Caderea mea...

Citizen Cope - Holdin' On

"Da sunt bine... de ce intrebi asta?" pe un ton de nestiutor. Vroiam sa par indiferent, voiam sa par rece, desi inima mea, plangea dupa ea, buzele mele o chemau in fiecare secunda, eram atat de incapatanat incat sa nu imi ascult impulsurile. Vroiam sa am demnitatea mea. Idiotul de mine, nu stiam la ce dadeam cu piciorul. "Am auzit ca ti-a fost rau, si vroiam sa stiu daca esti bine..." gandindu-ma acum, in trecut, la acel moment, nu ma pot abtine, sa nu mi dea o lacrima. De ce vorbesc cu asa parere de rau? Pentru ca in imaturitatea mea, si mandria mea, plus un orgoliu tampit, intorceam raul prin rau. "Altceva mai vrei sa ma intrebi? Merci de intrebare nu trebuia sa te ingrijorezi.... " taios, si rece. Atat, astea erau cuvintele ce puteau defini felul meu de a vorbi cu ea. "Nu, ma bucur .... chiar ma bucur ca esti bine......", am intrerupt-o brusc, si i-am taiat-o "Trebuie sa plec, pa !" si am inchis telefonul.

Am inchis telefonul, pentru ca nu mai rezistam, si incepeam sa plang, si astfel nu vroiam sa arat partea aceea care plangea dupa ea. Perioada care a urmat, a fost una destul de proasta. Am ascultat sfatul prietenilor, si cum ei imi ziceau, trebuia sa o uit. Iar vorba care circula in lumea moderna este "cui pe cui se scoate". Am continuat pe calea bauturii, si am inceput sa beau, si sa merg prin discoteci. Imi revenea in mine, vechiul eu, cel curvar afemeiat, care agata orice tipa vroia. Insensibil, incapabil de a iubi. Ma transformam intr-o persoana rece. Am baut intr-o noapte atat de mult, incat dimineata m-am trezit intr-un camin, cu 2 fete in pat. Aveam tricoul rupt, iar blugi aruncati pe un calorifer. O durere de cap imensa, ce necesita imediat un paracetamol sinus. Ma uit mai bine la cele doua fete ce stateau intinse, goale sub o patura subtire. Dormeau atat de linistite si nepasatoare. Ma scol, imi pun chilotii pe mine, imi trag blugii pe mine. Si scot capul pe fereastra. Eram la Agronomie. In fata ei, un parc, mini parc as putea zice. Imi bag mana in buzunarul de la blugi, si observ un pachet de tigari.

LM verde, de menta. Scot o tigare, caut un foc, si o aprind. Am tras pentru inceput in piept, si am inceput sa tusesc. Dar efectul ce il dadea menta aia, racoritoare, era perfecta pentru sufletul meu distrus si rece. Tocmai incepusem sa fumez. Nimic nu putea insa, sa ma faca sa o uit pe Nicole. Despartirea de ea, ma fortase la o maturizare brusca. Bautura, femei, tigari, cazino-uri, excursii cu munte, cam tot ce poate isi dori un tanar, eu le aveam. Nu aveam bani, dar pot sa zic ca aveam noroc cat carul. Dar aproape in fiecare dimineata, treceam pe la ea la apartament, si eram cu telefonul in mana. Formez #31#0764 95 .... numarul il stiam si mort. Apelam, un scurt beep. Vedeam cum se aprinde lumina de la ea la fereastra. Incepeam sa zambesc pentru ca i stiam obiceiurile. Se uita la telefon, si vedea numarul ascuns, trage o injuratura, nu inchide lumina, ci sta sa se gandeasca, cine ar fi putut sa dea beep, si apoi inchide ochii. Cand ii va veni somnul, se va trezi sa stinga lumina. Insa ceva s-a intamplat. Lumina se stinge brusc, iar eu ma sperii. Dau sa plec, spre casa mea.....

Cand ajung in dreptul coltului de bloc, o aud cum striga dupa mine ... "Razvan.....". Ma opresc, si intorc privirea. Eu intr-o geaca de piele de motociclist, cu barba lasata si cu tigara in coltul gurii, ea in niste pantalonasi scurti, si o mica camasa pe ea. Era camasa mea uitata la ea acasa. Picioarele ei perfecte erau le vedere, si ma uitam cu dor la ele. Imi era dor sa o mangai sa o sarut, sa o strang in brate sa fac dragoste nebuna si pasionala cu ea. Imi intrase in mintea mea, si in fiecare fir de par al meu.

"Razvan trebuie sa vorbim..."

Va urma....