vineri, 23 mai 2008

Streets of Philadelphia.....

Titlul cred ca nu ar avea nici o legatura cu gandurile ce trec prin capul meu acum. Ce as putea sa scriu... .stiri? informatii de ultima ora? De ele se ocupa oricum Stirile ProTv de la ora 5. Vedem crime, furturi o groaza de chestii. Sa incep sa acuz acum media in blog? Ar fi o risipa de timp. Nu voi face asta. Trebuie sa isi castige painea si ei nu?

Bruce Springsteen.... ce melodie...streets of philadelphia, cati dintre voi au prieteni la care tin enorm de mult, cati dintre voi au sentimente, s au atasat de ceilalti foarte mult? Cate persoane mai sunt astazi care sa nu se mai gandeasca doar la ei, doar la binele lor, cati mai sunt? As cam vrea sa stiu raspunsul la aceasta intrebare, insa mi ar fi frica de raspuns, intr un fel, aceasta generatie, aud la stiri, emo, vad mass uri... coalitie anti emo, God... unde am ajuns.. ce s a intamplat cu lumea?. Sunt intr un fel stupefiat de ceea ce vad.Emo kids.. sau cum le zic... cat si manelisti, rockeri si multe alte tipuri de persoane.. pana la urma ce vor sa demonstreze? apartenenta la un grup, sau ce? Unde este individualismul? unde este personalitatea individuala? unde este acea unicitate care te face sa fi remarcat de catre ceilalti?

Si aici ating punctul pe care doream sa il ating. Astazi, tineri, tanjesc dupa remarcare, sa fie remarcati de ceilalti, nu conteaza cum. ci doar sa fie remarcati, chiar daca isi pierd orice identitate care i defineste ca persoane individuale cu o mentalitate individuala, proprie, cu o personalitate proprie, unica, ... nu... hai sa devin emo, asa cel putin o sa iau bataie si pana la urma cineva va veni la mine si va zice.... "esti true!", sau.. hai sa devin rocker, imi las paru maaareee si lung... eh.. oricum...toti or sa ma vada pe strada in negru voi fi remarcat, sau .. mai simplu.. (caci acestia sunt o masa prea mare) hai sa ma fac manelist, shtocar, cu lanturi de bulldog la gat, si cu mi si mi de inele, cu un par taiat aproape scurt, bineinteles cu o creasta in cap, doar sunt cocos nu?.... Off Doamne in ce lume traim!

Ce s a intamplat cu ... "Fi tu insuti!", fixeaza ti un tel, lasa ti imaginatia sa ti zburde prin cap, lasa te cuprins de euforia vietii, oricat de grea ar fi si oricat de nasoala ar fi viata, ea este frumoasa, si ce daca ai pierdut tot, poti sa o iei de la capat, poti sa te lupti in viata. Prefer ... de departe ... sa fiu remarcat asa.... sa fiu eu .. cum sunt .. asa cum sunt eu, si sa ma lupt cu viata, cu greutatile ei, Dumnezeu mi e martor prin cate am trecut. Caci pana la urma, ce voi lasa in urma? doar o amintire... si amintirea cum va fi? Tot ceea ce am facut, tot ceea ce am realizat si tot ceea ce am iubit....In aceasta lume, ca vrei sa ajuti pe cei din jurul tau, esti luat ca prost, ca vrei sa dai totul in iubire pentru fata pe care o iubesti cel mai mult, esti luat ca prost, ca vrei sa fi cinstit si onest, esti luat ca prost, ei bine.. stiti ceva? vreau sa mor luat de prost, decat sa mor un prost!. Pentru ca, prost, este acela care se iubeste mai mult decat pe el sine ( bine cam asta ar fi nu stiu vanitate?), un prost ar fi acela care e prea mandru sa faca un gest de iubire pentru cineva, un prost este acela care... prefera sa si piarda identitatea si individualitatea decat sa fie el insusi!

Individualismul, personalitatea, mentalitatea,principiile fiecaruia, ne face sa fim unici, iar prin asta se face adevarata remarcare in aceasta lume de cacat, ma intreb.. cati dintre noi stiu asta?
Scris cu dragoste și pasiune de Neydamn.

miercuri, 14 mai 2008

Partea finala.... [...]

Dupa cum spuneam, am ramas uimit de reactiile unor oameni la adresa povestii anterioare. Am lasat finalul deschis, de fapt povestea neterminata special pentru a afla cam ce ar zice unele persoane. Insa cum eu ..am inceput cu traiul jalnic din Romania, nu cred ca ar merita sa scriu un final fericit, in sensul ca el ramane cu ea si munceste pentru a asigura un trai decent copilului, casatorindu se cu tipa, hmm cred ca asta ar fii ceva idealist, ceva utopic, considerand situatia actuala din Romania, asa ceva nu prea s ar putea intampla, nu cred ca ar exista cineva care sa faca asa ceva, sa fie dispus sa faca acest gest....

Pe de alta parte, nu as putea sa dau nici un final radical, negativ, in sensul ca, nu pot sa zic ca o lasa asa de izbeliste nepasator, si nu crede ca bebelushul este al lui. Prin urmare ce sa fac, ce final sa dau acestei povesti nascocite de mintea mea :-?. As putea sa incerc realist, din postura omului care traieste intr o Romanie cu un trai care nu mai pot sa mai zic, intr un loc in care trebuie sa te lupti ca sa castigi ceva, prin urmare finalul ar fii in felul meu. Realizeaza ca este tata, iar instinctul patern pur si simplu ia foc, insa faptul ca este inca tanar si ca nu si a trait o parte din tinerete facand anumite nebunii, cam stinge acel foc. El inca nu este pregatit de aceasta idee, de aceasta maturitate brutala. Si nici nu ar vrea sa o accepte insa, acele sentimente atat pentru fata cat si pentru copil, il fac sa se gandeasca la faptul ca el, copilul, nu este vinovat cu nimic, prin urmare ar avea grija de el, ar trimite niste bani lunar pentru hrana si hainute, iar pe parcurs in timp ce face ceea ce nu a facut, ma refer la nebunii pe care orice tanar ar vrea sa le faca, rebeliunea tinereasca pe parcurs incepe sa dispara facand loc, responsabilitatii de tata, maturitatii adecvata, ajungand intr un final la un moment in care.. sa ia copilul de la ea, oferindu i un mod decent de trai, eventual el casatorindu se cu o fata cu care impreuna pot cumpara o casa, poate sa inceapa o familie.

Cam asta ar fi finalul, sunt interesat de reactiile voastre, de finalul pe care eu l am ales :-?

Pe curand.....
Scris cu dragoste și pasiune de Neydamn.

luni, 12 mai 2008

O poveste.... posibil adevarata ?!

In momentul in care scriu acest blog, ma intrebam, cum este viata in Romania, stiu ca este jalnica, stiu ca salariul nu ne ajunge, stiu ca avem datorii, rate, curent, gaze de platit... dar totusi .. ne plangem, dar... supravietuim. Cati oameni nu se plang ca traiul este greu in Romania? Eu unul recunosc ca este greu traiul in Romania, dar ma descurc cat de cat... dar.. hai sa ne inchipuim urmatoarea poveste. Este pur si simplu din ceea ce gandesc eu, in mintea mea... poate fi adevarata, eu stiu.. propun sa reflectati asupra ei.

"Facandu si tura prin oras, un baiat, cam pe la ora 9, prinde o cursa spre periferia orasului. Preia clientul, il duce acolo, la destinatie, si cand sa se intoarca acasa dupa o zi de munca coplesitoare, intalneste o fata, intr o fusta mini, si cu un bust de l ar face pe Romeo sa urce cu ghearele la "balcon". Opreste masina ii zambeste si o intreaba direct "Cat costa?" Fata spunandu i preturile, "oferta", se suie in masina se merge undeva in afara orasului. Dar ceva se intampla, in timpul actului sexual, prezervativul se rupe, nu i nimic.. crede fata, crezand ca si a luat pilula de dimineata. Baiatul mai trece din cand in cand pe acolo, se mai opreste, si pe parcurs ajunge sa o cunoasca. Sa i cunoasca trecutul, sa vada unde sta, in locul in care sta, in ce fel de casa prapadita sta.

Pentru o vreme insa, baiatul pierde orice legatura cu ea, plecase in afara Romaniei, pentru ceva mai bun, din punct de vedere financiar. Trec 1 an si ceva de zile, acelasi baiat, prinde o cursa cu un client care il duce tot la periferia orasului, lasa clientul si cand se pregateste sa plece, o vede pe ea, insa cam schimbata, un pic mai plinuta, mai durdulie. El nu ezita, opreste masina, sa da jos din ea, se duce spre ea, o ia in brate, o intreaba "ce faci? nu te am mai vazut de un an si ceva de zile! pe unde ai fost? ce ai facut? nu ai mai raspuns la telefon... nu nimic". Ea aproape ca i da lacrimile, il strange in brate si ii sopteste la ureche... "am ceva sa ti arat... vrei sa ma duci si pe mine acasa te rog?", baiatul nemaistand pe ganduri, se grabeste ii deschide usa, fiind in culmea fericiri, dupa atata timp, nu l a uitat, il tine minte, se emotioneaza, trece prin stari pe care nu putea sa creada ca le ar putea avea, pentru o fata ca ea. Ajung acasa, ea il invita la o cafea, el foarte fericit accepta.

Intra la ea acasa, in mintea lui amintiri vin navala, amintiri frumoase petrecute cu ea, inchide pentru un moment ochii, si parca deja este acolo, insa de aceasta data din perspectiva celei de a treia persoane, vede totul, retraieste dintr un alt unghi de vedere acele amintiri. Inauntru nimic mai schimbat. Cam tot aceleasi perdele, aceasi canapea, insa se aude un zgomot de aceasta data, un plans. Intrigat, baiatul o intreaba, ea ii raspunde.... dandu i lacrimile... "a inceput sa planga....", el mirat de ce a inceput sa planga, se ridica de pe canapea, se duce o strange in brate si ii spune... "ce ai? ce s a intamplat? de ce plangi? cu ce te pot ajuta? ", ridicandu si privirea spre el, ochi in ochi, ii sopteste la ureche baiatului...."este un copil care plange, un bebelush....", "wow.... ai un copil? felicitari cine e tatal?", fata ducandu se incet spre urechea lui .. ii sopteste..."este al tau.....copilashul".

Totul a inghetat in mintea lui in acel moment, in inima baiatului de 20 si ceva de ani a inceput sa bata o alta inima, cea de tata, cea care motiveaza un tata sa isi creasca copilul in cele mai bune situatii, totul intr o secunda, se misca in mintea lui, in interiorul lui, mai rau ca pe pistele de F1.... tot ce mai putea sa zica este.... "cum? cand?", imediat amintirea acelei nopti, primei nopti, primei intalniri, ii vine in minte, acel moment, in care o viata a luat nastere."

Pe moment ma opresc aici, lasa ca pentru alta data sa spun deznodamantul, dar as vrea sa va las pe voi sa decideti sfarsitul, pana la urma, este doar o poveste.... posibil adevarata?! Credeti ca acest scenariu pe care l am zis mai sus ar putea sa se intample? Ce ar face unii dintre noi in aceasta situatie? Curios de raspunsurile pe care le as primi.

Viata e grea iar fiecare obstacol, o face si mai grea....
Scris cu dragoste și pasiune de Neydamn.

miercuri, 7 mai 2008

Festivalul Shakespeare


Aceasta a fost scena primului spectacol, din cadrul Festivalului International Shakespeare. A fost Troilus si Cresida. Prima piesa pe care ochisorii mei au vazut o. La inceput credeam ca teatrul este mort, nu prea mai misca nimic. Vreau sa imi cer scuze public pentru aceste ganduri. Dragilor, teatrul este in adevaratul sens al cuvantului, o arta. Este un amalgam de sentimente transmise de catre actori.

Sa reusesti sa misti un om, simuland un rol, intrand in pielea unui personaj si asta facandu se real time, stand acolo in locul rezervat echipei tehnice, avand o vedere foarte buna asupra scenei, va zic sincer ca am ramas, masca e putin spus, ci pur si simplu uimit, de frumusetea acestui domeniu. Credeam ca teatrul este doar un lucru pentru snobi, pentru cei care au fitze de oameni inteligenti sau care vor sa se dea mari. Imi cer scuze inca odata, teatrul este o arta care te face sa ramai uimit si ... uimit... :). Am inteles acum cat de greu este sa fii un actor de teatru. Atunci cand joci intr un film, e altceva pentru ca ai posibilitatea sa dai un cut, sa se rejoace scena, insa aici in teatru.. cand sa faci asta? o faci in direct real time, atunci se vede talentul actorilor.

Absolut fascinant acest domeniu, imi pare rau ca a trebuit tocmai acum sa realizez cat e de frumos, aceasta arta. Cel putin la Troilus si Cresida care nu credeam ca o sa ma captiveze firul narativ, dar iata ca a reusit sa ma captiveze si sa mi doresc sa vad cum se termina totul desi culmea stiam inainte ce se va intampla, lucrand la Festival stiam :D. Dar m a facut sa uit ca fac parte din echipa care se ocupa de Festival, m a facut sa ma gandesc la mine, la doar un simplu om, persoana, curioasa, atrasa atat de poveste cat si de miscare, de felul personajelor, fiecare cu personalitatea lui specifica. Acum inteleg, cat este de greu dar si rasplata este pe masura, 200 de oameni la Regele Lear, aplaudand actori.

Se pare ca apetitul mi s a deschis spre arta, si am descoperit ca imi este foame, si mi este foarte foame. Ramane dar, sa mi indeplinesc dorinta de a mi satisface foamea.
Scris cu dragoste și pasiune de Neydamn.