La umbra unui copac

Stropi de ploaie, linistiti, nu multi, chiar placuti, cadeau pe un pamant secat de o caldura ce se abatuse asupra lui de cateva zile incoace. Eram cu ea la umbra unui copac, si discutam detaliile plecarii mele. Ea, nu ii convenea, trebuia sa accepte faptul ca nu o sa mai aibe sansa sa ma mai vada. Era o relatie placuta care o aveam, frumoasa, cu amintiri frumoase, si multe momente incredibile. Insa, eram nevoit sa plec, iar, ea cu toate ca mi se afisa cu un zambet pe fata, in interiorul ei era o durere ce incepea sa devina din ce in ce mai mare. Ma durea in interior, pentru decizia luata, insa trebuia sa ma gandesc la viitor. Cineva avea nevoie de mine mai multa decat avea ea de mine. Vroiam sa i demonstrez ca imi pare rau, insa ea, alesese sa fie inchisa in ea. Nu imi doream sa imi petrec ultimele momente, in acest mod, astfel incat, am luat in brate, am strans-o puternic, si m-am uitat in ochii ei. Am sa ma gandesc la tine tot timpul, si nu am sa te uit, iti garantez acest lucru. Ochii ei sclipeau, si nu-si dadeau seamaa ce sa faca. Ori sa planga, ori sa se ascunda de mine. I-am dat parul la o parte de dupa ureche, si i-am mangaiat fata gingasa. M-am oprit putin, si m-am apropiat incet de buzele ei dulci. Le-am sarutat prelung, si parca incepeam sa pastrez memoria acestui sarut cat mai mult.

Eram feriti de picaturile de ploaie, ce incercau practic sa ne readuca pe taramul realitatii. Nu vroiam acest lucru, vroiam sa-i acord un ultim moment de fericire alaturi de mine. Vroiam sa simta ceva asa de puternic cum nu a simtit niciodata pana atunci. Afectiune, mangaiere, si atentie acorda ei. Tineam la ea mult, si ea la mine la fel. Nu a fost sa fie, insa amintirea acelei relatii dainuie in memoria mea. Adierea vantului ce treceau prin parul ei, blond, o rasfatau practic si mai mult. Eram amandoi linistiti stand unul in bratele celuilalt.

Nu am sa uit, si nici nu voi uita..... cand am stat atunci, la umbra acelui copac, pe acea vremea racoritor de buna......