Cascada de ganduri

Incep acest articol, fara a scrie deocamdata un titlu. Si fara caractere romanesti. S-ar putea sa scape cateva greseli, imi cer scuze de pe acum. Azi, bine ziua care a trecut, a fost o zi ciudata. Am stat cam toata ziua, mancand pizza, si chips-uri, si uitandu-ma la filme. Lista este in postul anterior. Ca recomandare, si unul, care mi a ramas in minte este urmatorul : 500 days of Summer. "How come, I didn't see you? Maybe because you weren't looking." si "There are no miracles, there's just coincidence", aceste doua citate imi rasuna in mintea mea inca si acum. Cat de adevarate pot sa fie, iar filmul, trateaza unul dintre cele mai delicate subiecte, soarta, destin, dragoste. Exista oare, suflet pereche? Destinat fiecaruia? Soarta, daca exista, pana acum, mie nu prea mi a adus fericire. Ci doare durere in inima. Si poate din aceasta cauza, ma gandesc ca, soarta nu are de a face cu relatiile, cu dragostea. Soarta ,destin - mumble bumble shit. It is true, kids. Lumea, este o lume cruda, perversa, to hell, ma uit in propria mea viata, si pot sa realizez faptu, ca traim intr-o lume plina de oameni falsi. Care tot timpul poarta o masca, sa fie ceea ce nu sunt de fapt. Iti zambesc, te ajuta, dar.. rar si greu este sa gasesti oameni, care sa te ajute, fara absolut nici un motiv. Oameni care sa nu astepte nimic in schimb, poate doar zambetul tau. Am eu parte de asa ceva rar de cum povestesc? Poate, cred ca da. Asta e principiul meu, care din pacate nu prea s-a schimbat, thank God, help others, as you would wanna be helped. Sau mai bine zis, comporta te cu ceilalti, asa cum ai vrea sa se comporte ei cu tine. Pentru multi, o abureala ieftina si veche, insa, va zic ca, merita. Am avut multe, esecuri, multe dezamagiri, in asa zisi prieteni, insa mare este bucuria atunci cand, de odata, apare o persoana care, sa se comporte asa cum te comporti si tu. Si uite cum incep sa aberez. Si ce daca, nu vrei sa mi citesti gandurile scrise, poti sa pleci. Poate ca, traiesti intr-o asa zisa viata, unde totul iti vine in fata casei tale. Pentru acei oameni, i-as intreba, in voi exista compasiune? Pe cat de mult realizez, ca traim in aceasta lume mizerabila, plina de oameni de interes, perversi, pe atat de mult am credinta ca ceva se poate schimba. Si de ce zic asta? Inca mai am speranta in mine, ce explodeaza atunci cand, intalnesc oameni asemanatori cu mine. Si da, nimic nu mai conteaza, cand ai in jurul tau asemenea oameni.

Sinceritatea, ceva asa de, pierdut intr-un loc al cuvintelor, obscene in ziua de azi. Nu trebuie sa il folosim, nu avem voie sa ne gandim la acest cuvant. Suntem doar oameni, iar noi, mintim pentru ca avem voie, e mai simplu decat sa fim sincer right? Ne place sa inselam,sa manipulam, sa ne facem drumul spre tinta, pe spinarile altora. De ce sa fim sinceri? Cum as putea eu, sa zic, urmatoarele, sunt un mare pervers, afemeiat, porc, indiferent, care adora jocul seductiei? Nu as putea nu? Ei bine, intrebati prietenii si cei care ma cunosc. Prefer sa fiu sincer, pentru ca astfel risc sa pierd ceea ce este foarte important. Increderea celorlalti. Iar daca nu vorbesc eu in numele meu, risc ca anumite lucruri din trecut, sa iasa la iveala exact atunci cand nu am nevoie sa apara. E asa de greu, sa cladesti o prietenie bazata pe sinceritate. Exista frica de cum reactioneaza persoana respectiva. Insa atunci cand cladesti o asemenea relatie, in inima ta, se intampla ceva magnific. Tresalta over and over again, de bucurie, masiva, inima ta, este acum conectata la inima altei persoane. Sigur, insa,cine mai da importanta in aceste vremuri moderne, acestor lucruri? Cine mai pune pret, pe true friendship? Eu unul, si da, mi-este un dor, de foarte multi prieteni, multi dintre ei, nici nu realizeaza acest lucru. Oare lor le este dor de un cret, tampit, nebun ? Nu am de unde sa stiu asta. Poate.. sper...

Ador copii, iar din The Rebound, am invatat ceva, cel ce se intelege bine cu copiii, indiferent de varsta care o au, atunci sigur va fi un parinte foarte bun, cand ii va veni vremea. Imi doresc, un copil al meu, daca este baiat, voi innebuni de fericire. Sa pot sa il tin de manutele lui asa de mici si de scumpe, iar privirea acea de inocent, de bebelus, cel mai nepretuit lucru din lume. Pe langa faptul, sa fi langa el, sa il educi, sa il ajuti in etapele dificile ale vietii, sa fi alaturi de el, sa il mustri, sa investesti in el timp, si dragoste, pentru ca pana la urma, cei care vor da mai departe si vor transmite, principiile tale, si dragostea, sunt ei. Copii. Ii iubesc asa de mult, cel mai sincer, zambet care l am intalnit vreodata, zambetul unui bebelus. Cel mai frumos ras, cea mai incoruptibila moaca. Bebelusul, oare nu suntem noi toti, asa cand ne nastem? Oare nu pornim toti de la acelasi nivel? Oare nu avem toti aceasi inocenta in noi, cand venim pe aceasta lume cruda, si egoista, si perversa? Ce ne face sa devenim asa, total opus empatiei, adepti ai narcisismului, intr-o masura oarecare, egoismului? V-ati da viata pentru cineva necunoscut? Ati salva viata unei persoane total necunoscute voua, cu pretul vietii voastre? Eu unul da, as face acest lucru ( iar multi dintre voi ati zice, sa te vedem pus in fata actului si sa te vedem ).

Hai sa ne schimbam oameni buni, sa ne uitam mai atenti unul la celalalt, sa intelegem nevoile care le are fiecare, sa intelegem durerea, si sa avem empatie si compasiune. Ne putem oare alinia la suferinta altcuiva? Sa putem gandi in acelasi mod, in care si el gandeste? Sa intelegem durerea cuiva, ce il apasa de mult timp? Cam greu, pentru persoanele care sunt ocupate cu ei insasi. Cam greu.

M-am decis asupra titlului. "Cascada de ganduri". Mi se pare un titlu perfect, pentru aceasta postare, voi ce credeti ?