A walk in the cold night...Last hug...

Certuri si iar certuri, mai conta? Urma sa lase totul in urma, dar oare era el pregatit sa lase chiar asa de usor ceea ce a realizat cu atata munca si truda? Oare este in stare sa recunoasca totusi, ca in viata trebuie facuti anumiti pasi cruciali. Pasi care trebuie facuti, pentru a merge mai departe? Omul cat timp traieste, stie o singura directie, inainte. Nu are timp sa se opreasca, nu are timp decat sa mearga inainte, ori in diagonala, dar niciodata inapoi. Cel mai mare dusman al omului, nu este nici o boala mortala, sau eu stiu ce..... Cel mai mare dusman al omului este insusi timpul in sine. Un zeu atat de crud incat nu lasa pe nici unul sa se bucure de ce are pentru un timp scurt. Oare, cati realizeaza acest lucru? Ce este mai important, pentru cineva? Propietatile materiale, averile? Hainele de firma, pantofi sau eu stiu ce? Cati mai dau importanta unui lucru de mult uitat? Si anume acel sentiment care mai presus de orice bogatie pamanteasca, te umple de fericire in momentul in care esti acolo, cu ea/el. Nu conteaza unde, nu conteaza cum, in ce stare, in momentul in care te a mangaiat si te tine strans la piept, sarutandu ti fruntea intr un gest protector, totul se duce, dispar, o iau pe calea uitarii, caci in locul lor, dragostea isi face loc. Mai crede lumea in dragoste? Mai crede lumea in aceea dragoste inocenta, atenta? Sa nu fie doar vorbe, sa fie faptele cele care vorbesc in numele dragostei? Mangaieri tandre, imbratisari calde, saruturi dulci....

Lumina zilei, incet, incet dispare de pe un ocean imens de cer umplut pe ici colo de cate un norisor agitat, deasupra unui pamant insetat dupa o ploaie ce pare ca nu mai vine. Bagajul este pe jumatate facut, parca nu se mai termina. Nu prea are nevoie de multa, practic ia totul de la zero. Este in stare sa realizeze ceea ce a facut pana acum, si chiar mai mult? Soarele obosit, isi incheie cursa nebuna, si se asterne in locul de odihna. Acum bagajul, este aproape complet, ramand un singur lucru de facut. Poate ca zeul timpului isi va face mila de un suflet ce cauta insetat definitia dragostei. Se schimba, isi ia un tricou, blugii si tenesii de Dragasani. Isi incepe drumul, ultimul sau drum, intr un oras atat de mult iubit. In stanga si in dreapta, atatea amintiri, fiecare locsor poseda un iz ce i apartine, fiecare bucatica de pamant a fost martora candva la o intamplare prin care el a trecut. Se uita in jos, la strada care ar trebui sa i poarte numele. Isi ridica privirea spre un bloc ce pare a nu se mai termina. Incearca sa si mascheze durerea ce i se asterne in inima lui. Toti il stiu de un om vesel, mai putini il cunosc insa cu adevarat si poate sa isi dea seama ca il doare. Coboara, si ea la fel, aratand un zambet dar nu acel zambet cand era cu el, in bratele lui, cand plecarea era indepartata, cand se bucura de timpul care il are cu el. Nu, acum este un zambet fortat, ce se afiseaza pe o fata ce tradeaza multe. Ultima plimbare, printr un oras parca trist. Cerul se intuneca, iar pe cer, cate un pic de raza de lumina isi face loc. Stele isi fac aparitia iar luna, fericita preia conducerea noptii. Ultimul drum, isi croieste cararea prin locuri ce pentru ea erau necunoscute pana atunci. O poarta pe un deal ce se arata departe, insa timpul, in cruditatea lui extrema, trece asa de repede incat nici nu realizeaza. Caini in stanga si in dreapta, o fuga si o frica puternica isi face loc in inima ei, insa el o ia in brate. Last hug, pe cat de placut pe atat de dureros pentru amandoi.

Incearca sa si mascheze durerea, oare a putut? Oare parerea de rau este mai puternica decat gandul de a nu o intrista? De a nu lasa loc pe ochii ei atat de frumosi si placuti, ce afiseaza un mister. Ce anume se afla in ei? Ce usa deschid ei? Spera ca ceea ce el a descoperit, sa poate vedea si altul. Vantul bate, iar ceasul arata ora ora 3 noaptea. Iar ei, stau pe o banca, incercand sa nu lase nimic sa dea drumu la lacrimi. Ar trebui sa plec, rasuna de pe buzele amandorura. Ar trebui sa plec, in loc de ramas bun, in loc de la revedere, un simplu ar trebui sa plec. Ultima imbratisare, ca si cum, el ar incerca sa dea de inteles faptul, ca nu aici se termina totul, cineva va urma mai bun. E increzator in ceea ce zice, este increzator in faptul ca bunul Dumnezeu, nu va lasa timpul sa fie atat de crud. Ar trebui sa plec, rasuna inca in fiecare noapte... Mainile lor, se despart intr un mod asa de incet, de parca totul ar fi intr un spatiu fara timp. Ca o secunda de fapt dureaza 1 an. Isi intorc amandoi spatele, tinand minte ca nu e o despartire, ci un ar trebui sa plec, ce lasa loc pentru ceva mai bun.

Cararea il poarta pe plaja marii, pe nisipul fierbinte incins de un Soare atat de furios, incat arde totul in calea lui. Valurile marii se sparg intr un zid invizibil. Cerul de un rosu aprins, coloreaza un tablou trist. Cel putin cum sta el, in fund, priveste in larg. Este fericit totusi, pentru un timp atat de scurt, a avut parte de acel sentiment care il cauta de mult timp. Daca l a gasit in ultimul moment, este sigur ca o sa mai apara. Viitorul nesigur se asterne in fata lui, insa nu i pasa, este un nepasator si indiferent cand vine vorba de timp. Usor usor, din ritmul valurilor, din cantatul pescarusilor, si din pasii oamenilor, se aude un vers ce incepe sa i rasune in mintea lui. Leave out all the rest.... Zambeste caci, a cunoscut chiar intr un final, de capitol din viata lui, ceea ce cauta de o juma de viata. E fericit, pentru ca, intr un timp scurt... a aflat intr adevar o parte din definitia dragostei... E fericit.. caci viata merge mai departe si nimic nu se uita, ci se adauga o noua fila, la o carte, ce se spera sa aibe multe capitole, o carte intitulata "Viata lui"....


linkin park-leave out all the rest