Filozofia compasiunii

Lumea de azi, este o lume egoista. Extrem de egoista. Majoritatea cred, ca au timp destul, ca pot sa faca ce vor, ca pot sa isi vada de treburile lor. Ideea pe care incerc sa o expun aici, e urmatoarea. Toti nu stim ce avem, decat atunci cand am pierdut acel lucru nu? De ce oamenii, trebuie sa piarda ca sa realizeze ce aveau de fapt? Poate pentru unii era fericirea, poate ca unii aveau o sotie, aveau un copil, nu bagau de seama, ca de fapt au ce este mai important si anume oameni care tin la tine. Atunci cand ii pierzi, oare nu realizezi ce aveai? De ce? De ce suntem asa de prosti, incat sa ne dam seama mai tarziu? De ce nu deschidem bine ochii? De ce nu suntem multumiti cu ce avem? De ce luam sanatatea in deradere? De ce ne credem uneori asa de invincibili? Ma doare sa vad pe cineva suferind, mai ales cand ii pot intelege durerea. Imi pun intrebarea ce are, ce a patit, si oare il pot ajuta cu ceva? E bine, cand treci printr-o durere imensa, sa stii ca exista o persoana care te poate intelege, si mai ales iti poate fi alaturi. Nu stiu daca puteti intelege ce incerc sa zic, dar sa stii ca cineva a mai trecut prin ce ai trecut tu, si ca el a rezistat, a luptat sa mearga mai departe, iti da o tarie si tie, e ceva de genul, daca el a putut eu de ce nu as putea sa o fac. Oameni au si spiritul de competitie in ei, cand se nasc. Intotdeauna sa devina cei mai buni, de obicei asta e aspiratia oricarei persoane. Atunci cand te lupti cu un cancer in ultima faza, tinzi sa te dai batut, si sa zici, nu am cum sa mai traiesc, dar atunci cand intalnesti o alta persoana care a avut cancer in ultima faza, si care totusi traieste si este sanatos, oare nu te motiveaza sa incerci sa lupti? Oare nu vine in mintea fiecaruia "bai el a putut, eu de ce nu as reusi?". Inca de la conceperea noastra spiritul competitiei exista. Spermatozoizii alearga si unul va reusi sa penetreze. Dintre atatea milioane doar unul singur va fi castigator. Deci avem acest spirit in noi, inca inainte sa existam. Oare acest spirit nu se aplica si in suferinti?

Ce incerc sa zic e, ca am descoperit un alt sens acestui spirit de competitie. Sa stii ca altcineva a trecut prin ce ai trecut tu, si totusi a invins, nu asta oare cea mai mare motivatie? Trecut de asemenea prin multe experiente nefaste, si prin multe suferinti, in interiorul meu s-a dezvoltat o empatie si o compasiune fata de alti. Nu suport ingamfatii, si nu suport oameni parsivi si cu masti. Mi se par oameni josnici, in care nu poti avea incredere. Insa, ce poti sa zici despre un om, care sta intr-un colt, si plange de o durere ce nu poate fi inteleasa de multi oameni? Care il vezi ca sta mai retras, singur, intr-un colt intunecat, nedorind sa fie bagat de nimeni in seama, pentru ca nu vrea sa auda aceea intrebare stupida "ce ai?". Aceea durere pe care el o are, o simti, pentru ca aceea stare, ai avut-o si tu, candva. Nu stiu, sunt eu mai ciudat, dar am credinta ca oamenii se pot schimba. Ca oamenii, pot sa fie plini de compasiunea fata de ceilalti. Bine, recunosc, tind spre o lume utopica, si stiu ca e aproape imposibil, dar nu total. Tind spre o lume, plina de empatie si de intelegerea celorlalti, insa stiu ca pentru a ajunge in stadiul asta, este nevoie de dragoste. Cuvant care pe masura ce timpul trece, definitia ei este uitata, si a ajuns ca aceste cuvinte "te iubesc" sa fie spuse doar ca sa futi o fata. A iubi, inseamna mult mai mult. Sunt atatea exemple in istorie de iubire adevarata, incat nu stiu, ori oi fi eu mai ciudat, ori nu stiu. Dragostea este un sentiment atat de puternic, incat este o sabie cu doua taisuri. Dragostea iti da puterea sa faci lucruri incredibile, iti da aceea forta de a realiza imposibilul, dar de la dragoste la ura, e doar un pas. Suntem fiinte, extrem de complexe. 

Asta e concluzia la care pot ajunge, suntem fiinte foarte complexe, insa capabile de intelegere, de compasiune, de empatie, de dragoste, de ura. Suntem in stare de atat de multe lucruri, si cu toate astea, suntem egoisti. Alegem sa fim egoisti, sa ne intereseze de noi, sa ne gandim la noi, sa facem totul pentru noi. De ce? Oare sa fie lenea de vina? Comoditatea?

Ce anume ne caracterizeaza? Sunt curios, ce cuvant v-ar caracteriza pe fiecare?

AJUTOR! URGENT!

Apelez la umanitatea tuturor. Apelez la acel sentiment ce ne defineste ca si umani, oameni. Empatie. Apelez la acest cuvant, pentru a reusi sa arat tuturor, gravitatea unei situatii deloc confortabile, si mai ales, deloc placute. Un bun prieten de al meu, are nevoie de o fapta, ce se situeaza dincolo de granita de egoism si indiferenta. Are nevoie de donatori de sange. Iar sangele nu ii este necesar lui direct in persoana, ci mamei lui, care se va opera. O operatie destul de... costisitoare din punct de vedere al sangelui. Puteti sa ajutati? Sau este o cerere mult prea mare? De a contribui la mentinerea unei persoane in viata. Empatie, puteti sa simtiti ceea ce prietenul meu simte? Putem noi sa simtim ceea ce restul simt? Durerea, suferinte, neputiinta, credinta? Daca da, atunci sunt sigur ca puteti ajuta, chiar si cu cat puteti este destul, iar eu va voi multumi din toata inima mea, si de altfel ma voi bucura, pentru ca exista in aceasta lume egoista, indiferenta si nepasatoare, oameni carora le pasa de cei din jurul lor, de semenii lor. Oameni, caci asta suntem.

UPDATE : Grupa sangelui trebuie sa fie A2, si operatia va fi luni! Cine poate ajuta, contactati persoana de mai jos! sau pe mine prin comentarii!


Mai multe informatii puteti sa sunati la acest numar  :

0769 25 89 46 - Oana

Va multumesc anticipat, si God bless you all!