vineri, 25 septembrie 2009

Ratacind prin culoare de nisip


Ca o fantoma, i se arata in fata. Cine nu ar sti ar zice ca are vedenii. Oare?! I se afiseaza in fata lui asemeni unei persoane reale, si cu toate asta nu se pot atinge, nu se pot saruta, nu se pot tine in brate. Ii lipseste ca si cum desertul, in fiecare zi cerseste ploaia. E in camera lui, in patul sau, iar printre lacrimile de pe ochii sai, vede flash backs, amintiri a ceea ce a fost odata, de mult. O naruire a ceea ce nu avea sa se intample. Bucati de puzzle, puse cap la cap, fac loc unui tablou trist. Un vant racoros isi face loc printre crapaturile de la geamul sau, distrugand "pelicula" din fata sa. Clipeste, ca si cum pana atunci ar fi fost hipnotizat. Probabil, caci retraia momente frumoase, era "acolo". Se ridica, si se duce spre toaleta. Aprinde becul, un neon cam vechi, cu un sunet ce ti face paru de pe maini sa ti se ridice. E in fata oglinzi, si isi clateste ochi cu apa rece. Se duce la laptop, il deschide si da drumu la winamp. Da pe shuffle, iar melodia care incepe in boxe sa rasune, ii taie respiratia. Somebody's me, il transpune direct, in vechile sale amintiri, incepand sa simta, sa miroasa, sa atinga, ceea ce nu a fost vreodata. O fantoma, o naluca ce nu i dadea pace. Revine pe pamant, se sterge pe fata cu un prosop, si se imbraca. Este imbracat intr o bluza alba cu maneci lungi, si o camasa rosie pe el. Blugi albi, cu niste tenesi de Dragasani rosii cu alb. Apuca cheile de pe noptiera si telefonul, si tot ce lasa in urma sa, este sunetul usi cand se inchide in urma sa. Pe cer, nori inchisi, dornici sa si reverse picaturile peste toti oamenii care in fata lor, par asa de neputinciosi. Alearga, ca si cum ar incerca sa scape de cineva, cati dintre cei din jurul sau, si ar da seama ca de fapt, trecutul il alearga pe el. Nu i da pace, personificat de multi, as putea sa descriu trecutul ca pe o persoana sadica, ca si cum un copil ar chinui o matza. Il tachineaza, il strange in colt, il loveste un pic cate un pic, pornind intr o intimidare continuaa. Picaturi de ploaie, il readuc la realitate, facand ul sa realizeze locul unde se afla. Masini ce trec razant pe langa el, claxonand ul, multi numind ul un nebun. Ajunsese pe autostrada. Nu are oprire, si nici nu stie incotro se indreapta. Tot ce stie este ca are energia necesara de a si pune picioarele in miscare. Ploaie se revarsa pe el, amintindu i faptu ca, nu are cum sa scape de ceea ce fuge. Respira des si speriat. Nu stie ce se intampla, e ca si cum, mama natura este revoltata de actiunile sale si de deciziile pe care le ia. Totul i se pare ca este impotriva sa, se simte singur, si uitat de multi. Merge din ce in ce mai merge, inchide ochi, si se loveste de un portocal. Stand in fund, pe spate, are privirea directa spre nori. Ori o fi imaginatia sa, ori totul chiar se intampla cu adevarat, caci norii de pe cer, iau forma acelei fantome care aparent apare, in momente care mai de care inoportune. Pentru un moment, incearca sa uite acea figura, isi strange puternic ochii, ii tine inchisi. Insa degeaba, pentru ca prin ceea ce era ochii ei, incepeau sa isi faca aparitia cate o raza de soare. Fata i se incalzeste, caci razele de soare, ii erau destinate lui. Se ridica, iar in spatele acelui portocal, un semn se iveste. Briza marii il cheama, iar el, cu pasi marunti se indreapta spre plaja. Trece peste un rand de tufis, iar acolo, luminata puternic, intr un fel, protejata de orice urma de nor, era plaja. Isi da jos tenesi, si incepe sa faca pasi. Nisipul incins ii face o mica "petrecere" de bun venit, gadilindu i talpile. Isi ridica blugii pana la genunchi, iar camsa albastra o da jos. La fel se intampla si cu tricoul, se aseaza pe o gramada de nisip, si se intinde jos, cu urechea lipita de pamant. Asculta, oare ce incearca sa asculte? Se joaca cu degetu prin nisip, scriind nume, locatii, si tot felul de aberatii. Dupa o buna perioada de timp se ridica, si iata ca degetul lui, retinuse toate detaliile despre ea si tot ce atinsese el. Se uita mirat, cum de e reusit, fara sa se uite, sa deseneze acel chip angelic. Cade, ganditor, in fund, valurile marii ii ating degetele de la picioare, iar el, isi pune mainile pe ochi. Sunt o gramada de intrebari in capul lui, iar tot ce poate sa faca, este sa se lase pe spate, sa stea intins, si sa priveasca acel cer, albastru. Inchide ochii, iar dupa un scurt timp, ceva umbreste soarele puternic. Se aseaza in fata lui. Mirat, isi deschide un ochii, iar inima incepe sa i bata puternic, de necontrolat. Somebody, ... somebody, statea ca o pictura in fata privitorului, asteptand surprinderea sa intervina. Fara cuvinte, se ridica brusc, o ia de mana si ii spune : " Ce cauti tuu, aici in acest loc?! ". Priviri adanci in ochii ei, zambetul isi face aparitia pe fata sa. Ea, isi ridica degetul aratator, si ii atinge buzele. Tot ce se aude este un simplu shhhhht. Cerul albastru, valuri incredibil de frumoase si viu colorate, iar ea isi indreapta capul incet spre el. Isi inchid ochii amandoi, si se duc unul catre celalat, sa se sarute intr un final, cu totul neasteptat. Cand sunt fata in fata, si buzele lor mai au nevoie de o secunda sa se atinga, un val puternic de apa ii stropeste, iar el deschide ochii brusc. Se trezeste in camera lui, stropit pe fata cu un pahar de apa, de sora lui. Totul.. a fost.. un vis....

Tot ce s a intamplat a fost un vis. O ratacire. Prin culoarele de nisip. Prin acele culoare ale nisipului de timp.



enrique iglesias somebody's me

Etichete: , ,

1 comentarii:

La 25 septembrie 2009, 09:15 , Anonymous Anonim a spus...

You, do you remember me?
Like I remember you?
Do you spend your life
Going back in your mind to that time???

 

Trimiteți un comentariu

Comentezi !?

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire