Dimineata de Craciun

Am trecut prin multe sentimente in ultima vreme. Oare mai sunt ce cred ca sunt? Oare sunt in stare sa mi indeplinesc dorintele? Oare sunt in stare sa fiu nepasator si indiferent si sa devin egoist, si sa mi petrec timpul, indeplinindu-mi dorintele inimii mele? Inainte as fi fost in stare sa zic da. Pot sa fiu aceea persoana nepasatoare, indiferenta, pot, dar exista un mic obstacol, care ma ancoreaza de realitate. Si nu ma lasa sa imi iau zborul. Dragostea. Din cauza ei, raman incatusat, in aceasta lume de a ajuta pe cei din jurul meu. Empatie, sinceritate si dragoste. Ma opresc pe mine acum, sa-mi fac bagajul si sa plec, in lume, fara nimic si sunt sigur ca as reusi. Am incredere in mine, dar cu toate impulsurile care le am, nu pot atata timp cat imi iubesc aproapele. Iar aici nu intra doar familia, nepoata mea, sau rudele. Nu, prieteni, oameni care de abia ii cunosc. Am un talent ascuns in stomacul meu. Teoria este urmatoarea, ca totul trece prin stomac. Dragoste, iubire, ura, frustrare, mancare, bautura. Totul are legatura cu stomacul. Si am acest talent, de a mirosi oamenii. In principiu, dupa cateva minute bune, imi dau seama ce fel de oameni sunt. Si nu am gresit niciodata. Atunci cand miros un om, ca e bun, ca ii simt inima, atunci il ajut, pentru ca stomacu meu ma atentioneaza. Teorie ciudata, dar a mers pana acu. Ce fel de dragoste aveti voi? Doar pentru iubit(a)? Doar pentru familie? Cati dintre voi, puteti spune cu mana pe inima, ca va iubiti aproapele? Hmmph, cam ... putini as crede eu.

Exista o singura persoana, pe lumea asta pentru care as renunta la tot, inclusiv viata mea : Jaqueline. Familia nu se pune, dar, ea... este un inger. Sunt o rola de film, ce inregistreaza evenimentele din viata lui, si editeaza, pastreaza ceva scene bune, intense, unele le scoate, sau le pastreaza intr-o arhiva, numita the dark place. Afisez, filmul vietii mele, pe masura ce imi traiesc viata. Asa ma simt, si cu toate astea, impulsurile sunt inca in mine. Exemplu? Sa ma duc in Castellon. De ce? Sa o vad, sa... nu stiu, sa o vad decat. Dar am luat o hotarare, mai bine pastrez aceasta imagine de perfectiune, decat sa fiu dezamagit. Mai bine o pun la rank-ul de femeie ideala, si sa nu fac ceva, ca sa fiu dezamagit. Ce fac eu? Pastrez o amintire si o pun intr-o rama de aur. Pana cand voi intalni idealul din nou, ea este in inima mea.

Mosu' a trecut inainte pe la mine, si cu o seara inainte de Ajun, m-a strafulgerat cu perfectiunea si idealul. Frumos cadou Mosule! Sa ne traiesti, atata timp cat noi mai avem umanitate! Sarbatori Fericite!