o in gura. A vrut sa mi guste lacrima, si m-a intrebat ce am, ce ma framanta. Nu stiam ce sa raspund, sa tac din gura, stiam ca nu e bine, pentru ca as fi scos-o din pepeni, dar sa-mi deschid gura, tot ar fi iesit scandal. Singurele mele cuvinte, au fost, "presimt ca ceva rau se va intampla". Asta a fost si greseala mea, lacrima scursa, a fost inceputul sfarsitului. Am aratat faptul ca ma indoiam de ea, chiar cand ea era langa mine. Ma iubea, iar eu ca orbul imi era frica ca nu ma iubeste. Cati dintre voi nu ati facut aceasta greseala? Sa nu fiti siguri de iubirea celuilalalt? Eu da, si prost am fost. Greseala imi este intiparita adanc in rana sufletului meu, caci ea a dus catre pierderea ei. Am lasat-o sa mi alunece din mainile mele...

Simt cand ceva se va intampla, stomacul meu ma anunta, Spider-man are simturile lui de paianjen, eu am stomacu meu. Se framanta singur, incercand sa-mi faca inima sa pompeze adrenalina, pregatindu-se pentru orice. In poalele ei, stomacu meu se framanta. Ea sarutandu-mi mainile, si spunand ca ma iubeste, nu ma linistea. Eu, facusem atat de multe pentru ea, atatea fapte, ii demonstram trup si suflet cat de mult o iubesc. Poate ca eram si eu copil, ca si ea, si era prima data cand eram atat de indragostit. Cautam ceva solid, care sa ateste dragostea ei. Ce prost eram, dragostea nu trebuie dovedita, ci trebuie simtita. Iar alaturi de ea, eram cel mai fericit. Atat de orbit eram de framantari, incat am pierdut acest lucru din vedere. In momentul in care ne-am dat jos, am simtit nevoia sa o iau in brate. Am strans-o asa de tare in brate, si i-am zis ca o iubesc sincer. Ea, ingrijorandu-se si mai mult, se uita la mine, si ma intreaba daca am ceva? Lipsa de comunicare, refuzul meu, de a-mi explica interiorul meu, si starile mele, am impins-o practic spre acest taram al framantarii. Cu o singura, diferenta, ea nu arata asa de bine cum eu aratam. Ne cunosteam asa de bine, ii stiam fiecare particica a pielii ei, cu ochii inchisii, si cu toate astea, nu o cunosteam indeajuns de bine sa realizez cat de mult ma iubeste...

Marti, 13, zi nefasta, startul oficial, al sfarsitului. Dupa o perioada in care am fost rece, Nicole, avea ochii incercanati. Erau, lipsiti de somn, si ii lipsea acea stralucire, ce radia, cand era fericita. Trebuia sa mi fi dat seama, dar am continuat sa fiu rece, ma gandeam ce sa fac ca sa o cuceresc. Prostu de mine, deja o cucerisem. Doar era cu mine, doar facea dragoste cu mine, mi se daruise mie total. Eu eram primul din viata ei. Ma alesese pe mine, ce dovada de iubire mai mare ca asta doream? Dintr-o mica cearta, cu subiectul comunicarii disputandu-se aprig, intre noi doi, am deschis gura, si am zis cea mai tampita fraza din viata mea : "Cred ca ar fi mai bine sa ne despartim o perioada, ce zici? Pana se calmeaza spiritele?". Ce incercam sa fac atunci? Frica de respingere pusese stapanire pe mine. Devenisem un zid chinezesc imens, format din mai multe ziduri de aparare. Ma fortificam pentru ceea ce stomacu meu ma anuntase. Ma pregateam pentru durerea care urma sa vina ...

Va urma.....